2 Samuel 18

18 ¹David a trecut în revistă oștirea și a pus peste ea căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. ²David a trimis oștirea: o treime sub comanda lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei, fratele lui Ioab, și o treime sub comanda lui Itai din Gat. Împăratul a zis oștirii: „Voi ieși negreșit și eu cu voi.”

³Dar oștirea a zis: „Să nu ieși. Căci, dacă vom fugi, nu le va păsa; dacă jumătate dintre noi vor muri, nu le va păsa. Tu faci cât zece mii dintre noi. Mai bine să rămâi în cetate, gata să ne trimiți ajutor.”

⁴Împăratul le-a zis: „Voi face tot ce vi se pare mai bine.” Apoi a stat la poartă, în timp ce toată oștirea ieșea cu sutele și cu miile.

⁵Împăratul le-a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai: „Purtați-vă blând cu tânărul Absalom, de dragul meu.” Și toată oștirea a auzit porunca pe care împăratul o dădea căpeteniilor cu privire la Absalom.

⁶Oștirea a ieșit la câmp împotriva lui Israel, și bătălia a avut loc în pădurea lui Efraim. ⁷Acolo oștirea lui Israel a fost înfrântă de oamenii lui David, și măcelul a fost mare în ziua aceea: douăzeci de mii de oameni. ⁸Bătălia s-a întins peste tot ținutul, și pădurea a înghițit mai mulți oameni în ziua aceea decât a înghițit sabia.

⁹Absalom s-a întâlnit cu oamenii lui David. Călare pe catârul său, a trecut pe sub ramurile dese ale unui stejar mare, și capul i s-a prins strâns în copac. A rămas atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul mergea mai departe pe sub el. ¹⁰Un om a văzut lucrul acesta și i-a spus lui Ioab: „Chiar acum l-am văzut pe Absalom atârnând într-un stejar.”

¹¹Ioab i-a zis omului care îi dăduse de veste: „Cum, l-ai văzut? De ce atunci nu l-ai doborât la pământ acolo? Ți-aș fi fost dator cu plata pe zece zile în argint și cu un brâu.”

¹²Dar omul i-a zis lui Ioab: „Chiar dacă mi s-ar cântări în palmă plata pe o mie de zile în argint, tot nu mi-aș ridica mâna împotriva fiului împăratului. Căci noi toți te-am auzit pe tine, pe Abișai și pe Itai cum v-a poruncit împăratul: «Păziți-mi-l pe tânărul Absalom, de dragul meu.» ¹³Altfel, mi-aș fi primejduit viața, căci nimic nu este ascuns de împărat, iar tu te-ai fi dat deoparte de mine.”

¹⁴Ioab a zis: „Nu-mi voi pierde vremea cu tine în felul acesta.” A luat trei sulițe în mână și le-a înfipt în inima lui Absalom, pe când acesta era încă viu, în inima stejarului. ¹⁵Apoi zece tineri, cei care purtau armele lui Ioab, l-au înconjurat pe Absalom, l-au lovit și l-au omorât. ¹⁶Ioab a sunat din corn, și oștirea a încetat să-l mai urmărească pe Israel, căci Ioab a oprit-o. ¹⁷L-au luat pe Absalom, l-au aruncat într-o groapă mare din pădure și au ridicat peste el un morman uriaș de pietre. Și tot Israelul a fugit, fiecare la casa lui.

¹⁸În timpul vieții, Absalom își ridicase un stâlp în Valea Împăratului, zicând: „N-am niciun fiu care să-mi păstreze amintirea numelui.” A pus stâlpului numele său, și până în ziua de azi el se cheamă Monumentul lui Absalom. ^a a v18 Lui Absalom i se născuseră fii (2 Samuel 14:27), dar se pare că au murit înaintea lui, nelăsându-i niciun moștenitor care să-i ducă mai departe numele.

David își plânge fiul Absalom

¹⁹Ahimaaț, fiul lui Țadoc, a zis: „Lasă-mă să alerg și să-i duc împăratului vestea că Tatăl nostru i-a făcut dreptate împotriva vrăjmașilor lui.”

²⁰Ioab a zis: „Nu tu ești omul care să ducă vestea astăzi. Vei duce vești altă dată, dar astăzi nu vei duce niciuna, căci fiul împăratului a murit.”

²¹Ioab i-a zis cușitului: „Du-te și spune-i împăratului ce ai văzut.” Cușitul s-a închinat înaintea lui Ioab și a alergat.

²²Ahimaaț, fiul lui Țadoc, i-a zis din nou lui Ioab: „Fie ce-o fi, te rog, lasă-mă să alerg și eu după cușit.” Ioab i-a răspuns: „De ce să alergi, fiule? N-ai nicio veste pentru care să fii răsplătit.”

²³„Fie ce-o fi”, a zis el, „voi alerga.” „Aleargă”, a zis Ioab. Și Ahimaaț a alergat pe drumul câmpiei și l-a întrecut pe cușit.

²⁴David stătea între cele două porți. Străjerul s-a suit pe acoperișul porții, de pe zid, a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. ²⁵Străjerul a strigat și l-a înștiințat pe împărat. Împăratul a zis: „Dacă este singur, aduce vești.” Și omul se apropia tot mai mult.

²⁶Străjerul a văzut un alt om care alerga și a strigat către portar: „Iată, încă un om care aleargă singur!” Împăratul a zis: „Și acesta aduce vești.”

²⁷Străjerul a zis: „Mi se pare că cel dintâi aleargă ca Ahimaaț, fiul lui Țadoc.” Împăratul a zis: „Este un om bun; vine cu vești bune.”

²⁸Ahimaaț a strigat către împărat: „Totul este bine!” S-a închinat înaintea împăratului cu fața la pământ și a zis: „Binecuvântat să fie Tatăl tău, care i-a dat în mâinile tale pe cei ce s-au răzvrătit împotriva domnului meu, împăratul!”

²⁹Împăratul a întrebat: „Este tânărul Absalom teafăr?” Ahimaaț a răspuns: „Când Ioab l-a trimis pe slujitorul împăratului și pe mine, slujitorul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar n-am știut ce era.”

³⁰Împăratul a zis: „Dă-te la o parte și stai aici.” Și el s-a dat la o parte și a stat pe loc.

³¹Cușitul a sosit și a zis: „Veste bună, domnul meu, împărate! Astăzi Domnul te-a izbăvit din mâna tuturor celor ce s-au ridicat împotriva ta.”

³²Împăratul l-a întrebat pe cușit: „Este tânărul Absalom teafăr?” Cușitul a răspuns: „Vrăjmașii domnului meu, împăratul, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să-ți facă rău să fie ca tânărul acela!”

³³Împăratul s-a cutremurat. S-a suit în odaia de sus a porții, plângând, și zicea în timp ce mergea: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu, Absalom! De-aș fi murit eu în locul tău, Absalom, fiul meu, fiul meu!”