1 Împărați 22

Capitolul 22.

22 ¹Vreme de trei ani n-a fost război între Aram și Israel. ²Dar în al treilea an, Iosafat, împăratul lui Iuda, a coborât la împăratul lui Israel. ³Împăratul lui Israel le-a zis slujitorilor săi: „Știți că Ramot-Galaad este al nostru, și totuși noi nu facem nimic ca să-l luăm din mâna împăratului Aramului?” ⁴Apoi l-a întrebat pe Iosafat: „Vrei să mergi cu mine să luptăm împotriva Ramotului-Galaad?” Iosafat i-a zis împăratului lui Israel: „Eu sunt ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi.”

⁵Apoi Iosafat i-a zis împăratului lui Israel: „Întreabă mai întâi, te rog, cuvântul Tatălui nostru.”

⁶Așa că împăratul lui Israel i-a strâns pe proroci, vreo patru sute de oameni, și i-a întrebat: „Să mă duc la război împotriva Ramotului-Galaad sau să mă opresc?” Ei au răspuns: „Suie-te, căci Tatăl Suveran îl va da în mâna împăratului.”

⁷Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Tatălui nostru pe care să-l putem întreba?”

⁸Împăratul lui Israel i-a răspuns lui Iosafat: „A mai rămas un om prin care l-am putea întreba pe Tatăl nostru, dar îl urăsc, fiindcă niciodată nu prorocește bine despre mine, ci numai nenorocire: Mica, fiul lui Imla.” Iosafat a zis: „Să nu vorbească împăratul așa.”

⁹Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător și i-a zis: „Adu-l repede pe Mica, fiul lui Imla.”

¹⁰Împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, ședeau fiecare pe tronul său, îmbrăcați în veșmintele lor, în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, în timp ce toți prorocii proroceau înaintea lor. ¹¹Zedechia, fiul lui Chenaana, și-a făcut niște coarne de fier și a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: «Cu acestea vei împunge Aramul până îl vei nimici.»” ¹²Toți prorocii proroceau la fel: „Suie-te la Ramot-Galaad și vei învinge; Dumnezeu îl va da în mâna împăratului.”

¹³Solul trimis să-l cheme pe Mica i-a zis: „Iată, prorocii, într-un glas, îi vestesc împăratului izbândă. Cuvântul tău să fie ca al lor; vestește-i izbândă.”

¹⁴Dar Mica a zis: „Viu este Tatăl nostru că voi spune ceea ce îmi va spune Tatăl nostru.”

¹⁵Când a venit, împăratul l-a întrebat: „Mica, să mergem la luptă împotriva Ramotului-Galaad sau să ne oprim?” El a răspuns: „Suie-te și vei învinge; Tatăl nostru îl va da în mâna împăratului.”

¹⁶Împăratul i-a zis: „De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Tatălui nostru?”

¹⁷El a răspuns: „Am văzut tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi fără păstor. Și Tatăl nostru a zis: «Aceștia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace.»”

¹⁸Împăratul lui Israel i-a zis lui Iosafat: „Nu ți-am spus că nu va proroci nimic bun despre mine, ci numai nenorocire?”

¹⁹Mica a zis: „Ascultă deci cuvântul Tatălui nostru: L-am văzut pe Tatăl nostru șezând pe tronul Său și toată oștirea cerului stând lângă El, la dreapta și la stânga Lui.

²⁰Și Tatăl nostru a zis: «Cine îl va ademeni pe Ahab să se suie și să cadă la Ramot-Galaad?» Unul a zis una, altul a zis alta.

²¹Atunci un duh a venit, s-a înfățișat înaintea Tatălui nostru și a zis: «Eu îl voi ademeni.»

²²Și Tatăl nostru l-a întrebat: «Cum?» El a răspuns: «Voi ieși și voi fi un duh mincinos în gura tuturor prorocilor lui.» Și Tatăl nostru a zis: «Îl vei ademeni și vei izbuti. Ieși și fă așa.»

²³Așadar, acum Tatăl nostru a pus un duh mincinos în gura tuturor acestor proroci ai tăi, iar Tatăl nostru a rostit nenorocire împotriva ta.”

²⁴Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Mica peste obraz și a zis: „Pe ce cale a ieșit Duhul lui Dumnezeu de la mine ca să-ți vorbească ție?”

²⁵Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua aceea, când vei fugi dintr-o odaie în alta ca să te ascunzi.”

²⁶Împăratul lui Israel a zis: „Luați-l pe Mica și duceți-l înapoi la Amon, mai-marele cetății, și la Ioas, fiul împăratului, ²⁷și spuneți-le: «Așa vorbește împăratul: Aruncați-l pe omul acesta în temniță și dați-i doar pâine și apă, până mă voi întoarce cu bine.»”

²⁸Mica a zis: „Dacă te vei întoarce cu bine, înseamnă că Tatăl nostru n-a vorbit prin mine.” Și a mai zis: „Ascultați, voi, toate popoarele!”

Ahab cade așa cum a vestit Tatăl

²⁹Așa că împăratul lui Israel și Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot-Galaad. ³⁰Împăratul lui Israel i-a zis lui Iosafat: „Mă voi deghiza și voi intra în luptă, dar tu îmbracă-ți veșmintele.” Și împăratul lui Israel s-a deghizat și a intrat în luptă.

³¹Împăratul Aramului le poruncise celor treizeci și doi de căpetenii ale carelor sale: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu împăratul lui Israel.”

³²Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iosafat, au zis: „Negreșit, acesta este împăratul lui Israel.” Și s-au întors să lupte împotriva lui, dar Iosafat a strigat. ³³Când căpeteniile carelor au văzut că nu era împăratul lui Israel, au încetat să-l mai urmărească. ³⁴Un om și-a întins arcul la întâmplare și l-a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii. Împăratul i-a zis vizitiului său: „Întoarce și scoate-mă din luptă, căci sunt rănit.” ³⁵Lupta a fost aprigă în ziua aceea, iar împăratul a stat proptit în carul său, cu fața spre Aram. Seara a murit. Sângele din rana lui se scursese în fundul carului. ³⁶La asfințitul soarelui, un strigăt a străbătut tabăra: „Fiecare om în cetatea lui, fiecare om în țara lui!”

³⁷Așa a murit împăratul și a fost adus la Samaria, iar pe împărat l-au îngropat în Samaria. ³⁸Au spălat carul la iazul Samariei, și câinii i-au lins sângele, iar prostituatele s-au scăldat acolo, așa cum spusese Tatăl nostru.

³⁹Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut, palatul de fildeș și toate cetățile pe care le-a zidit, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? ⁴⁰Așa a adormit Ahab lângă părinții săi, iar în locul lui a domnit fiul său Ahazia.

Iosafat umblă înaintea Tatălui

⁴¹Iosafat, fiul lui Asa, a ajuns împărat al lui Iuda în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel. ⁴²Iosafat avea treizeci și cinci de ani când a ajuns împărat și a domnit douăzeci și cinci de ani la Ierusalim. Mama lui se numea Azuba, fiica lui Șilhi. ⁴³A urmat pe toată calea tatălui său Asa și nu s-a abătut de la ea, făcând ce este drept în ochii Tatălui nostru. Totuși, înălțimile au rămas în picioare; poporul aducea încă jertfe și ardea tămâie acolo. ⁴⁴Iosafat a făcut și pace cu împăratul lui Israel.

⁴⁵Celelalte fapte ale lui Iosafat, puterea pe care a arătat-o și felul cum a purtat război, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? ⁴⁶Pe cei rămași dintre bărbații care se prostituau în temple, de pe vremea tatălui său Asa, el i-a scos din țară. ⁴⁷Nu era împărat în Edom; un locțiitor ținea loc de împărat. ⁴⁸Iosafat a făcut corăbii de Tarsis ca să meargă la Ofir după aur, dar n-au mai plecat, căci s-au sfărâmat la Ețion-Gheber. ⁴⁹Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i-a zis lui Iosafat: „Lasă-i pe slujitorii mei să meargă pe corăbii împreună cu ai tăi”, dar Iosafat n-a vrut. ⁵⁰Iosafat a adormit lângă părinții săi și a fost îngropat alături de ei în cetatea lui David, tatăl său, iar în locul lui a domnit fiul său Ioram.

Ahazia îl mânie pe Tatăl

⁵¹Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel la Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iosafat, împăratul lui Iuda, și a domnit doi ani peste Israel. ⁵²El a făcut ce este rău în ochii Tatălui nostru, umblând pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. ⁵³A slujit lui Baal și i s-a închinat, mâniindu-l pe Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, întocmai cum făcuse tatăl său.