Plângerile lui Ieremia 1

1 ¹Cât de singuratică stă cetatea care odinioară era plină de oameni! A ajuns ca o văduvă, ea care era mare printre neamuri. Ea care era o prințesă printre provincii a ajuns roabă la muncă silnică. ^a a v1 Capitolele 1, 2 și 4 din Plângeri sunt acrostihuri — fiecare verset începe cu următoarea literă a alfabetului ebraic, un „de la A la Z” complet al durerii; capitolul 3 triplează tiparul. Structura se pierde în engleză, dar forma întristării este păstrată. ²Amarnic plânge în noapte, cu lacrimi pe obraji. Dintre toți iubiții ei nu are pe nimeni s-o mângâie; toți prietenii ei au trădat-o, au ajuns dușmanii ei. ³Iuda a plecat în surghiun sub apăsare și slujire aspră; locuiește printre neamuri, dar nu găsește loc de odihnă. Toți cei ce o urmăresc au ajuns-o din urmă în mijlocul strâmtorării ei. ⁴Drumurile spre Sion jelesc, căci nimeni nu mai vine la sărbătorile rânduite. Toate porțile ei sunt pustii, preoții ei gem, fecioarele ei se întristează, iar ea însăși este în amarnică durere. ⁵Potrivnicii ei au ajuns stăpânii ei, dușmanii ei sunt în tihnă, căci Tatăl nostru a mâhnit-o din pricina multelor ei răzvrătiri. Copiii ei au plecat, duși în robie înaintea dușmanului. ^b b v5 Plângeri ține laolaltă două adevăruri pe care inima se împotrivește să le unească: Tatăl nostru îi disciplinează pe copiii lui, iar disciplina lui nu este niciodată ultimul cuvânt. Aceeași carte spune că el „nu leapădă pentru totdeauna; chiar dacă aduce întristare, se va îndura” (Plângeri 3:31-32). ⁶Toată măreția ei s-a dus de la fiica Sionului. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune; fug fără putere înaintea celor ce îi urmăresc. ⁷În zilele necazului și ale pribegiei sale, Ierusalimul își aduce aminte de toate lucrurile scumpe care au fost ale sale din zilele de odinioară. Când poporul ei a căzut în mâinile dușmanului, fără să aibă cine s-o ajute, dușmanii au privit și au râs de prăbușirea ei. ⁸Ierusalimul a păcătuit greu; de aceea a ajuns de batjocură. Toți cei ce o cinsteau o disprețuiesc acum, căci i-au văzut goliciunea; ea însăși geme și își întoarce fața. ⁹Necurăția ei s-a lipit de poalele veșmântului; nu s-a gândit la viitorul ei. Căderea ei este uimitoare, fără să aibă cine s-o mângâie. „Privește, Tată, la necazul meu, căci dușmanul a biruit!” ^c c v9 „Poalele” ei sunt tivul și cutele veșmântului — necurăția rituală lipită acolo era vizibilă în public, arătând-o ca fiind pângărită în chip fățiș, fără nicio încercare de a o ascunde. ¹⁰Dușmanul și-a întins mâna peste toate lucrurile ei scumpe; ea a privit cum neamurile intrau în locașul ei cel sfânt — cei cărora tu le opriseși să intre în adunarea ta. ¹¹Tot poporul ei geme căutând pâine; își dau comorile pe hrană doar ca să rămână în viață. „Privește, Tată, și vezi cum am ajuns de disprețuită. ¹²Nu înseamnă nimic pentru voi, toți cei ce treceți pe cale? Priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea, care a fost adusă asupra mea, pe care Tatăl nostru a abătut-o în ziua aprinsei lui mânii. ¹³Din înălțime a trimis foc în oasele mele, și le-a copleșit. A întins o plasă pentru picioarele mele și m-a dat înapoi; m-a lăsat pustiită, leșinată toată ziua. ¹⁴Răzvrătirile mele au fost legate într-un jug; împletite de mâna lui, au fost puse pe gâtul meu, și mi-a sleit puterile. Stăpânul Tată m-a dat în mâinile celor cărora nu le pot sta împotrivă. ¹⁵Stăpânul Tată i-a lepădat pe toți vitejii din mijlocul meu; a chemat o adunare împotriva mea, ca să-mi zdrobească tinerii. Stăpânul Tată a călcat în picioare pe fecioara, fiica lui Iuda, ca într-un teasc. ^d d v15 Cuvântul pentru „adunare” este același folosit pentru o strângere de sărbătoare sfântă — folosirea lui aici pentru o oaste a nimicirii poartă o ironie amară și intenționată. ¹⁶Pentru aceste lucruri plâng; ochii mei, ochii mei varsă lacrimi, căci un mângâietor care să-mi învioreze sufletul este departe de mine. Copiii mei sunt pustiiți, căci dușmanul a biruit.” ¹⁷Sionul își întinde mâinile, dar nu este nimeni s-o mângâie. Tatăl nostru a hotărât ca vecinii lui Iacov să-i ajungă dușmani; Ierusalimul a ajuns o scârbă în mijlocul lor. ¹⁸Tatăl nostru este drept, căci m-am răzvrătit împotriva cuvântului lui. Ascultați, toate popoarele, și priviți la suferința mea; fecioarele mele și tinerii mei au plecat în robie. ¹⁹Am strigat către iubiții mei, dar ei m-au înșelat. Preoții mei și bătrânii mei au pierit în cetate în timp ce căutau hrană doar ca să rămână în viață. ²⁰Privește, Tată, căci sunt în strâmtorare; mi se zbuciumă măruntaiele, mi se răstoarnă inima înlăuntrul meu, căci m-am răzvrătit cumplit. Pe uliță sabia seceră oameni; în casă e ca moartea. ²¹Au auzit cum gem, fără să aibă cine să mă mângâie. Toți dușmanii mei au auzit de necazul meu; se bucură că tu ai făcut lucrul acesta. Adu ziua pe care ai vestit-o, ca să ajungă și ei ca mine. ²²Să vină toată răutatea lor înaintea ta, și poartă-te cu ei cum te-ai purtat cu mine pentru toate răzvrătirile mele; căci gemetele mele sunt multe, iar inima mea este sleită.