Ioan 20

20 ¹Dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, pe când era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. ²Așa că a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt ucenic, pe care îl iubea Isus, și le-a zis: „L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde L-au pus.”

³Atunci Petru și celălalt ucenic au pornit și s-au îndreptat spre mormânt. ⁴Au alergat amândoi împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. ⁵Și, aplecându-se, a văzut fâșiile de pânză așezate acolo, dar nu a intrat. ⁶Simon Petru, venind după el, a ajuns și a intrat în mormânt; și a văzut fâșiile de pânză așezate acolo, ⁷și ștergarul care fusese pe capul Lui, care nu stătea cu fâșiile de pânză, ci era împăturit separat, într-un loc. ⁸Atunci a intrat și celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt; și a văzut, și a crezut. ⁹Căci tot nu înțeleseseră Scriptura, că El trebuie să învie din morți.

¹⁰Apoi ucenicii s-au întors acasă. ¹¹Dar Maria stătea afară, lângă mormânt, și plângea. Pe când plângea, s-a aplecat să se uite în mormânt.

Tatăl Meu și Tatăl vostru

¹²Și a văzut doi îngeri în alb, șezând acolo unde fusese pus trupul lui Isus, unul la cap și unul la picioare. ¹³Ei au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi?” Ea le-a răspuns: „L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus.”

¹⁴Spunând acestea, s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo, dar nu știa că este Isus.

¹⁵Isus i-a zis: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?” Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua.”

¹⁶Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors și I-a zis în aramaică: „Raboni!” (care înseamnă Învățătorule).

¹⁷Isus i-a zis: „Nu te ține de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl. Ci du-te la frații Mei și spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru.»” ^a a v17 Isus spune cu grijă „Tatăl Meu și Tatăl vostru” — niciodată pur și simplu „Tatăl nostru” — pentru că statutul Lui de Fiu este veșnic, iar al nostru este darul restaurării pe care ni-l deschide prin învierea Sa.

¹⁸Maria Magdalena s-a dus și le-a vestit ucenicilor: „L-am văzut pe Domnul!” și că El îi spusese aceste lucruri.

Pace vouă

¹⁹În seara aceea, în prima zi a săptămânii, pe când ușile locului unde se aflau ucenicii erau încuiate de frica mai-marilor iudeilor, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”

²⁰După ce a spus aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul.

²¹Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” ²²După ce a spus aceasta, a suflat peste ei și le-a zis: „Primiți Duhul Sfânt. ²³Dacă iertați cuiva păcatele, îi vor fi iertate; dacă țineți cuiva păcatele, îi vor fi ținute.”

Toma nu era cu ei

²⁴Toma, unul dintre cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. ²⁵Ceilalți ucenici îi spuneau mereu: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor și nu voi pune mâna în coasta Lui, nicidecum nu voi crede.”

²⁶După opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era cu ei. Deși ușile erau încuiate, Isus a venit, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!” ²⁷Apoi i-a zis lui Toma: „Pune-ți degetul aici și privește mâinile Mele. Întinde-ți mâna și pune-o în coasta Mea. Lasă îndoiala — și crede.”

²⁸Toma I-a răspuns: „Domnul meu și Tatăl meu!”

²⁹Isus i-a zis: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut? Ferice de cei ce n-au văzut, și totuși au crezut.”

De ce au fost scrise acestea

³⁰Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. ³¹Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul Tatălui nostru, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui.