Isaia 40

40 ¹Mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Tatăl vostru. ²Vorbiți-i cu duioșie Ierusalimului și strigați-i că robia ei grea s-a sfârșit, că nelegiuirea ei este iertată, că a primit din mâna Tatălui nostru îndoit pentru toate păcatele ei.

³Un glas strigă: În pustie, pregătiți calea Tatălui nostru; faceți un drum drept prin deșert pentru Tatăl nostru. ^a a v3 Toate cele patru Evanghelii aplică această profeție a glasului care strigă în pustie la Ioan Botezătorul, care pregătește calea pentru Isus (Marcu 1:3, Matei 3:3, Luca 3:4, Ioan 1:23). Cel a cărui cale este pregătită este Isus, în care Tatăl nostru vine la poporul său. ⁴Orice vale va fi înălțată, și orice munte și deal vor fi coborâte; pământul denivelat va deveni neted, iar locurile colțuroase vor deveni câmpie. ⁵Și slava Tatălui nostru se va arăta, și toți oamenii o vor vedea împreună, căci gura Tatălui nostru a vorbit.

⁶Un glas zice: „Strigă!” Și eu am zis: „Ce să strig?” Toți oamenii sunt ca iarba, și toată credincioșia lor este ca floarea câmpului. ⁷Iarba se usucă, floarea se veștejește când suflarea Tatălui nostru suflă peste ea; cu adevărat, oamenii sunt iarbă. ⁸Iarba se usucă, floarea se veștejește, dar cuvântul Tatălui nostru rămâne în veac.

⁹Suie-te pe un munte înalt, Sioane, tu care aduci vești bune; înalță-ți glasul cu putere, Ierusalime, tu care aduci vești bune. Înalță-l, nu te teme; spune cetăților lui Iuda: „Iată-l pe Tatăl vostru!” ¹⁰Iată, Tatăl suveran vine cu putere, și brațul său stăpânește pentru el; iată, răsplata lui este cu el, și plata lui merge înaintea lui. ¹¹El își va paște turma ca un păstor; va aduna mieii în brațele sale și îi va purta aproape de inima sa; va călăuzi cu blândețe pe cele ce au pui. ^b b v11 Tatăl nostru este păstorul care își adună mieii și îi poartă aproape de inima sa. Isus a preluat aceeași grijă de păstor când a zis: „Eu sunt păstorul cel bun” (Ioan 10:11). ¹²Cine a măsurat apele în căușul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma mâinii sale, a cuprins țărâna pământului într-o măsură și a cântărit munții cu cântarul și dealurile cu balanța? ¹³Cine a cârmuit Duhul Tatălui nostru sau, ca sfătuitor al lui, l-a învățat? ¹⁴Cu cine s-a sfătuit el și cine l-a făcut să înțeleagă? Cine l-a învățat cărarea dreptății și l-a învățat cunoașterea și i-a arătat calea priceperii? ¹⁵Neamurile sunt ca o picătură dintr-o găleată și sunt socotite ca praful de pe cântar; el ridică ostroavele ca pe un fir de praf. ¹⁶Libanul nu ajunge pentru foc, nici animalele lui pentru o ardere-de-tot. ¹⁷Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea lui; sunt socotite de el ca mai puțin decât nimic și ca o deșertăciune. ¹⁸Cu cine îl veți asemăna atunci pe Tatăl nostru? Sau cu ce asemănare îl veți compara? ¹⁹Un idol! Un meșter îl toarnă, și un aurar îl acoperă cu aur și toarnă lanțuri de argint pentru el. ²⁰Cine este prea sărac pentru un asemenea dar alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca să ridice un idol care nu se clatină. ²¹Nu știți? Nu auziți? Nu vi s-a spus de la început? Nu ați înțeles de la întemeierea pământului? ²²El șade pe tron deasupra bolții pământului, iar locuitorii lui de jos sunt ca niște lăcuste; el întinde cerurile ca o pânză subțire și le desface ca un cort de locuit. ²³El preface domnitorii în nimic și face pe cârmuitorii pământului ca o deșertăciune. ²⁴Abia sunt sădiți, abia semănați, abia a prins rădăcină tulpina lor în pământ, că el suflă peste ei și se usucă, iar furtuna îi spulberă ca pe o pleavă.

²⁵„Cu cine mă veți asemăna atunci, ca să fiu asemenea lui?” zice Cel Sfânt.

²⁶Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți: cine a creat acestea? Cel care le scoate oștirea după număr, chemându-le pe toate pe nume; pentru că este mare în tărie și puternic în putere, niciuna nu lipsește. ²⁷De ce zici, Iacove, și te plângi, Israele: „Calea mea este ascunsă de Tatăl nostru, și Tatăl meu nu ține seama de dreptul meu”? ²⁸Nu ai știut? Nu ai auzit? Tatăl nostru este Tatăl cel veșnic, Creatorul marginilor pământului. El nu obosește, nici nu se istovește; nimeni nu poate pătrunde priceperea lui. ²⁹El dă putere celui obosit și înmulțește tăria celui lipsit de putere. ³⁰Chiar și tinerii vor obosi și se vor istovi, și flăcăii se vor prăbuși istoviți; ³¹dar cei ce nădăjduiesc în Tatăl nostru își vor înnoi puterea; vor zbura ca vulturii pe aripi; vor alerga și nu vor obosi; vor umbla și nu vor slăbi.