1 Samuel 14

14 ¹Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis purtătorului său de arme: „Vino, să trecem la straja filistenilor din fața noastră!” Dar nu i-a spus tatălui său. ²Saul stătea la marginea Ghibei, sub rodiul din Migron, cu aproape 600 de oameni. ³Ahia, fiul lui Ahitub, fratele lui Icabod, fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Tatălui nostru la Șilo, purta efodul. Oștenii nu știau că Ionatan plecase. ^a a v3 Efodul era o haină preoțească specială, purtată când se cerea călăuzire de la Dumnezeu.

⁴Între trecătorile prin care Ionatan căuta să treacă spre straja filistenilor se afla un colț de stâncă de o parte și un colț de stâncă de cealaltă parte — unul se numea Boțeț, celălalt Sene. ⁵Un colț se înălța spre nord, în fața Micmașului, iar celălalt spre sud, în fața Ghebei. ⁶Ionatan i-a zis purtătorului său de arme: „Vino, să trecem la straja acestor netăiați împrejur! Poate că Tatăl nostru va lucra pentru noi, căci nimic nu-l oprește să mântuiască prin mulți sau prin puțini.”

⁷Purtătorul său de arme i-a zis: „Fă tot ce ai pe inimă. Mergi — sunt cu tine, cu inima și cu sufletul.”

⁸Atunci Ionatan a zis: „Vom trece la oamenii aceia și ne vom arăta lor. ⁹Dacă vor zice: «Așteptați până ajungem la voi!», vom rămâne pe loc și nu ne vom sui la ei. ¹⁰Dar dacă vor zice: «Suiți-vă la noi!», ne vom sui, căci Tatăl nostru i-a dat în mâna noastră — acesta este semnul nostru.”

¹¹Amândoi s-au arătat străjii filistenilor. „Iată,” au zis filistenii, „evreii ies din găurile în care se ascunseseră.” ¹²Oamenii din strajă i-au strigat lui Ionatan și purtătorului său de arme: „Suiți-vă la noi și vă vom da o lecție!” Ionatan i-a zis purtătorului său de arme: „Suie-te după mine, căci Tatăl nostru i-a dat în mâna lui Israel.”

¹³Ionatan s-a cățărat în mâini și în picioare, cu purtătorul său de arme în urma lui; filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar purtătorul său de arme îi omora în urma lui. ¹⁴În acel prim atac, Ionatan și purtătorul său de arme au omorât aproape douăzeci de oameni pe o întindere de aproape o jumătate de pogon.

¹⁵Spaima a cuprins tabăra, câmpul și pe toți oștenii; straja și jefuitorii tremurau și ei, iar pământul s-a cutremurat — o spaimă de la Tatăl nostru. ¹⁶Străjerii lui Saul din Ghibea lui Beniamin s-au uitat și — iată — mulțimea filistenilor se risipea, împrăștiindu-se în toate părțile. ¹⁷Saul le-a zis oștenilor săi: „Numărați și vedeți cine lipsește!” Când au numărat, Ionatan și purtătorul său de arme nu erau.

¹⁸Saul i-a zis lui Ahia: „Adu aici chivotul Tatălui nostru!”, căci atunci chivotul Tatălui nostru era cu israeliții. ¹⁹În timp ce Saul vorbea cu preotul, zarva din tabăra filistenilor creștea tot mai mult. Atunci i-a zis preotului: „Retrage-ți mâna!”

²⁰Saul și toți oștenii săi s-au adunat, au ajuns la luptă și au găsit săbiile filistenilor întoarse unele împotriva altora, într-o învălmășeală cumplită. ²¹Evreii care mai înainte fuseseră de partea filistenilor și se suiseră cu ei în tabără au trecut și ei de partea israeliților care erau cu Saul și cu Ionatan. ²²Când toți bărbații lui Israel care se ascundeau în ținutul muntos al lui Efraim au auzit că filistenii fugiseră, i-au urmărit și ei îndeaproape în luptă. ²³Astfel, Tatăl nostru l-a izbăvit pe Israel în ziua aceea, iar lupta s-a mutat dincolo de Bet-Aven.

Jurământul necugetat al lui Saul slăbește Israelul

²⁴Oștenii lui Israel au fost la mare strâmtoare în ziua aceea, căci Saul îi pusese să jure: „Blestemat să fie oricine va mânca ceva înainte de seară, înainte să mă răzbun pe vrăjmașii mei!” Și niciunul dintre oșteni n-a gustat mâncare.

²⁵Toți oștenii au intrat în pădure și era miere pe pământ. ²⁶Când au intrat în pădure, mierea curgea, dar nimeni nu și-a dus mâna la gură, căci oștenii se temeau de jurământ. ²⁷Dar Ionatan nu auzise când își pusese tatăl său oștenii sub jurământ, așa că a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a muiat în fagurele de miere, și-a dus mâna la gură, iar ochii i s-au luminat. ²⁸Unul dintre ostași a zis: „Tatăl tău i-a pus pe oșteni să jure: «Blestemat să fie oricine va mânca ceva astăzi!» — de aceea sunt oamenii istoviți.”

²⁹Ionatan a zis: „Tatăl meu a adus necaz asupra țării. Vedeți cum mi s-au luminat ochii fiindcă am gustat puțin din mierea aceasta. ³⁰Cu cât mai bine ar fi fost dacă oștenii ar fi mâncat azi după plac din prada luată de la vrăjmașii lor! Căci înfrângerea filistenilor n-a fost mare.” ³¹În ziua aceea i-au bătut pe filisteni de la Micmaș până la Aialon, iar oștenii erau peste măsură de istoviți. ³²Oștenii s-au repezit asupra prăzii, au luat oi, boi și viței, i-au tăiat pe pământ și au mâncat carnea cu sânge cu tot. ³³Cineva i-a spus lui Saul: „Oștenii păcătuiesc împotriva Tatălui nostru, mâncând carne cu sânge cu tot.” „Ați lucrat cu necredincioșie,” a zis el. „Rostogoliți acum o piatră mare până la mine!”

³⁴Apoi a zis: „Împrăștiați-vă printre oșteni și spuneți-le: fiecare să-mi aducă boul sau oaia lui, să le taie aici și să mănânce — și să nu păcătuiți împotriva Tatălui nostru mâncând carne cu sânge.” Astfel, în noaptea aceea, fiecare și-a adus boul și l-a tăiat acolo.

³⁵Saul a zidit un altar Tatălui nostru — cel dintâi altar pe care i l-a zidit. ³⁶Saul a zis: „Să ne coborâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i prădăm până în zori și să nu lăsăm pe niciunul în viață!” Ei au răspuns: „Fă ce ți se pare bine!” Dar preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Tatăl nostru.”

³⁷Saul a întrebat pe Tatăl nostru: „Să mă cobor după filisteni? Îi vei da în mâna lui Israel?” Dar el nu i-a răspuns în ziua aceea. ³⁸Saul a zis: „Apropiați-vă aici, voi, toate căpeteniile oștenilor, și să aflăm cum s-a făcut păcatul acesta astăzi. ³⁹Viu este Tatăl nostru, care îl izbăvește pe Israel — chiar dacă vina ar fi a fiului meu Ionatan, va muri negreșit!” Dar nimeni din popor nu i-a răspuns. ⁴⁰El a zis întregului Israel: „Voi stați de o parte, iar eu și fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă parte.” Poporul i-a zis lui Saul: „Fă ce crezi că este mai bine.”

⁴¹Saul s-a rugat: „Tată, Dumnezeul lui Israel, de ce nu i-ai răspuns astăzi robului tău? Dacă vina aceasta este în mine sau în fiul meu Ionatan, Tată, Dumnezeul lui Israel, răspunde prin Urim; dar dacă este în poporul tău Israel, răspunde prin Tumim.” Sorțul a căzut pe Ionatan și pe Saul, iar oștenii au fost găsiți nevinovați. ^b b v41 Urim și Tumim erau obiecte sfinte păstrate în efodul preotului, folosite pentru a cere răspunsul lui Dumnezeu prin sorți.

⁴²Saul a zis: „Aruncați sorțul între mine și fiul meu Ionatan!” Și sorțul a căzut pe Ionatan.

⁴³Saul i-a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce ai făcut!” El a răspuns: „Am gustat doar puțină miere din vârful toiagului meu. Și acum trebuie să mor.”

⁴⁴Saul a zis: „Tatăl nostru să se poarte cu mine cu toată asprimea și chiar mai mult, dacă nu vei muri negreșit, Ionatane!”

⁴⁵Oștenii i-au zis lui Saul: „Să moară oare Ionatan, el, care a adus această mare izbăvire lui Israel? Niciodată! Viu este Tatăl nostru, că nu va cădea la pământ niciun fir de păr din capul lui, căci cu ajutorul Tatălui nostru a lucrat el astăzi!” Astfel, oștenii l-au scăpat pe Ionatan și n-a murit. ⁴⁶Apoi Saul a încetat să-i mai urmărească pe filisteni, iar filistenii s-au întors în țara lor.

Campaniile și familia lui Saul

⁴⁷După ce Saul a luat domnia asupra lui Israel, s-a luptat cu toți vrăjmașii săi de jur împrejur: cu Moab, cu Amon, cu Edom, cu împărații din Țoba și cu filistenii. Încotro se întorcea, îi biruia. ⁴⁸S-a luptat vitejește, i-a bătut pe amaleciți și l-a izbăvit pe Israel din mâna celor care îl prădau. ⁴⁹Fiii lui Saul au fost: Ionatan, Ișvi și Malchi-Șua. Cele două fiice ale lui se numeau: Merab, cea întâi născută, și Mical, cea mai tânără. ⁵⁰Soția lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaț. Căpetenia oștirii sale era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul, ⁵¹căci Chiș, tatăl lui Saul, și Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel.

⁵²Războiul împotriva filistenilor a fost aprig în toate zilele lui Saul; ori de câte ori vedea un om puternic sau viteaz, îl lua la sine.