Evrei 7

7 ¹Acest Melhisedec, împărat al Salemului, preot al Celui Preaînalt, Tatăl nostru, l-a întâmpinat pe Avraam când se întorcea de la înfrângerea împăraților și l-a binecuvântat. ²Avraam i-a dat zeciuială din tot. Numele lui înseamnă, întâi, împărat al neprihănirii, apoi și împărat al Salemului—adică împărat al păcii. ³Fără tată, fără mamă, fără genealogie, fără început al zilelor, nici sfârșit al vieții, ci asemenea Fiului Tatălui nostru, rămâne preot în veac.

⁴Gândiți-vă cât de mare a fost acest om: Avraam, patriarhul, i-a dat zeciuială din pradă. ⁵Aceia dintre urmașii lui Levi care ajung preoți au poruncă, după lege, să ia zeciuială de la popor—de la frații lor—deși și ei se trag din Avraam. ⁶Dar el, deși nu se trage din ei, a luat zeciuială de la Avraam și l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduințele. ⁷Fără nicio îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. ⁸Într-un caz, zeciuielile sunt primite de oameni muritori; în celălalt, de unul despre care se mărturisește că este viu. ⁹S-ar putea chiar spune că Levi, care primește zeciuiala, a plătit-o prin Avraam, ¹⁰căci era încă în trupul strămoșului său când Melhisedec l-a întâmpinat pe Avraam.

¹¹Dacă preoția levitică ar fi adus desăvârșirea—căci sub ea a primit poporul legea—ce nevoie mai era să se ridice un alt preot, după rânduiala lui Melhisedec, și nu după rânduiala lui Aaron? ¹²Căci, dacă se schimbă preoția, trebuie să se schimbe și legea. ¹³Căci Cel despre care se spun aceste lucruri ținea de un alt trib, din care nimeni n-a slujit vreodată la altar. ¹⁴Este limpede că Domnul nostru se trage din Iuda; iar Moise n-a spus nimic despre preoți din acest trib. ¹⁵Și lucrul acesta se face și mai limpede când se ridică un alt preot, după asemănarea lui Melhisedec, ¹⁶care a ajuns preot nu după o lege a descendenței trupești, ci prin puterea unei vieți nepieritoare.

¹⁷Căci se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

¹⁸Pe de o parte, o poruncă dinainte este înlăturată din pricina slăbiciunii și a nefolosinței ei. ¹⁹Căci legea n-a desăvârșit nimic; dar se aduce o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Tatăl nostru. ²⁰Și lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, căci ceilalți au ajuns preoți fără jurământ,

²¹dar El a ajuns preot cu jurământ, prin Cel ce I-a spus: „Tatăl nostru a jurat și nu-și va schimba gândul: «Tu ești preot în veac.»” ^a a v21 „Cel ce a spus” jurământul este Tatăl nostru, care a întemeiat preoția veșnică a lui Isus. Psalmul 110 este psalmul cel mai des citat din Noul Testament — fiecare citat Îl arată pe Isus.

²²În aceeași măsură, Isus a ajuns chezașul unui legământ mai bun.

²³Preoții de dinainte au fost mulți, pentru că moartea îi împiedica să rămână în slujbă, ²⁴dar El are o preoție netrecătoare, pentru că rămâne în veac. ²⁵De aceea și poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce vin la Tatăl nostru prin El, fiindcă trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei.

²⁶Un astfel de mare preot ni se potrivea: sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri. ²⁷Spre deosebire de acei mari preoți, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi—întâi pentru păcatele Sale, apoi pentru ale poporului—căci a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se pe Sine însuși. ²⁸Căci legea pune ca mari preoți niște oameni supuși slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, venit după lege, Îl pune pe Fiul, care a fost desăvârșit pentru totdeauna.