Faptele apostolilor 7

7 ¹Atunci marele preot a întrebat: „Sunt adevărate aceste lucruri?”

²Ștefan a zis: „Fraților și părinților, ascultați: Tatăl nostru al slavei i s-a arătat tatălui nostru Avraam în Mesopotamia, înainte să locuiască în Haran,

³și i-a zis: «Pleacă din țara ta și dintre rudele tale și du-te în țara pe care ți-o voi arăta.»

⁴A plecat din țara babilonienilor și s-a așezat în Haran. După ce a murit tatăl său, Tatăl nostru l-a mutat de acolo în țara aceasta în care locuiți acum. ⁵Nu i-a dat nicio moștenire în ea, nici măcar o palmă de pământ, dar i-a făgăduit-o lui și urmașilor lui după el, ca stăpânire, deși nu avea niciun copil. ⁶Și Tatăl nostru i-a zis că urmașii lui vor fi străini într-o țară care nu va fi a lor, robiți și chinuiți timp de patru sute de ani.

⁷«Voi judeca neamul căruia îi vor sluji», a zis Tatăl nostru, «iar după aceea vor ieși și mi se vor închina în locul acesta.»

⁸I-a dat legământul tăierii împrejur. Avraam l-a născut pe Isaac și l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac l-a născut pe Iacov, iar Iacov pe cei doisprezece patriarhi.

⁹Patriarhii, pizmuindu-l pe Iosif, l-au vândut în Egipt, dar Tatăl nostru era cu el, ¹⁰și l-a scăpat din toate necazurile lui, i-a dat trecere și înțelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus stăpânitor peste Egipt și peste toată casa lui Faraon. ¹¹A venit o foamete și mare suferință peste tot Egiptul și Canaanul, și părinții noștri nu mai găseau hrană. ¹²Auzind că în Egipt era grâu, Iacov i-a trimis acolo pe părinții noștri, întâia oară. ¹³La a doua venire, Iosif s-a făcut cunoscut fraților săi, și Faraon a aflat despre familia lui Iosif. ¹⁴Apoi Iosif a trimis să-l cheme pe tatăl său Iacov și toate rudele sale, șaptezeci și cinci de suflete în total.

¹⁵Și Iacov s-a coborât în Egipt, unde a murit el și părinții noștri. ¹⁶Au fost duși înapoi la Sihem și puși în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu argint de la fiii lui Hamor, în Sihem.

¹⁷Pe când se apropia vremea făgăduinței pe care Tatăl nostru i-o dăduse lui Avraam, poporul a crescut și s-a înmulțit în Egipt, ¹⁸până când s-a ridicat peste Egipt un alt împărat, care nu-l cunoștea pe Iosif. ¹⁹Împăratul acesta s-a purtat cu viclenie față de neamul nostru și i-a asuprit pe părinții noștri, silindu-i să-și lepede pruncii, ca să moară.

²⁰În vremea aceea s-a născut Moise, frumos înaintea Tatălui nostru. A fost crescut trei luni în casa tatălui său. ²¹Iar când a fost lepădat, fiica lui Faraon l-a înfiat și l-a crescut ca pe propriul ei fiu. ²²Moise a fost învățat în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte.

²³Când a împlinit patruzeci de ani, s-a hotărât să-și cerceteze frații, pe fiii lui Israel. ²⁴Văzând pe unul dintre ei nedreptățit, l-a apărat pe cel asuprit și l-a răzbunat, doborându-l pe egiptean. ²⁵Credea că frații săi vor înțelege că Tatăl nostru le dădea izbăvire prin mâna lui, dar ei nu au înțeles.

²⁶A doua zi a venit la ei tocmai când se băteau și a încercat să-i împace, zicând: «Oamenilor, voi sunteți frați. De ce vă nedreptățiți unul pe altul?» ²⁷Dar cel ce-l nedreptățea pe aproapele său l-a împins pe Moise la o parte, zicând: «Cine te-a pus stăpânitor și judecător peste noi? ²⁸Vrei să mă omori cum l-ai omorât ieri pe egiptean?» ²⁹La cuvântul acesta, Moise a fugit și a trăit ca străin în țara Madian, unde a născut doi fii.

³⁰După patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în flacăra unui rug aprins. ³¹Moise a văzut și s-a mirat; și cum se apropia să privească mai de aproape, a venit glasul Tatălui nostru:

³²«Eu sunt Dumnezeul părinților tăi — Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov.» Moise tremura și nu îndrăznea să privească. ³³Atunci Tatăl nostru i-a zis: «Scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt.» ³⁴Am văzut într-adevăr suferința poporului meu din Egipt, am auzit geamătul lor și m-am coborât să-i izbăvesc. Acum, du-te! Te trimit în Egipt.

³⁵Pe acest Moise, pe care l-au respins, zicând: «Cine te-a pus stăpânitor și judecător?», tocmai pe el l-a trimis Tatăl nostru ca stăpânitor și izbăvitor, prin mâna îngerului care i se arătase în rug. ³⁶El i-a scos afară, făcând minuni și semne în țara Egiptului, la Marea Roșie și în pustie, timp de patruzeci de ani. ³⁷Acesta este Moise, cel ce le-a zis fiilor lui Israel: «Tatăl nostru vă va ridica un proroc ca mine, dintre frații voștri.» ³⁸El este cel ce a fost în adunarea din pustie, împreună cu îngerul care îi vorbea pe muntele Sinai și cu părinții noștri; el a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.

³⁹Părinții noștri n-au vrut să-l asculte, ci l-au respins și, în inimile lor, s-au întors spre Egipt, ⁴⁰zicându-i lui Aaron: «Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat.» ⁴¹În zilele acelea și-au făcut un vițel, au adus jertfă idolului și s-au veselit de lucrul mâinilor lor. ⁴²Dar Tatăl nostru s-a întors de la ei și i-a lăsat să se închine oștirii cerului, după cum este scris în cartea prorocilor: «Mi-ați adus voi vite înjunghiate și jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel? ⁴³Ați purtat cortul lui Moloh și steaua dumnezeului vostru Refan, chipurile pe care le-ați făcut ca să vă închinați lor; de aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.»

⁴⁴Părinții noștri au avut în pustie cortul mărturiei, așa cum poruncise Cel ce i-a vorbit lui Moise să-l facă, după chipul pe care îl văzuse. ⁴⁵Părinții noștri, la rândul lor, l-au adus cu Iosua când au luat în stăpânire pământul neamurilor pe care Tatăl nostru le-a izgonit dinaintea lor. Și așa a fost până în zilele lui David, ⁴⁶care a căpătat trecere înaintea Tatălui nostru și a cerut să găsească un locaș pentru Tatăl nostru. ⁴⁷Dar Solomon a fost cel ce i-a zidit o casă. ⁴⁸Totuși Cel Preaînalt nu locuiește în case făcute de mâini omenești, după cum zice prorocul:

⁴⁹«Cerul este tronul meu, iar pământul este așternutul picioarelor mele. Ce fel de casă îmi veți zidi, zice Tatăl nostru, sau care este locul odihnei mele? ⁵⁰Oare nu mâna mea a făcut toate aceste lucruri?»

⁵¹„Oameni îndărătnici, netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi vă împotriviți totdeauna Duhului Sfânt; cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi. ⁵²Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinții voștri? I-au ucis pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care voi acum l-ați vândut și l-ați ucis; ⁵³voi, care ați primit Legea prin îngeri, și n-ați păzit-o.”

⁵⁴Când au auzit ei aceste lucruri, s-au mâniat foarte tare și scrâșneau din dinți împotriva lui. ⁵⁵Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a ațintit privirea spre cer, a văzut slava Tatălui nostru și pe Isus stând la dreapta Tatălui nostru. ^a a v55 Ștefan Îl vede pe Isus stând alături de Tatăl nostru în cer — Fiul cinstit la dreapta Tatălui, deosebit de Tatăl, dar împărtășind slava lui.

⁵⁶Și a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta Tatălui nostru.”

⁵⁷Dar ei au strigat cu glas tare, și-au astupat urechile și s-au năpustit asupra lui. ⁵⁸L-au scos afară din cetate și l-au ucis cu pietre. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.

⁵⁹Și, pe când îl ucideau cu pietre, Ștefan a strigat: „Doamne Isuse, primește duhul meu.” ^b b v59 Murind, Ștefan își încredințează duhul lui Isus — chiar rugăciunea pe care Isus a rostit-o către Tatăl pe cruce (Luca 23:46). A i-o adresa lui Isus înseamnă a-L mărturisi ca Domn.

⁶⁰Îngenunchind, a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta.” Apoi a adormit.