1 Samuel 20

20 ¹David a fugit din Naiot, din Rama, a venit la Ionatan și a zis: „Ce am făcut? Care este vina mea și cu ce am păcătuit împotriva tatălui tău, de vrea să-mi ia viața?”

²„Nicidecum!” a răspuns Ionatan. „Nu vei muri. Tatăl meu îmi spune totul, mare sau mic. De ce să-mi ascundă aceasta? Nu este adevărat.”

³Dar David a jurat din nou: „Tatăl tău știe foarte bine că am trecere înaintea ta și și-a zis: «Să nu afle Ionatan, ca să nu se întristeze.» Dar, viu este Tatăl nostru și viu ești tu, nu este decât un pas între mine și moarte.”

⁴Ionatan i-a zis lui David: „Orice vei dori, voi face pentru tine.”

⁵David a zis: „Mâine este luna nouă și ar trebui să mănânc cu împăratul. Lasă-mă să mă ascund pe câmp până în seara a treia. ^a a v5 Sărbătoarea lunii noi era o celebrare lunară care marca prima zi a lunii evreiești, ținută cu jertfe deosebite și cu o masă comună solemnă la masa împăratului. ⁶Dacă tatăl tău va observa lipsa mea, să-i spui: «David mi-a cerut stăruitor voie să alerge la Betleem, cetatea lui, pentru jertfa anuală a întregului său neam.»” ⁷Dacă va zice: «Bine», robul tău este în siguranță. Dar dacă se va aprinde de mânie, să fii sigur că a hotărât să-mi facă rău. ⁸Arată bunătate robului tău, căci m-ai adus într-un legământ cu tine înaintea Tatălui nostru. Dacă sunt vinovat, omoară-mă tu însuți; de ce să mă dai pe mâna tatălui tău?

⁹„Nicidecum!” a zis Ionatan. „Dacă aș ști că tatăl meu a pus la cale să-ți facă rău, oare nu ți-aș spune?”

¹⁰David a întrebat: „Cine îmi va spune dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime?”

¹¹„Vino”, a zis Ionatan, „să ieșim la câmp.” Și au ieșit amândoi împreună. ¹²Ionatan i-a zis lui David: „Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, să-mi fie martor! Îl voi iscodi pe tatăl meu mâine sau a treia zi — dacă îți va fi binevoitor, oare nu voi trimite negreșit să-ți dau de știre? ¹³Dar dacă tatăl meu pune la cale să-ți facă rău, Tatăl nostru să mă pedepsească aspru dacă nu te voi înștiința și nu te voi trimite în pace. Tatăl nostru să fie cu tine, așa cum a fost cu tatăl meu. ¹⁴Dar, cât voi trăi, arată-mi dragostea statornică a Tatălui nostru, ca să nu mor. ¹⁵Să nu-ți retragi niciodată bunătatea de la familia mea — nici chiar atunci când Tatăl nostru va nimici de pe fața pământului pe fiecare vrăjmaș al lui David.” ¹⁶Ionatan a făcut un legământ cu casa lui David, zicând: „Tatăl nostru să ceară socoteală vrăjmașilor lui David.” ¹⁷Ionatan l-a pus din nou pe David să jure pe dragostea lui pentru el, căci îl iubea ca pe viața lui. ¹⁸Apoi Ionatan a zis: „Mâine este luna nouă. Se va observa lipsa ta, fiindcă locul tău va fi gol. ¹⁹Poimâine, pe înserat, coboară în grabă la locul unde te-ai ascuns când a început necazul acesta și rămâi lângă piatra Ezel. ²⁰Eu voi trage trei săgeți într-o parte a ei, ca și cum aș ținti la o țintă. ²¹Voi trimite băiatul și voi zice: «Du-te, găsește săgețile.» Dacă îi voi spune: «Uite, sunt de partea aceasta a ta — adu-le încoace», atunci vino; viu este Tatăl nostru, ești în siguranță, nu este nicio primejdie. ²²Dar dacă îi voi spune băiatului: «Uite, săgețile sunt dincolo de tine», atunci pleacă — Tatăl nostru te trimite departe. ²³Iar cât despre ce am vorbit eu și cu tine — adu-ți aminte, Tatăl nostru stă martor între mine și tine pentru totdeauna.”

²⁴Așa că David s-a ascuns pe câmp. Când a venit luna nouă, împăratul s-a așezat să mănânce. ²⁵Împăratul s-a așezat pe scaunul lui obișnuit, lângă perete; Ionatan stătea în față, Abner lângă Saul — iar locul lui David era gol. ²⁶În ziua aceea Saul n-a zis nimic, gândindu-se: „I s-a întâmplat ceva lui David de a devenit necurat după rânduială — negreșit este necurat.” ^b b v26 A fi necurat după rânduială era o stare rituală trecătoare — pricinuită de multe lucruri obișnuite — care oprea pe cineva să ia parte la mesele sfinte sau la închinare.

²⁷A doua zi, în ziua a doua a lunii, locul lui David era iarăși gol. Saul l-a întrebat pe fiul său Ionatan: „De ce n-a venit fiul lui Isai la masă, nici ieri, nici astăzi?”

²⁸Ionatan a răspuns: „David m-a rugat stăruitor să-l las să meargă la Betleem. ²⁹El a zis: «Lasă-mă să merg — familia noastră are o jertfă în cetate, iar fratele meu mi-a poruncit să fiu acolo. Dacă am trecere înaintea ta, lasă-mă să mă strecor și să-mi văd frații.» De aceea n-a venit la masa împăratului.”

³⁰Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan: „Fiu de femeie răzvrătită și stricată! Oare nu știu că ai ținut partea fiului lui Isai — spre rușinea ta și spre rușinea mamei care te-a născut? ³¹Cât timp va trăi pe pământ fiul lui Isai, nici tu, nici împărăția ta nu veți fi în siguranță. Trimite și adu-l la mine, căci trebuie să moară.”

³²„De ce să fie dat la moarte? Ce a făcut?” l-a întrebat Ionatan pe tatăl său.

³³Saul și-a aruncat sulița spre el ca să-l doboare, așa că Ionatan a înțeles că tatăl său era hotărât să-l omoare pe David. ³⁴Ionatan s-a ridicat de la masă aprins de mânie și n-a mâncat nimic în ziua a doua a lunii, căci era mâhnit pentru David, fiindcă tatăl său îl făcuse de rușine.

³⁵Dimineața, Ionatan a ieșit la câmp la întâlnirea cu David, având cu el un băiețel. ³⁶I-a zis băiatului său: „Fugi, găsește săgețile pe care le trag.” În timp ce băiatul alerga, Ionatan a tras săgeata dincolo de el. ³⁷Când băiatul a ajuns la locul săgeții pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: „Nu este săgeata dincolo de tine?” ³⁸Ionatan a strigat după băiat: „Grăbește-te! Repede! Nu te opri!” Băiatul a strâns săgețile și a venit la stăpânul său. ³⁹Băiatul nu știa nimic din toate acestea; numai Ionatan și David știau ce înseamnă. ⁴⁰Apoi Ionatan i-a dat armele băiatului și i-a zis: „Du-te, du-le înapoi în cetate.”

⁴¹După ce a plecat băiatul, David s-a ridicat din partea de miazăzi a pietrei, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. S-au sărutat și au plâns împreună, dar David a plâns cel mai mult. ⁴²Ionatan i-a zis lui David: „Mergi în pace — amândoi am jurat în Numele Tatălui nostru: «Tatăl nostru este martor între mine și tine și între urmașii tăi și ai mei, pentru totdeauna.»” David s-a ridicat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.