Marcu 5

5 ¹Au ajuns de cealaltă parte a mării, în ținutul gherasenilor. ²Când Isus a coborât din barcă, îndată L-a întâmpinat, ieșind din morminte, un om cu un duh necurat. ³El trăia printre morminte și nimeni nu-l mai putea lega, nici măcar cu un lanț. ⁴Căci de multe ori fusese legat cu cătușe și lanțuri, dar rupsese lanțurile și sfărâmase cătușele — și nimeni nu avea putere să-l stăpânească. ⁵Noapte și zi, printre morminte și pe munți, striga întruna și se tăia cu pietre. ⁶Iar când L-a văzut pe Isus de departe, a alergat și s-a aruncat înaintea Lui. ⁷Strigând cu glas tare, a zis: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt? Te rog, pentru Dumnezeu, nu mă chinui!”

⁸Căci Isus îi zicea: „Ieși din omul acesta, duh necurat!”

⁹Isus l-a întrebat: „Cum te cheamă?” „Legiune”, a zis el, „suntem mulți.” ^a a v9 O legiune romană număra în jur de șase mii de soldați — numele arată că acest om era chinuit de mii de duhuri rele.

¹⁰Și Îl ruga stăruitor să nu le trimită afară din ținut. ¹¹Acolo, pe coasta muntelui, păștea o turmă mare de porci. ¹²Și duhurile L-au rugat: „Trimite-ne la porci, ca să intrăm în ei.”

¹³Isus le-a dat voie. Duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci, iar turma — aproape 2.000 — s-a repezit de pe râpă în mare și s-a înecat în mare. ¹⁴Porcarii au fugit și au dat de veste în cetate și prin sate, iar oamenii au venit să vadă ce se întâmplase. ¹⁵Au venit la Isus și l-au văzut pe cel ce fusese stăpânit de demoni, pe cel ce avusese legiunea, șezând acolo, îmbrăcat și în toate mințile — și s-au înspăimântat. ¹⁶Cei ce văzuseră le-au istorisit ce i se întâmplase celui stăpânit de demoni, precum și ce se întâmplase cu porcii. ¹⁷Și au început să-L roage pe Isus să plece din ținutul lor.

¹⁸Când Se urca în barcă, omul care fusese stăpânit de demoni L-a rugat să-l lase să fie cu El.

¹⁹Dar Isus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și spune-le cât de mult a făcut Tatăl nostru pentru tine și cum a avut milă de tine.” ^b b v19 Acolo unde alte traduceri spun „Domnul”, FHB Îl numește pe Tatăl nostru — Isus îl trimite pe omul vindecat acasă ca să vestească mila Tatălui, chiar mila pe care omul o vede apoi descoperită în Isus însuși.

²⁰El a plecat și a început să vestească în Decapole tot ce făcuse Isus pentru el, și toți se mirau. ^c c v20 Decapole — „zece cetăți” în greacă — era un ținut cu cetăți în mare parte păgâne, la sud și la răsărit de Marea Galileei.

Vindecată prin credință, înviată prin dragoste

²¹Când Isus a trecut iarăși cu barca de cealaltă parte, o mare mulțime s-a strâns în jurul Lui, lângă mare. ²²Unul dintre fruntașii sinagogii, pe nume Iair, a venit, L-a văzut pe Isus și a căzut la picioarele Lui ²³și L-a rugat stăruitor: „Fetița mea trage să moară. Vino și pune-Ți mâinile peste ea, ca să fie vindecată și să trăiască.”

²⁴Isus a mers cu el. Și o mare mulțime Îl urma și-L îmbulzea. ²⁵Și era acolo o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. ²⁶Suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea și nu câștigase nimic, ci îi era tot mai rău. ²⁷Auzind despre Isus, a venit prin mulțime pe la spate și s-a atins de haina Lui. ²⁸Căci își zicea: „Dacă m-aș atinge măcar de hainele Lui, mă voi vindeca.” ²⁹Îndată i-a secat izvorul sângelui și a simțit în trupul ei că era vindecată de suferința ei.

³⁰Îndată Isus, dându-Și seama că o putere ieșise din El, S-a întors în mijlocul mulțimii și a întrebat: „Cine s-a atins de hainele Mele?”

³¹Ucenicii Lui I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește, și Tu întrebi: «Cine s-a atins de Mine?»”

³²Dar El Se uita de jur împrejur ca să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. ³³Iar femeia, înfricoșată și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit, a căzut înaintea Lui și I-a spus tot adevărul.

³⁴El i-a zis: „Fiică, credința ta te-a vindecat. Du-te în pace și fii vindecată de suferința ta.”

³⁵Pe când vorbea El încă, au venit niște oameni de la casa fruntașului sinagogii și i-au zis: „Fiica ta a murit. De ce-L mai superi pe Învățătorul?”

³⁶Dar Isus a auzit ce se spunea și i-a zis fruntașului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!”

³⁷Și n-a îngăduit nimănui să-L însoțească, afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. ³⁸Au ajuns la casa fruntașului sinagogii, și Isus a văzut zarvă — oameni care plângeau și boceau tare.

³⁹Intrând, le-a zis: „De ce este zarva aceasta și de ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.”

⁴⁰Ei râdeau de El. Dar El i-a scos pe toți afară, i-a luat pe tatăl și pe mama copilei, precum și pe cei ce erau cu El, și a intrat acolo unde era copila.

⁴¹A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita cumi”, care tălmăcit înseamnă: „Fetițo, ție îți zic, scoală-te!”

⁴²Îndată fetița s-a sculat și a început să umble, căci era de doisprezece ani; și pe loc i-a cuprins o mare uimire. ⁴³El le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta și a spus să-i dea ceva să mănânce.