Marcu 6

6 ¹A plecat de acolo și a venit în patria sa, iar ucenicii săi l-au urmat. ²În ziua de Sabat a început să învețe în sinagogă. Mulți dintre cei care îl auzeau se minunau: „De unde are omul acesta toate acestea? Ce înțelepciune este aceasta care i-a fost dată? Cum se fac asemenea minuni prin mâinile lui? ³Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Nu sunt surorile lui aici, cu noi?” Și s-au poticnit din pricina lui.

⁴Isus le-a zis: „Un prooroc nu este lipsit de cinste decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.”

⁵N-a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. ⁶Se mira de necredința lor. Apoi a străbătut satele din jur, învățând.

Isus îi trimite pe cei doisprezece

⁷A chemat pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. ⁸Le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum decât un toiag — nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu, ⁹ci să se încalțe cu sandale și să nu îmbrace două haine.

¹⁰Și le-a zis: „Oriunde veți intra într-o casă, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. ¹¹Din orice loc care nu va vrea să vă primească, nici să vă asculte, plecând de acolo, scuturați-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor.” ^a a v11 Scuturarea prafului de pe picioare era un gest cunoscut de despărțire — un semn solemn că o cetate respinsese mesajul și acum își purta singură răspunderea.

¹²Așa că au plecat și au propovăduit oamenilor să se pocăiască. ¹³Și scoteau mulți demoni, ungeau cu untdelemn mulți bolnavi și-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

¹⁴Împăratul Irod a auzit despre aceasta, căci numele lui Isus ajunsese cunoscut. Unii ziceau: „Ioan Botezătorul a înviat din morți; de aceea lucrează puteri făcătoare de minuni prin el.” ¹⁵Dar alții ziceau: „Este Ilie.” Alții ziceau: „Este un prooroc, ca unul dintre proorocii de odinioară.” ¹⁶Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan, căruia i-am tăiat capul, a înviat.” ¹⁷Căci Irod trimisese să-l prindă pe Ioan și-l legase în temniță din pricina Irodiadei, soția fratelui său Filip, cu care se căsătorise. ¹⁸Căci Ioan îi spunea mereu lui Irod: „Nu-ți este îngăduit s-o ai pe soția fratelui tău.” ¹⁹Irodiada îi purta pică și voia să-l omoare, dar nu putea, ²⁰căci Irod se temea de Ioan, știindu-l om neprihănit și sfânt, și îl ocrotea. Când îl asculta pe Ioan, rămânea adânc tulburat, și totuși îl asculta cu plăcere.

²¹A venit însă o zi potrivită, când Irod, de ziua lui de naștere, a dat un ospăț mai-marilor săi, căpeteniilor oștirii și fruntașilor Galileii. ²²Când fata Irodiadei a intrat și a dansat, i-a plăcut lui Irod și oaspeților de la masă. Împăratul i-a zis fetei: „Cere-mi orice vrei și-ți voi da.” ²³Și i-a jurat: „Orice îmi vei cere îți voi da, până la jumătate din împărăția mea.”

²⁴Ea a ieșit și i-a zis mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”

²⁵Ea a intrat îndată, în grabă, la împărat și i-a cerut: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe o tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.”

²⁶Împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale și a oaspeților, n-a vrut s-o refuze. ²⁷Îndată împăratul a trimis un călău, poruncind să-i aducă capul lui Ioan. Acesta s-a dus și i-a tăiat capul în temniță, ²⁸i-a adus capul pe o tipsie, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

²⁹Când au auzit ucenicii lui Ioan, au venit, i-au luat trupul și l-au pus într-un mormânt.

Isus hrănește cinci mii de oameni

³⁰Apostolii s-au adunat la Isus și i-au istorisit tot ce făcuseră și tot ce învățaseră pe oameni.

³¹El le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc liniștit, și odihniți-vă puțin.” Căci erau mulți care veneau și plecau, și nici nu mai aveau vreme să mănânce.

³²Și au plecat cu corabia, singuri, într-un loc pustiu. ³³Mulți i-au văzut plecând și i-au recunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au ajuns acolo înaintea lor. ³⁴Când a coborât pe țărm, a văzut o mare mulțime de oameni și i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să-i învețe multe lucruri. ³⁵Fiindcă se făcuse târziu, ucenicii lui au venit la el și i-au zis: „Locul acesta este pustiu și se face târziu. ³⁶Dă-le drumul să se ducă prin cătunele și satele dimprejur și să-și cumpere ceva de mâncare.”

³⁷El le-a răspuns: „Dați-le voi să mănânce.” Ei i-au zis: „Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?”

³⁸El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți.” După ce au aflat, au zis: „Cinci, și doi pești.”

³⁹Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. ⁴⁰Și au șezut jos în cete, câte o sută și câte cincizeci. ⁴¹A luat cele cinci pâini și cei doi pești, și-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile, le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea oamenilor și a împărțit cei doi pești la toți. ⁴²Și au mâncat toți și s-au săturat. ⁴³Și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri și cu pești. ⁴⁴Iar cei care mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.

Isus umblă pe apă

⁴⁵Îndată i-a silit pe ucenicii lui să intre în corabie și să treacă înaintea lui de cealaltă parte, spre Betsaida, în timp ce el dădea drumul mulțimii. ⁴⁶Și, după ce și-a luat rămas-bun de la ei, s-a dus pe munte ca să se roage.

⁴⁷Când s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării, iar el era singur pe uscat. ⁴⁸I-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Pe la ora trei dimineața a venit la ei, umblând pe mare. Voia să treacă pe lângă ei, ⁴⁹dar ei, când l-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o nălucă și au strigat,

⁵⁰căci toți l-au văzut și s-au înspăimântat. Dar el le-a vorbit îndată și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”

⁵¹S-a suit la ei în corabie și vântul a stat. Ei au rămas cu totul uimiți în ei înșiși, ⁵²căci nu înțeleseseră lucrul cu pâinile, ci inima le era împietrită.

⁵³După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaret și au tras la țărm. ⁵⁴Când au ieșit din corabie, oamenii l-au recunoscut îndată. ⁵⁵Au alergat prin tot ținutul acela și au început să-i aducă pe paturi pe cei bolnavi acolo unde auzeau că este el. ⁵⁶Oriunde intra — în sate, în cetăți sau în cătune — îi așezau pe cei bolnavi în piețe și-l rugau să-i lase să se atingă măcar de marginea hainei lui. Și toți câți se atingeau de ea erau vindecați.