Luca 20

20 ¹Într-una din acele zile, pe când Isus învăța poporul în templu și propovăduia vestea cea bună, au venit preoții cei mai de seamă și cărturarii împreună cu bătrânii ²și L-au întrebat: „Spune-ne cu ce autoritate faci aceste lucruri sau cine Ți-a dat această autoritate.”

³El le-a răspuns: „Vă voi pune și Eu o întrebare. Spuneți-Mi: ⁴Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?”

⁵Ei discutau între ei: „Dacă spunem «Din cer», va zice: «De ce nu l-ați crezut?» ⁶Dar dacă spunem «De la oameni», tot poporul ne va ucide cu pietre, căci sunt convinși că Ioan a fost un proroc.” ⁷Așa că au răspuns că nu știu de unde venea.

⁸Iar Isus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.”

Tatăl îl trimite pe Fiul Său preaiubit

⁹A început să spună poporului pilda aceasta: Un om a plantat o vie, a dat-o în arendă unor vieri, apoi a plecat departe pentru multă vreme. ¹⁰„La vremea culesului a trimis un slujitor la vieri, ca să-i dea partea lui din rodul viei, dar ei l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. ¹¹A trimis un alt slujitor; și pe acela l-au bătut, l-au umilit și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. ¹²A mai trimis și pe al treilea, dar și pe acesta l-au rănit și l-au aruncat afară. ¹³Stăpânul viei a zis: «Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că pe el îl vor respecta.»

¹⁴Dar, când l-au văzut, vierii au judecat între ei: «Acesta este moștenitorul. Să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.» ¹⁵L-au aruncat afară din vie și l-au ucis. Ce le va face atunci stăpânul viei?

¹⁶„Va veni, îi va nimici pe acei vieri și va da via altora.” Auzind aceasta, ei au zis: „Cu neputință!”

¹⁷El i-a privit drept în ochi și a întrebat: „Atunci ce înseamnă ce este scris: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns piatra din capul unghiului»? ^a a v17 Un citat din Psalmul 118:22. ¹⁸Oricine va cădea peste piatra aceea va fi zdrobit în bucăți, iar când va cădea ea peste cineva, îl va spulbera.”

Dați Cezarului, dați Tatălui

¹⁹Cărturarii și preoții cei mai de seamă au vrut să-L aresteze chiar în ceasul acela, căci știau că împotriva lor spusese pilda aceasta — dar se temeau de popor. ²⁰Pândindu-L îndeaproape, au trimis iscoade care se prefăceau că sunt oameni cinstiți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea pe mâna stăpânirii și autorității guvernatorului. ²¹L-au întrebat: „Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și că nu cauți la fața nimănui, ci înveți cu adevărat calea lui Dumnezeu. ²²Ne este îngăduit să plătim biruri Cezarului sau nu?”

²³Dar El le-a văzut viclenia și a zis:

²⁴„Arătați-Mi o monedă cât plata pe o zi. Al cui este chipul și inscripția de pe ea?” Ei au zis: „Ale Cezarului.”

²⁵El le-a zis: „Dați-i atunci Cezarului ce este al Cezarului, iar Tatălui nostru ce este al Tatălui nostru.”

²⁶Nu au putut să-L prindă în cuvânt înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Tatăl este Dumnezeul celor vii

²⁷Au venit la El unii dintre saduchei, care tăgăduiesc că ar fi o înviere, și L-au întrebat: ²⁸„Învățătorule, Moise ne-a scris: dacă moare cineva lăsând o soție, dar fără copii, fratele lui trebuie să ia de soție văduva și să-i ridice urmași. ^b b v28 Aceasta descrie legea căsătoriei de levirat consemnată în Deuteronom 25:5–6. ²⁹Erau deci șapte frați. Cel dintâi și-a luat o soție și a murit fără copii. ³⁰Și al doilea, ³¹iar al treilea a luat-o și, tot așa, toți cei șapte au murit fără să lase copii. ³²La urmă a murit și femeia. ³³La înviere, așadar, a cui soție va fi ea? Căci toți cei șapte au avut-o de soție.”

³⁴Iar Isus le-a zis: „Oamenii veacului acestuia se însoară și se mărită,

³⁵„Dar cei găsiți vrednici să ajungă la veacul acela și la învierea dintre cei morți nici nu se însoară, nici nu se mărită. ³⁶Căci nici nu mai pot să moară, fiindcă sunt ca îngerii și sunt copii ai Tatălui nostru, copii ai învierii. ³⁷Dar chiar și Moise a arătat că morții sunt înviați, în locul unde se vorbește despre rug, când Îl numește pe Tatăl nostru Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. ^c c v37 Relatarea despre rugul aprins se află în Exod 3:2–6. ³⁸El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii, căci toți sunt vii pentru El.”

³⁹Atunci unii dintre cărturari au răspuns: „Învățătorule, bine ai vorbit.” ⁴⁰Căci nu mai îndrăzneau să-L întrebe nimic.

Al cui Fiu este Hristosul?

⁴¹Dar El le-a zis: „Cum pot ei să spună că Hristosul este fiul lui David?

⁴²Căci David însuși spune în Psalmi: «Tatăl nostru a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta mea, ^d d v42 Un citat din Psalmul 110:1. ⁴³până voi face din vrăjmașii Tăi un așternut pentru picioarele Tale.”»

⁴⁴Așadar David Îl numește Domn — cum poate fi el fiul lui?”

⁴⁵Pe când tot poporul asculta, El le-a zis ucenicilor Săi:

⁴⁶„Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și iubesc să fie salutați prin piețe, scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe, ⁴⁷care mănâncă pe de-a-ntregul casele văduvelor și, de ochii lumii, se roagă îndelung. Aceștia vor primi o osândă mai mare.”