Să înaintăm spre maturitate
Un pasaj greu despre căderea după ce ai gustat lucrul adevărat, îndulcit îndată, căci scriitorul este convins de lucruri mai bune pentru ei și spune că Tatăl nostru nu le va uita lucrarea. Pentru că nu putea jura pe cineva mai mare, a jurat pe sine însuși. Jurământul acela este ancora.
6 1Așadar, să lăsăm învățătura de bază despre Hristos și să înaintăm spre maturitate, fără să punem iarăși o temelie a pocăinței de faptele moarte și a credinței în Tatăl nostru, 2a învățăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3Și aceasta o vom face, dacă ne îngăduie Tatăl nostru. 4Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați odată, care au gustat darul ceresc, s-au făcut părtași Duhului Sfânt 5și au gustat bunătatea cuvântului Tatălui nostru și puterile veacului viitor, 6și, după ce au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă ei Îl răstignesc din nou pe Fiul Tatălui nostru, spre paguba lor, și Îl fac de ocară. a a v6 „Fiul Tatălui nostru” redă ceea ce alte traduceri dau ca „Fiul lui Dumnezeu” — când Scriptura Îl deosebește pe Dumnezeu de Hristos, „Dumnezeu” despre care este vorba este Tatăl. 7Pământul care bea ploaia ce cade adesea peste el și care aduce o roadă folositoare celor ce îl lucrează primește binecuvântare de la Tatăl nostru. 8Dar dacă aduce spini și mărăcini, este fără folos, aproape de blestem și sfârșește prin a fi ars.
9Dar despre voi, preaiubiților, suntem încredințați de lucruri mai bune — lucruri legate de mântuire — chiar dacă vorbim astfel. 10Căci Tatăl nostru nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, slujind poporului Tatălui nostru, așa cum încă o faceți. 11Dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă pentru deplina siguranță a nădejdii până la sfârșit, 12ca să nu vă leneviți, ci să urmați pilda celor ce moștenesc făgăduințele prin credință și răbdare.
Făgăduința Tatălui nostru pentru Avraam
13Căci atunci când Tatăl nostru i-a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși,
14spunând: „Te voi binecuvânta negreșit și te voi înmulți negreșit.”
15Și astfel Avraam, după ce a așteptat cu răbdare, a primit făgăduința. 16Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, și jurământul pune capăt oricărei neînțelegeri. 17De aceea, vrând să le arate și mai limpede moștenitorilor făgăduinței că planul Său nu se schimbă niciodată, Tatăl nostru a întărit-o printr-un jurământ, 18pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare în care Tatăl nostru nu poate să mintă, noi, care am fugit să ne adăpostim, să avem o puternică încurajare să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră. 19Nădejdea aceasta este o ancoră a sufletului, sigură și tare, care intră în locul dinăuntru, dincolo de perdea, b b v19 „Perdeaua” este vălul care despărțea curțile exterioare de Locul Preasfânt în cort — încăperea cea mai dinăuntru a prezenței lui Dumnezeu. 20unde Isus a intrat ca înainte-mergător pentru noi, ajungând mare-preot în veac după rânduiala lui Melhisedec. c c v20 Melhisedec a fost un tainic preot-rege din Geneza 14; autorul dezvoltă pe deplin această comparație în capitolul 7.
