1 Împărați 8

8 ¹Atunci Solomon i-a adunat pe bătrânii lui Israel — toate căpeteniile semințiilor, conducătorii caselor părintești ale copiilor lui Israel — înaintea împăratului Solomon, la Ierusalim, ca să mute chivotul legământului Tatălui nostru din cetatea lui David, adică Sionul. ²Așa că toți bărbații lui Israel s-au adunat la împăratul Solomon la sărbătoarea din luna Etanim, adică luna a șaptea. ³Când au venit toți bătrânii lui Israel, preoții au ridicat chivotul, ⁴și au mutat chivotul Tatălui nostru, cortul întâlnirii și toate uneltele sfinte care erau în cort; preoții și leviții le-au mutat. ⁵Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel, strânsă la el, stăteau înaintea chivotului și jertfeau oi și boi atât de multe că nu se puteau număra, nici însemna. ⁶Apoi preoții au adus chivotul legământului Tatălui nostru la locul lui, în sanctuarul dinăuntru, în Locul Preasfânt, sub aripile heruvimilor. ⁷Heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului, acoperind chivotul și drugii lui pe deasupra. ⁸Drugii erau atât de lungi că vârfurile lor se vedeau din Locul Sfânt, dinaintea odăii dinăuntru, dar nu se vedeau de afară; și au rămas acolo până în ziua de azi. ⁹În chivot nu erau decât cele două table de piatră pe care le pusese Moise acolo la Horeb, unde Tatăl nostru a făcut un legământ cu copiii lui Israel când au ieșit din țara Egiptului. ¹⁰Când au ieșit preoții din Locul Sfânt, norul a umplut casa Tatălui nostru, ¹¹așa că preoții nu mai puteau sta să slujească din pricina norului, căci slava Tatălui nostru umpluse casa lui.

¹²Atunci Solomon a zis: „Tatăl nostru a spus că va locui în negură deasă. ¹³Ți-am zidit într-adevăr o casă înălțată, un loc în care să locuiești pe vecie.”

¹⁴Împăratul s-a întors și a binecuvântat toată adunarea lui Israel, în timp ce toată adunarea lui Israel stătea în picioare. ¹⁵El a zis: „Lăudat să fie Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, care cu gura lui i-a vorbit tatălui meu David și cu mâna lui a împlinit-o, zicând: ¹⁶De când am scos pe poporul meu Israel din Egipt, n-am ales nicio cetate din toate semințiile lui Israel ca să zidesc o casă pentru Numele meu; dar l-am ales pe David peste poporul meu Israel.

¹⁷Tatăl meu David avea în inima lui să zidească o casă pentru Numele Tatălui nostru, Dumnezeul lui Israel.

¹⁸Dar Tatăl nostru i-a zis tatălui meu David: «Fiindcă ai avut în inima ta să zidești o casă pentru Numele meu, bine ai făcut că ai avut acest lucru în inimă. ¹⁹Totuși nu tu vei zidi casa, ci fiul tău, care va ieși din trupul tău, el va zidi casa pentru Numele meu.»

²⁰Și Tatăl nostru a împlinit cuvântul pe care l-a spus, căci eu m-am ridicat în locul tatălui meu David și stau pe tronul lui Israel, cum a făgăduit, și am zidit casa pentru Numele Tatălui nostru, Dumnezeul lui Israel. ²¹Și am pregătit acolo un loc pentru chivotul în care se află legământul Tatălui nostru, pe care l-a făcut cu părinții noștri când i-a scos din Egipt.”

Rugăciunea lui Solomon înaintea Tatălui

²²Solomon a stat înaintea altarului Tatălui nostru, în fața întregii adunări a lui Israel, și și-a întins mâinile spre cer. ²³El a zis: „Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, nu este niciun Dumnezeu ca tine, nici sus în cer, nici jos pe pământ! Tu îți ții legământul și dragostea statornică față de slujitorii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor. ²⁴Ți-ai ținut făgăduința față de slujitorul tău David, tatăl meu; ce a grăit gura ta, mâna ta a împlinit astăzi.

²⁵Acum, Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, ține pentru slujitorul tău David, tatăl meu, ce i-ai făgăduit, zicând: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să stea înaintea mea pe tronul lui Israel, numai dacă fiii tăi vor lua seama la calea lor, umblând înaintea mea cum ai umblat tu înaintea mea.» ²⁶Și acum, Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, întărește cuvântul pe care l-ai spus slujitorului tău David, tatăl meu.

²⁷Dar oare va locui cu adevărat Tatăl nostru pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu te pot cuprinde; cu cât mai puțin casa aceasta pe care am zidit-o! ²⁸Totuși pleacă-te spre rugăciunea și cererea slujitorului tău, Tată, ca să asculți strigătul și rugăciunea pe care slujitorul tău o înalță astăzi înaintea ta.

²⁹Ochii tăi să stea deschiși spre casa aceasta zi și noapte, spre locul despre care ai zis: «Numele meu va fi acolo», ca să asculți rugăciunea pe care slujitorul tău o înalță spre locul acesta. ³⁰Ascultă cererea slujitorului tău și a poporului tău Israel când se vor ruga spre locul acesta; ascultă din cer, din locuința ta, și, când vei asculta, iartă.

³¹Dacă cineva păcătuiește împotriva aproapelui său și este pus să jure, iar el vine să jure înaintea altarului tău în casa aceasta, ³²atunci ascultă din cer și lucrează. Judecă-i pe slujitorii tăi: osândește-l pe cel vinovat, întorcându-i purtarea asupra capului său, și fă dreptate celui neprihănit, răsplătindu-i după neprihănirea lui.

³³Când poporul tău Israel va fi bătut de un vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva ta, dacă se vor întoarce la tine, vor mărturisi Numele tău și se vor ruga și-ți vor cere îndurare în casa aceasta, ³⁴atunci ascultă din cer, iartă păcatul poporului tău Israel și adu-i înapoi în țara pe care ai dat-o părinților lor.

³⁵Când cerul va fi închis și nu va mai ploua pentru că au păcătuit împotriva ta, dacă se vor ruga spre locul acesta, vor mărturisi Numele tău și se vor întoarce de la păcatul lor, fiindcă i-ai smerit, ³⁶atunci ascultă din cer și iartă păcatul slujitorilor tăi, al poporului tău Israel, învățându-i calea cea bună pe care trebuie să umble; și trimite ploaie peste țara ta, pe care ai dat-o poporului tău ca moștenire.

³⁷Dacă va fi foamete în țară, dacă va fi ciumă, rugină, mălură, lăcuste sau omizi; dacă vrăjmașul îi va împresura în cetățile lor — orice urgie și orice boală ar veni, ³⁸orice rugăciune și orice cerere va face cineva din tot poporul tău Israel, fiecare cunoscând suferința inimii lui și întinzându-și mâinile spre casa aceasta, ³⁹atunci ascultă din cer, din locuința ta, și iartă, și lucrează, și dă fiecăruia după toate căile lui, căci tu îi cunoști inima — tu singur cunoști inima fiecărui om, ⁴⁰ca să se teamă de tine în tot timpul cât vor trăi în țara pe care ai dat-o părinților noștri.

⁴¹De asemenea, când străinul, care nu este din poporul tău Israel, ci vine dintr-o țară îndepărtată pentru Numele tău, ⁴²căci vor auzi de Numele tău cel mare, de mâna ta cea puternică și de brațul tău întins — când va veni și se va ruga spre casa aceasta, ⁴³ascultă din cer, din locul unde locuiești, și fă tot ce-ți va cere străinul, ca toate popoarele pământului să cunoască Numele tău și să se teamă de tine, ca poporul tău Israel, și să știe că această casă pe care am zidit-o poartă Numele tău.

⁴⁴Când poporul tău va ieși la luptă împotriva vrăjmașului său, pe orice cale îi vei trimite, și se vor ruga Tatălui nostru, întorși spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o pentru Numele tău, ⁴⁵atunci ascultă din cer rugăciunea și cererea lor și fă-le dreptate.

⁴⁶Când vor păcătui împotriva ta — căci nu este niciun om fără păcat — și te vei mânia pe ei și-i vei da pe mâna vrăjmașului, care-i va duce robi în țara vrăjmașului, departe sau aproape,

⁴⁷totuși, dacă își vor veni în fire în țara unde vor fi duși robi și se vor întoarce și-ți vor cere îndurare în țara celor ce i-au robit, zicând: «Am păcătuit, am făcut rău, ne-am purtat cu nelegiuire», ⁴⁸și dacă în țara celor ce i-au robit se vor întoarce la tine din toată inima lor și din tot sufletul lor și se vor ruga ție, întorși spre țara pe care ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre casa pe care am zidit-o pentru Numele tău, ⁴⁹atunci ascultă din cer, din locuința ta, rugăciunea și cererea lor și fă-le dreptate. ⁵⁰Iartă poporul tău, care a păcătuit împotriva ta, toate fărădelegile pe care le-au săvârșit împotriva ta, și fă-i să capete îndurare înaintea celor ce i-au robit, ca aceștia să aibă milă de ei, ⁵¹căci ei sunt poporul tău și moștenirea ta, pe care i-ai scos din Egipt, din cuptorul de fier. ⁵²Ochii tăi să fie deschiși la cererea slujitorului tău și la cererea poporului tău Israel, ca să-i asculți ori de câte ori te vor chema. ⁵³Căci tu i-ai pus deoparte din toate popoarele pământului ca să fie moștenirea ta, cum ai spus prin Moise, slujitorul tău, când ai scos pe părinții noștri din Egipt, Stăpâne Tată.”

Solomon binecuvântează adunarea

⁵⁴Când a sfârșit Solomon de făcut toată această rugăciune și cerere către Tatăl nostru, s-a ridicat dinaintea altarului Tatălui nostru, unde stătuse în genunchi cu mâinile întinse spre cer. ⁵⁵S-a sculat în picioare și a binecuvântat toată adunarea lui Israel cu glas tare, zicând:

⁵⁶„Binecuvântat să fie Tatăl nostru, care a dat odihnă poporului său Israel, întocmai cum a făgăduit! Niciun cuvânt n-a rămas neîmplinit din toate cuvintele bune pe care le-a rostit prin Moise, slujitorul său. ⁵⁷Tatăl nostru să fie cu noi cum a fost cu părinții noștri; să nu ne părăsească și să nu ne lase, ⁵⁸plecându-ne inimile spre el, ca să umblăm în toate căile lui și să păzim poruncile lui, rânduielile lui și hotărârile lui, pe care le-a dat părinților noștri. ⁵⁹Și cuvintele acestea ale mele, cu care am cerut îndurare înaintea Tatălui nostru, să fie aproape de el zi și noapte, ca să facă dreptate slujitorului său și poporului său Israel, după nevoia fiecărei zile, ⁶⁰ca toate popoarele pământului să știe că Tatăl nostru este Dumnezeu și că nu este altul.

⁶¹De aceea, inima voastră să fie cu totul a Tatălui nostru, ca să umblați în rânduielile lui și să păziți poruncile lui, ca astăzi.”

Casa închinată Tatălui

⁶²Apoi împăratul și tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Tatălui nostru. ⁶³Solomon a adus Tatălui nostru, ca jertfe de pace, douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Așa au închinat împăratul și toți copiii lui Israel casa Tatălui nostru. ⁶⁴În ziua aceea, împăratul a sfințit mijlocul curții dinaintea casei Tatălui nostru, căci acolo a adus arderea-de-tot, darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, fiindcă altarul de bronz dinaintea Tatălui nostru era prea mic ca să încapă arderea-de-tot, darul de mâncare și grăsimea jertfelor de pace.

⁶⁵În vremea aceea, Solomon a ținut sărbătoarea, și tot Israelul împreună cu el — o adunare foarte mare, venită de la Lebo-Hamat până la pârâul Egiptului — înaintea Tatălui nostru șapte zile, apoi încă șapte zile: paisprezece zile în total. ^a a v65 Lebo-Hamat, în extremitatea nordică, și pârâul Egiptului, în extremitatea sudică, însemnau toată lungimea țării, așa că oamenii au venit din fiecare colț al lui Israel. ⁶⁶În ziua a opta, a dat drumul poporului. Ei l-au binecuvântat pe împărat și s-au dus la corturile lor, bucuroși și cu inima veselă pentru tot binele pe care Tatăl nostru îl făcuse slujitorului său David și poporului său Israel.