Numeri 11

11 ¹Poporul s-a plâns de greutățile sale, în auzul Tatălui nostru; iar el a auzit, mânia lui s-a aprins și focul Tatălui nostru a izbucnit în mijlocul lor, mistuind marginea taberei. ²Poporul a strigat către Moise, Moise s-a rugat Tatălui nostru și focul s-a potolit. ³De aceea locul acela a fost numit Tabeera, pentru că focul Tatălui nostru izbucnise în mijlocul lor. ^a a v3 Tabeera înseamnă „ardere” — locul a fost numit după focul care a izbucnit acolo.

⁴Gloata amestecată din mijlocul lor a fost cuprinsă de poftă mare; și poporul lui Israel a plâns iarăși, zicând: „O, de-am avea carne să mâncăm! ⁵Ne aducem aminte de peștele pe care îl mâncam pe degeaba în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. ⁶Dar acum ni s-a tăiat pofta; nu mai avem nimic înaintea ochilor decât mana aceasta.” ⁷Mana era ca sămânța de coriandru și semăna la înfățișare cu rășina palidă. ^b b v7 Bdeliul era o rășină sau gumă palidă, asemenea perlei — mana avea aceeași înfățișare translucidă. ⁸Poporul umbla s-o adune, o măcina la râșniță sau o pisa în piuă, o fierbea în oale și făcea din ea turte. Avea gustul unei prăjituri făcute cu untdelemn. ⁹Când cădea roua peste tabără noaptea, cădea și mana odată cu ea.

¹⁰Moise a auzit poporul plângând, după familiile lor, fiecare la intrarea cortului său. Mânia Tatălui nostru s-a aprins foarte tare, și lucrul acesta i s-a părut rău lui Moise. ¹¹Moise a zis Tatălui nostru: „Pentru ce te-ai purtat așa de rău cu robul tău? Pentru ce n-am găsit trecere înaintea ta, de ai pus peste mine povara întregului popor? ¹²Oare eu am zămislit tot poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi spui: «Poartă-l în brațele tale, cum poartă doica un prunc care suge», până în țara pe care ai jurat-o părinților lor? ¹³De unde să iau carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci plâng mereu înaintea mea, zicând: «Dă-ne carne să mâncăm!» ¹⁴Eu nu pot să duc singur tot poporul acesta, căci este o povară prea grea pentru mine. ¹⁵Dacă așa vrei să te porți cu mine, mai bine omoară-mă, te rog — dacă am găsit trecere în ochii tăi — ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”

Tatăl împarte Duhul cu șaptezeci de bărbați

¹⁶Atunci Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Adună-mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care îi cunoști ca bătrâni și dregători ai poporului; adu-i la cortul întâlnirii și să stea acolo împreună cu tine. ¹⁷Eu Mă voi coborî și voi vorbi acolo cu tine; voi lua din Duhul care este peste tine și îl voi pune peste ei, ca să poarte împreună cu tine povara poporului și să n-o mai porți singur.

¹⁸Spune poporului: Sfințiți-vă pentru mâine și veți mânca carne. Căci ați plâns în auzul Tatălui nostru, zicând: «O, de-am avea carne să mâncăm! Mai bine ne era în Egipt». De aceea Tatăl nostru vă va da carne și veți mânca. ¹⁹Nu o zi, nici două zile, nici cinci, nici zece, nici douăzeci de zile o veți mânca, ²⁰ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă va fi scârbă de ea — pentru că l-ați disprețuit pe Tatăl nostru care este în mijlocul vostru și ați plâns înaintea lui, zicând: «Pentru ce am ieșit noi din Egipt?»”

²¹Moise a zis: „Poporul în mijlocul căruia mă aflu are șase sute de mii de pedestrași, și tu zici: «Le voi da carne să mănânce o lună întreagă»?” ²²Putem oare să tăiem turme și cirezi, ca să le ajungă? Sau putem oare să adunăm toți peștii mării, ca să le ajungă?

²³Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Este oare mâna Mea prea scurtă? Acum vei vedea dacă ceea ce ți-am spus se va împlini sau nu.”

²⁴Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Tatălui nostru. A adunat șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i-a așezat în jurul cortului. ²⁵Atunci Tatăl nostru s-a coborât în nor și i-a vorbit; a luat din Duhul care era peste el și l-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când s-a lăsat Duhul peste ei, au prorocit — dar nu au mai prorocit după aceea. ²⁶Doi bărbați rămăseseră în tabără — unul se numea Eldad, iar celălalt, Medad — și Duhul s-a lăsat peste ei; ei erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la cort, și totuși au prorocit în tabără. ²⁷Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise: „Eldad și Medad prorocesc în tabără.”

²⁸Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinerețea lui, a luat cuvântul și a zis: „Domnul meu Moise, oprește-i!”

²⁹Dar Moise i-a răspuns: „Ești gelos pentru mine? Ce bine ar fi dacă tot poporul Tatălui nostru ar fi prooroci și dacă Tatăl nostru ar pune Duhul lui peste ei!”

³⁰Apoi Moise s-a întors în tabără, el și bătrânii lui Israel.

Prepelițe de la Tatăl, urgie pentru poftă

³¹Un vânt a ieșit de la Tatăl nostru, a adus prepelițe dinspre mare și le-a lăsat să cadă în jurul taberei, cale de aproape o zi de drum de o parte și de alta, și cam de trei picioare deasupra pământului. ³²Poporul s-a sculat și, toată ziua aceea, toată noaptea și toată ziua următoare, a strâns prepelițe — cel care a strâns mai puțin a strâns șaizeci de banițe — și le-a întins pentru ei de jur împrejurul taberei. ^c c v32 Un homer era o măsură mare pentru cele uscate — cam cât putea căra un măgar, aproape 220 de litri; zece homeri erau o cantitate uriașă. ³³Dar, pe când carnea le era încă între dinți, înainte s-o fi mestecat, mânia Tatălui nostru s-a aprins împotriva poporului și Tatăl nostru l-a lovit cu o urgie foarte mare. ³⁴Locul acela a fost numit Chibrot-Hataava, pentru că acolo au îngropat poporul care fusese cuprins de poftă. ^d d v34 Chibrot-Hataava înseamnă „mormintele poftei” — numit după cei îngropați acolo în urma lăcomiei poporului după carne.

³⁵De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat spre Hațerot și a rămas la Hațerot.