Faptele apostolilor 27

27 ¹După ce s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, i-au predat pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați unui sutaș numit Iuliu, din cohorta imperială. ²Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramit, care avea să meargă spre porturile de pe coasta Asiei, și am pornit pe mare. Cu noi era Aristarh, un macedonean din Tesalonic. ³A doua zi am acostat la Sidon. Iuliu s-a purtat cu bunătate față de Pavel și i-a îngăduit să meargă la prieteni ca să fie îngrijit. ⁴De acolo am pornit pe mare și am navigat pe la adăpostul Ciprului, fiindcă vânturile ne erau împotrivă. ⁵După ce am trecut marea din dreptul Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, în Licia. ⁶Acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria care mergea spre Italia și ne-a îmbarcat pe ea. ⁷Timp de multe zile am navigat încet și cu greu am ajuns în dreptul Cnidului. Fiindcă vântul ne împiedica, am navigat pe la adăpostul Cretei, în dreptul Salmonei. ⁸Mergând cu greu de-a lungul coastei, am ajuns la un loc numit Limanuri Bune, aproape de cetatea Laseea.

⁹Se pierduse multă vreme, iar navigarea devenise acum primejdioasă, fiindcă trecuse chiar și Postul. De aceea Pavel i-a avertizat: ^a a v9 „Postul” era Ziua Ispășirii, toamna — odată ce trecea, sezonul călătoriilor sigure pe mare era practic încheiat. ¹⁰„Oameni buni, văd că această călătorie va aduce nenorocire și pagubă mare — nu numai pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.” ¹¹Dar sutașul s-a încrezut mai mult în cârmaci și în stăpânul corabiei decât în cuvintele lui Pavel. ¹²Fiindcă portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulți au hotărât să plece mai departe, în nădejdea că vor ajunge cumva la Fenix, un port al Cretei care dă spre sud-vest și nord-vest, ca să ierneze acolo.

Furtuna pe mare

¹³Când a început să sufle ușor un vânt de miazăzi, crezând că și-au atins scopul, au ridicat ancora și au navigat îndeaproape de-a lungul Cretei. ¹⁴Dar nu după multă vreme, un vânt năprasnic, numit Nord-estul, s-a năpustit dinspre insulă. ¹⁵Corabia a fost luată de vânt și nu putea să-i țină piept, așa că ne-am lăsat duși în voia lui. ¹⁶Trecând pe la adăpostul unei insule mici numite Cauda, cu greu am reușit să punem la adăpost barca de salvare a corabiei. ¹⁷După ce au ridicat-o la bord, au folosit frânghii ca să întărească corabia. De teamă să nu eșueze pe bancurile de nisip ale Sirtei, au coborât ancora plutitoare și s-au lăsat purtați. ^b b v17 Sirta era o întindere faimoasă de bancuri de nisip mișcătoare din dreptul coastei Africii de Nord, de care se temeau marinarii din vechime. ¹⁸Furtuna ne izbea atât de puternic, încât a doua zi au început să arunce încărcătura în mare. ¹⁹A treia zi, cu mâinile lor au aruncat în mare uneltele corabiei. ²⁰Timp de multe zile nu s-au arătat nici soarele, nici stelele, furtuna cumplită nu înceta, iar la urmă am pierdut orice nădejde de scăpare.

²¹După ce nu mâncaseră multă vreme, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oameni buni, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta; atunci v-ați fi cruțat de această nenorocire și pagubă. ²²Acum vă îndemn să fiți cu inimă bună: niciunul dintre voi nu-și va pierde viața, ci numai corabia se va pierde. ²³Azi-noapte a stat lângă mine un înger al Tatălui nostru — cel al căruia sunt și căruia îi slujesc — ^c c v23 Pavel nu numește o zeitate îndepărtată, ci pe Tatăl al căruia este — chiar și într-o corabie ce se scufundă, el este un fiu în grija Tatălui său. ²⁴și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și, iată, Tatăl nostru ți-a dăruit viețile tuturor celor ce călătoresc cu tine.» ²⁵De aceea, fiți cu inimă bună, oameni buni, căci mă încred în Tatăl nostru că va fi întocmai cum mi s-a spus. ²⁶Dar trebuie să eșuăm pe vreo insulă.”

Naufragiul

²⁷În noaptea a paisprezecea, pe când eram încă purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții marinarii au simțit că se apropie de uscat. ²⁸Au măsurat adâncimea și au găsit o sută douăzeci de picioare; mergând puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit nouăzeci de picioare. ^d d v28 În greacă se măsoară douăzeci, apoi cincisprezece stânjeni — adâncimea care scădea repede îi avertiza pe marinari că uscatul era primejdios de aproape. ²⁹De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore de la pupa și se rugau să se facă ziuă. ³⁰Marinarii încercau să fugă de pe corabie și coborau barca de salvare în mare, prefăcându-se că vor să arunce ancore de la proră. ³¹Pavel le-a spus sutașului și soldaților: „Dacă oamenii aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați.” ³²Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să cadă.

³³Chiar înainte de revărsatul zorilor, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când așteptați îngrijorați, flămânzi, fără să fi mâncat nimic. ³⁴De aceea vă îndemn să mâncați, căci aceasta este pentru scăparea voastră. Niciun fir de păr din capul vreunuia dintre voi nu se va pierde.” ³⁵După ce a spus aceasta, a luat pâine, i-a mulțumit Tatălui nostru înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. ³⁶Toți au prins curaj și au mâncat și ei ceva. ³⁷Cu toții eram pe corabie două sute șaptezeci și șase de suflete. ³⁸După ce s-au săturat de mâncare, au ușurat corabia aruncând grâul în mare. ³⁹Când s-a făcut ziuă, nu au recunoscut ținutul, dar au zărit un golf cu un țărm nisipos și s-au gândit ca, de va fi cu putință, să împingă corabia până acolo. ⁴⁰Au tăiat ancorele și le-au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile cârmelor. Apoi au ridicat pânza din față în bătaia vântului și s-au îndreptat spre țărm. ⁴¹Dar au dat peste un banc de nisip, unde se întâlneau doi curenți, și corabia a eșuat — prora s-a înfipt și a rămas neclintită, în timp ce pupa se sfărâma sub puterea valurilor.

⁴²Soldații plănuiau să-i omoare pe întemnițați, ca niciunul dintre ei să nu scape înot și să fugă. ⁴³Dar sutașul, vrând să-l scape pe Pavel, i-a oprit de la planul lor și a poruncit ca cei ce puteau înota să sară cei dintâi în apă și să ajungă la țărm, ⁴⁴iar ceilalți — unii pe scânduri, alții pe bucăți din corabie. Astfel, toți au ajuns teferi pe uscat.