Isaia 41

41 ¹Ascultați-mă în tăcere, țărmuri; să-și înnoiască popoarele puterea. Să se apropie și să vorbească; să ne apropiem împreună pentru judecată.

²Cine a stârnit pe unul de la răsărit, chemându-l în neprihănire să-l urmeze? El dă neamuri în mâna lui și supune împărați înaintea lui; îi preface în țărână cu sabia lui, în pleavă spulberată de vânt cu arcul lui. ³El îi urmărește și trece în siguranță, pe o cale pe care picioarele lui n-au străbătut-o niciodată. ⁴Cine a lucrat și a făcut aceasta, chemând neamurile de la început? Eu sunt Tatăl — cel dintâi, și cu cei de pe urmă; Eu sunt Acela.

⁵Țărmurile au văzut și se tem; marginile pământului tremură; se apropie și vin. ⁶Fiecare îl ajută pe aproapele său și îi zice fratelui său: „Fii tare!” ⁷Meșterul îl îmbărbătează pe argintar, iar cel ce netezește cu ciocanul pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre lipitură: „Este bună”; și o prind în cuie ca să nu se clatine.

⁸Dar tu, Israele, robul meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânța lui Avraam, prietenul meu, ^a a v8 Israel este numit aici robul Tatălui nostru; figura distinctă a Robului din cântările de mai târziu ale lui Isaia (Isaia 42, 49, 50, 52–53) este Isus, adevăratul Israel care împlinește chemarea. ⁹tu, pe care te-am luat de la marginile pământului și te-am chemat din cele mai depărtate colțuri ale lui, zicându-ți: „Tu ești robul meu; te-am ales și nu te-am lepădat”. ¹⁰„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te îngrozi, căci Eu sunt Tatăl tău. Te voi întări, te voi ajuta, te voi sprijini cu dreapta mea cea neprihănită. ^b b v10 „Eu sunt Tatăl tău” redă formula legământului din ebraică „Eu sunt Dumnezeul tău” — Tatăl nostru se leagă de poporul său nu ca o divinitate îndepărtată, ci ca un Tată.

¹¹Iată, toți cei ce se aprind de mânie împotriva ta vor fi rușinați și acoperiți de ocară; cei ce se ridică împotriva ta vor fi ca o nimica și vor pieri. ¹²Îi vei căuta pe cei ce se războiesc cu tine, dar nu-i vei găsi; cei ce luptă împotriva ta vor fi ca o nimica toată.” ¹³Căci Eu, Tatăl tău, te apuc de mâna dreaptă; Eu sunt cel ce-ți zice: „Nu te teme, Eu sunt cel ce te ajută.” ¹⁴Nu te teme, vierme Iacove, voi, oameni ai lui Israel! Eu sunt cel ce te ajută, zice Tatăl nostru; Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel — Tatăl tău. ^c c v14 „Sfântul lui Israel” este titlul caracteristic pe care Isaia îl dă Tatălui nostru — cel sfânt care s-a legat prin legământ de un popor pe care îl numește al său. ¹⁵„Iată, te fac o sanie de treierat, nouă și ascuțită, cu mulți dinți; vei treiera munții și-i vei zdrobi și vei preface dealurile în pleavă. ¹⁶Le vei vântura, și vântul le va lua, și furtuna le va risipi. Dar tu te vei bucura în Tatăl nostru; în Sfântul lui Israel te vei lăuda.

¹⁷Când cei săraci și nevoiași caută apă și nu este, și li se usucă limba de sete, Eu, Tatăl tău, le voi răspunde; Eu, Tatăl lui Israel, nu-i voi părăsi. ¹⁸Voi deschide râuri pe înălțimile pustii și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iazuri de apă și pământul uscat în izvoare curgătoare. ¹⁹Voi sădi în pustie cedrul, salcâmul, mirtul și măslinul; voi pune în pustiu chiparosul, platanul și pinul laolaltă, ²⁰ca să vadă și să știe, să ia aminte și să înțeleagă laolaltă că mâna mea a făcut aceasta, că Eu, Sfântul lui Israel, am creat-o.”

²¹Înfățișați-vă pricina, zice Tatăl nostru; aduceți-vă dovezile, zice Împăratul lui Iacov. ²²Să le aducă și să ne spună ce are să se întâmple. Spuneți-ne lucrurile de odinioară, care au fost, ca să le luăm în seamă și să le cunoaștem sfârșitul; sau vestiți-ne cele viitoare. ²³Spuneți-ne ce va veni după aceasta, ca să știm că sunteți dumnezei; faceți bine sau faceți rău, ca să ne îngrozim și să ne umplem de frică laolaltă. ²⁴Iată, voi nu sunteți nimic, și lucrarea voastră este mai puțin decât nimic; o urâciune este cel ce vă alege.

²⁵Am stârnit pe unul de la miazănoapte, și a venit, de la răsăritul soarelui pe unul care cheamă numele meu; el calcă în picioare pe cârmuitori ca pe noroi, cum calcă olarul lutul. ²⁶Cine a vestit aceasta de la început, ca să știm, și mai dinainte, ca să zicem: „Are dreptate”? Nu a fost nimeni care s-o vestească, nimeni care s-o proclame, nimeni care să vă audă cuvintele. ²⁷Eu, cel dintâi, am zis Sionului: „Iată, aici sunt ei!” și i-am dat Ierusalimului un vestitor de vești bune. ²⁸„Dar când mă uit, nu este nimeni; între aceștia nu este niciun sfetnic care, atunci când întreb, să dea un răspuns. ²⁹Iată, toți sunt o amăgire; lucrările lor sunt nimic; idolii lor turnați sunt vânt deșert.”