Ieremia 4

4 ¹„Dacă te vei întoarce, Israele,” zice Tatăl nostru, „atunci întoarce-te la mine. Dacă îți vei îndepărta lucrurile scârboase dinaintea mea și nu vei șovăi, ²și dacă vei jura: «Viu este Tatăl nostru», în adevăr, în dreptate și în neprihănire, atunci neamurile se vor binecuvânta în el și în el se vor lăuda.”

³Căci așa vorbește Tatăl nostru oamenilor lui Iuda și Ierusalimului: Desțeleniți-vă ogorul nelucrat și nu semănați printre spini. ⁴Tăiați-vă împrejur pentru Tatăl nostru; scoateți prepuțul inimilor voastre, oameni ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului — altfel mânia mea va izbucni ca focul și va arde fără să fie cineva s-o stingă, din pricina răutății faptelor voastre.

Nenorocirea vine de la miazănoapte

⁵„Vestiți în Iuda, dați de știre în Ierusalim și spuneți: «Sunați din trâmbiță în toată țara!» Strigați și spuneți: «Adunați-vă și să fugim în cetățile întărite!» ⁶Înălțați un steag spre Sion! Fugiți la adăpost, nu întârziați! Căci aduc nenorocire de la miazănoapte, o mare nimicire.”

⁷Un leu s-a ridicat din desișul său; un nimicitor al neamurilor s-a pornit. A ieșit din locul lui ca să-ți prefacă țara într-un pustiu; cetățile tale vor cădea în ruine, fără să mai rămână cineva care să locuiască în ele. ⁸De aceea îmbrăcați-vă în haine de jale, jeliți și gemeți, căci mânia aprigă a Tatălui nostru nu s-a abătut de la noi.

⁹„În ziua aceea,” zice Tatăl nostru, „împăratul și căpeteniile lui își vor pierde curajul; preoții vor fi înmărmuriți, iar profeții, uluiți.”

¹⁰Atunci am zis: „Ah, Stăpâne Tată! Ai înșelat cu totul poporul acesta și Ierusalimul: «Veți avea pace» — pe când sabia ne ajunge la gât.”

¹¹„În vremea aceea i se va spune poporului acestuia și Ierusalimului: Un vânt arzător de pe înălțimile goale ale pustiului suflă spre fiica poporului meu — nu ca să vânture, nici ca să cearnă. ¹²Un vânt prea puternic pentru așa ceva vine la porunca mea. Acum rostesc judecățile mele împotriva lor.”

¹³Iată! Vrăjmașul înaintează ca norii, carele lui sunt ca vârtejul de vânt; caii lui sunt mai iuți decât vulturii. Vai de noi — suntem pierduți! ¹⁴Ierusalime, spală-ți inima de răutate, ca să fii mântuit. Până când vor stărui în tine gândurile tale nelegiuite? ¹⁵Căci un glas vestește din Dan, dând de știre nenorocirea de pe dealurile lui Efraim.

¹⁶Vestiți neamurilor, dați de știre Ierusalimului: „Vin asediatori dintr-o țară îndepărtată; își înalță strigătul de luptă împotriva cetăților lui Iuda. ¹⁷O înconjoară ca niște paznici care păzesc un ogor, pentru că s-a răzvrătit împotriva mea,” zice Tatăl nostru. ¹⁸Căile tale și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pieirea ta, și cât de amară este, căci îți străpunge însăși inima.

Profetul plânge pentru poporul său

¹⁹Durerea mea, durerea mea! Mă zvârcolesc de durere. O, pereții inimii mele! Inima îmi bate cu putere în mine; nu pot să tac, căci am auzit sunetul trâmbiței, strigătul de război. ²⁰Nenorocire peste nenorocire se vestește, căci toată țara este pustiită. Într-o clipă îmi sunt distruse corturile, învelitorile corturilor mele într-o clipită. ²¹Până când să tot văd steagul de luptă și să aud sunetul trâmbiței?

²²„Căci poporul meu este nebun; nu mă cunoaște. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de pricepere. Sunt iscusiți în a face răul, dar nu știu să facă binele.”

²³M-am uitat la pământ, și era pustiu și gol; și la ceruri, și lumina lor pierise. ²⁴M-am uitat la munți, și se cutremurau; toate dealurile se clătinau. ²⁵M-am uitat, și nu era nimeni; toate păsările cerului fugiseră. ²⁶M-am uitat, și pământul roditor era un pustiu; toate cetățile lui zăceau în ruine înaintea Tatălui nostru, înaintea mâniei lui aprige.

²⁷Căci așa vorbește Tatăl nostru: Toată țara va fi pustiită, totuși n-o voi nimici cu totul. ²⁸Din pricina aceasta pământul va jeli și cerurile de sus se vor întuneca, căci am vorbit, am hotărât; nu mă voi căi și nu mă voi întoarce de la ea.

²⁹La zgomotul călăreților și al arcașilor, fiecare cetate fuge. Fug în desișuri și se cațără printre stânci; fiecare cetate este părăsită, fără să mai locuiască cineva în ea. ³⁰Iar tu, cea pustiită, ce faci de te îmbraci în stacojiu, de te împodobești cu podoabe de aur, de-ți sulemenești ochii? În zadar te faci frumoasă. Iubiții tăi te disprețuiesc; vor să te ucidă. ³¹Căci am auzit un strigăt ca al unei femei în durerile nașterii, un chin ca al uneia care naște cel dintâi copil al ei — strigătul fiicei Sionului, care gâfâie după aer, întinzându-și mâinile: „Vai de mine! Mor înaintea ucigașilor.” ^a a v31 „Fiica Sionului” este un nume poetic pentru Ierusalim.