Geneza 47

47 ¹Iosif a venit și i-a spus lui faraon: „Tatăl meu și frații mei, cu turmele lor, cu cirezile lor și cu tot ce au, au venit din Canaan. Acum sunt în Gosen.” ²Dintre frații săi a luat cinci bărbați și i-a înfățișat lui faraon. ³Faraon i-a întrebat pe frații lui Iosif: „Cu ce vă ocupați?” Ei i-au răspuns lui faraon: „Robii tăi sunt păstori de oi, atât noi, cât și părinții noștri.”

⁴I-au mai spus lui faraon: „Am venit să locuim ca străini în țara aceasta, fiindcă nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi — foametea este grea în Canaan. De aceea, te rugăm, îngăduie robilor tăi să se așeze în Gosen.”

⁵Faraon i-a spus lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. ⁶Țara Egiptului este înaintea ta. Așază-ți tatăl și frații în partea cea mai bună a țării — să locuiască în Gosen. Iar dacă știi printre ei oameni destoinici, pune-i mai-mari peste vitele mele.”

⁷Apoi Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, și l-a înfățișat lui faraon; și Iacov l-a binecuvântat pe faraon. ⁸Faraon l-a întrebat pe Iacov: „Câți ani ai trăit?”

⁹Iacov i-a răspuns lui faraon: „Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Puțini și grei, n-au ajuns anii pribegiei părinților mei.” ¹⁰Apoi Iacov l-a binecuvântat pe faraon și a ieșit dinaintea lui.

¹¹Astfel, Iosif i-a așezat pe tatăl și pe frații săi, dându-le în stăpânire pământ în partea cea mai bună a Egiptului, în ținutul Ramses, cum poruncise faraon. ¹²Iosif i-a hrănit pe tatăl său, pe frații săi și toată casa tatălui său, după numărul copiilor lor.

Foametea se înăsprește

¹³Nu mai era hrană în toată țara, căci foametea era foarte grea, și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete. ¹⁴Iosif a strâns tot argintul care se afla în țara Egiptului și în țara Canaanului, în schimbul grânelor pe care le cumpărau oamenii, și a adus argintul în casa lui faraon. ¹⁵Când s-a terminat argintul în țara Egiptului și în țara Canaanului, toți egiptenii au venit la Iosif și au zis: „Dă-ne hrană! De ce să murim înaintea ta? Căci argintul s-a sfârșit.”

¹⁶Iosif a răspuns: „Dați-mi vitele voastre, și vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, fiindcă vi s-a sfârșit argintul.” ¹⁷Și-au adus vitele la Iosif, iar el le-a dat pâine în schimbul cailor, al turmelor de oi, al cirezilor de vite și al măgarilor. În anul acela i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor vitelor lor. ¹⁸După ce s-a sfârșit anul acela, au venit la el în al doilea an și i-au zis: „Nu putem ascunde de domnul nostru că argintul s-a terminat și că vitele sunt ale domnului nostru; n-a mai rămas pentru domnul nostru decât trupurile și pământurile noastre. ¹⁹De ce să murim sub ochii tăi, noi și pământul nostru? Cumpără-ne pe noi și pământul nostru în schimbul hranei, și vom fi, noi și pământul nostru, robi ai lui faraon. Dă-ne sămânță, ca să trăim și să nu murim, iar pământul să nu rămână pustiu.”

²⁰Astfel, Iosif a cumpărat tot pământul Egiptului pentru faraon, căci fiecare egiptean și-a vândut ogorul — foametea îi apăsa prea greu. Și țara a ajuns a lui faraon. ²¹Iar pe popor l-a mutat în cetăți, de la un capăt la altul al Egiptului. ²²Numai pământul preoților nu l-a cumpărat, fiindcă faraon le dădea o parte hotărâtă, din care trăiau; de aceea nu și-au vândut pământul. ²³Iosif a spus poporului: „Iată, astăzi v-am cumpărat pe voi și pământul vostru pentru faraon. Aveți aici sămânță — semănați pământul. ²⁴La seceriș, dați a cincea parte lui faraon; iar celelalte patru părți să vă rămână ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru casele voastre și pentru copiii voștri.”

²⁵Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viața. Să găsim trecere în ochii domnului nostru, și vom fi robii lui faraon.” ²⁶Astfel, Iosif a făcut din aceasta o lege în Egipt — care este în putere până în ziua de azi — ca a cincea parte să fie a lui faraon. Numai pământul preoților n-a ajuns al lui faraon.

²⁷Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen. Ei au dobândit acolo proprietăți și au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult. ²⁸Iacov a trăit în Egipt șaptesprezece ani; anii vieții lui au fost o sută patruzeci și șapte. ²⁹Când s-a apropiat vremea să moară, Israel l-a chemat pe fiul său Iosif și i-a zis: „Dacă am găsit trecere înaintea ta, pune-ți, te rog, mâna sub coapsa mea și arată-mi dragoste statornică și credincioșie. Te rog, nu mă îngropa în Egipt, ^a a v29 Punerea mâinii sub coapsa cuiva era un gest solemn de jurământ din vechime, prin care făgăduința îi lega și pe urmași. ³⁰ci lasă-mă să mă culc lângă părinții mei. Scoate-mă din Egipt și îngroapă-mă în mormântul lor.” Iosif a zis: „Voi face cum spui.”

³¹Iacov a zis: „Jură-mi.” Și Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat la căpătâiul patului său.