Geneza 50

50 ¹Iosif s-a aplecat peste fața tatălui său, a plâns asupra lui și l-a sărutat. ²Apoi Iosif le-a poruncit doctorilor care îl slujeau să-l îmbălsămeze pe tatăl său. Și doctorii l-au îmbălsămat pe Israel. ³Au trebuit patruzeci de zile, timpul obișnuit pentru îmbălsămare; egiptenii l-au plâns șaptezeci de zile.

⁴După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit celor din casa lui faraon: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneți, vă rog, lui faraon: ⁵Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: «Iată că mor; să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în Canaan.» Lasă-mă, te rog, să mă sui acum ca să-l îngrop pe tatăl meu, apoi mă voi întoarce.”

⁶Iar faraon a zis: „Suie-te și îngroapă-l pe tatăl tău, așa cum te-a pus să juri.”

⁷Iosif s-a suit ca să-l îngroape pe tatăl său; împreună cu el s-au suit toți slujitorii lui faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii din țara Egiptului, ⁸și toată casa lui Iosif, frații lui și casa tatălui său. Numai copiii, turmele și cirezile lor au rămas în ținutul Gosen. ⁹Împreună cu el s-au suit și care, și călăreți. A fost un alai foarte mare. ¹⁰Au ajuns la aria lui Atad, dincolo de Iordan, și acolo au făcut un bocet mare și foarte adânc; Iosif a ținut pentru tatăl său șapte zile de jale. ¹¹Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut jalea de la aria lui Atad, au zis: „Aceasta este o jale amară a egiptenilor.” De aceea locul a fost numit Abel-Mițraim; el este dincolo de Iordan. ^a a v11 Abel-Mițraim înseamnă „jalea Egiptului” — canaaniții au numit locul după marele bocet la care au fost martori acolo. ¹²Fiii lui au făcut pentru el așa cum le poruncise. ¹³Fiii lui l-au dus în țara Canaan și l-au îngropat în peștera din ogorul Macpela, pe care Avraam o cumpărase de la Efron Hetitul ca loc de înmormântare, în fața lui Mamre. ¹⁴După ce și-a îngropat tatăl, Iosif s-a întors în Egipt împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el să-l îngroape pe tatăl său.

Vechea teamă a fraților

¹⁵Frații lui Iosif, văzând că tatăl lor murise, și-au zis: „Ce ne facem dacă Iosif ne urăște și ne întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” ¹⁶De aceea au trimis să-i spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte să moară: ¹⁷Așa să-i spuneți lui Iosif: «Iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău.» Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea slujitorilor Dumnezeului tatălui tău.” Iosif a plâns când i-au vorbit. ¹⁸Frații lui au venit și ei, s-au aruncat înaintea lui și au zis: „Iată, suntem robii tăi.” ¹⁹Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul Tatălui nostru? ²⁰Voi v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Tatăl nostru a schimbat răul în bine, ca să scape viața multor oameni, cum se întâmplă astăzi. ²¹Acum, nu vă temeți; voi avea grijă de voi și de copiii voștri.” Așa i-a mângâiat, vorbindu-le pe placul inimii.

Ultimii ani ai lui Iosif

²²Iosif a rămas în Egipt, el și familia tatălui său. Și Iosif a trăit o sută zece ani. ²³Iosif i-a văzut pe copiii lui Efraim până la al treilea neam; și copiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut tot pe genunchii lui Iosif. ^b b v23 Așezarea unui nou-născut pe genunchii unui patriarh era un gest străvechi de adopție și apartenență — Iosif îi recunoștea în mod oficial pe acești copii drept ai săi. ²⁴Iosif a zis fraților săi: „Eu mor, dar Tatăl nostru vă va veni negreșit în ajutor și vă va scoate din țara aceasta în țara pe care a jurat-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.” ^c c v24 Cuvintele lui Iosif pe patul de moarte privesc înainte spre Exod — Tatăl nostru nu-și lasă copiii în robie; el vine să-i aducă acasă. ²⁵Apoi Iosif i-a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Tatăl nostru vă va veni negreșit în ajutor; să luați de aici oasele mele.” ²⁶Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat și l-au pus într-un sicriu în Egipt.