Ioel 2

2 ¹Sunați din cornul de berbec în Sion; dați alarma pe muntele meu cel sfânt! Să tremure toți locuitorii țării, căci vine ziua Tatălui nostru — ea este aproape: ^a a v1 Ziua Tatălui nostru care străbate cartea lui Ioel este ziua în care Tatăl nostru lucrează — oștirea lui pornește la glasul lui, judecata lui cade, iar izbăvirea lui urmează. Profeții poartă aceeași temă, intervenția hotărâtoare a Tatălui nostru în istorie.

²O zi de întuneric și negură, o zi de nori și beznă deasă. Ca zorii care se întind peste munți, vine o oștire mare și puternică — n-a mai fost niciodată una ca ea și nici nu va mai fi vreodată.

³Înaintea lor focul mistuie, iar în urma lor arde o flacără. Țara dinaintea lor este ca grădina Edenului, dar în urma lor, un pustiu pustiit — și nimic nu le scapă. ⁴Arată ca niște cai; aleargă ca niște cai de luptă. ⁵Ca huruitul carelor sar peste vârfurile munților, ca trosnetul flăcării care mistuie miriștea, ca o oștire puternică gata de luptă.

⁶Înaintea lor popoarele se zvârcolesc de spaimă; toate fețele se îngălbenesc. ⁷Aleargă ca niște viteji; ca niște ostași se cațără pe zid. Fiecare merge în rând, fără să se abată din drumul lui. ⁸Nu se îmbulzesc unul în altul; fiecare își ține cărarea lui. Se năpustesc printre arme și nu sunt opriți. ⁹Se reped asupra cetății; aleargă pe zid. Se urcă în case; intră pe ferestre ca un hoț. ¹⁰Înaintea lor se cutremură pământul, se clatină cerurile. Soarele și luna se întunecă, iar stelele nu mai strălucesc.

¹¹Tatăl nostru își înalță glasul în fruntea oștirii sale; tabăra lui este foarte mare și puternici sunt cei ce îi împlinesc cuvântul. Ziua Tatălui nostru este mare și cumplit de înfricoșătoare — cine o poate îndura?

Întoarceți-vă la Tatăl vostru

¹²„Totuși, chiar și acum”, zice Tatăl nostru, „întoarceți-vă la mine cu toată inima voastră, cu post, cu plâns și cu jale. ^b b v12 Însuși Tatăl cheamă. „Întoarceți-vă la mine cu toată inima voastră” nu este o cerere de ritual, ci dorul Tatălui nostru ca inimile copiilor lui să se întoarcă acasă.

¹³„Sfâșiați-vă inimile, nu hainele. Întoarceți-vă la Tatăl vostru, căci el este milostiv și plin de îndurare, încet la mânie și bogat în dragostea legământului, și se îndură să nu trimită nenorocirea. ¹⁴Cine știe? Poate că se va întoarce și se va îndura și va lăsa în urma lui o binecuvântare — un dar de mâncare și o jertfă de băutură pentru Tatăl vostru.”

¹⁵Sunați din șofar în Sion; sfințiți un post; vestiți o adunare sfântă. ¹⁶Strângeți poporul; sfințiți adunarea; adunați-i pe bătrâni; strângeți-i pe copii, chiar și pruncii care sug la sân. Să iasă mirele din odaia lui, și mireasa din cămara ei. ¹⁷Preoții care slujesc înaintea Tatălui nostru să plângă între pridvor și altar. Să zică: „Cruță-ți poporul, Tatăl nostru, și nu face din moștenirea ta o ocară, o vorbă de pomină între neamuri. Pentru ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?»” ^c c v17 Preoții stăteau în curtea dinăuntru a templului din Ierusalim, între tinda acoperită de la intrare și altarul arderilor-de-tot — inima locului de închinare.

Tatăl nostru își reface poporul

¹⁸Atunci Tatăl nostru s-a aprins de gelozie pentru țara lui și i s-a făcut milă de poporul lui.

¹⁹Tatăl nostru i-a răspuns poporului său: „Iată, vă trimit grâu, vin nou și untdelemn, și vă veți sătura de ele. Niciodată nu vă voi mai face de ocară între neamuri.”

²⁰„Voi izgoni oștirea de la miazănoapte departe de voi, împingând-o într-un pământ uscat și pustiit — pâlcurile ei din față în Marea Moartă și cele din spate în Marea Mediterană. Mirosul ei greu se va ridica; putoarea ei se va înălța, căci a făcut lucruri îngrozitoare.

²¹Nu te teme, țară; bucură-te și veselește-te, căci Tatăl nostru a făcut lucruri mari! ²²Nu vă temeți, fiare ale câmpului, căci pășunile pustiei înverzesc; pomul își dă rodul; smochinul și vița își dau bogăția. ²³Bucurați-vă, copii ai Sionului, și veseliți-vă în Tatăl vostru, căci el v-a dat ploaia de toamnă ca dovadă a credincioșiei lui; el trimite peste voi ploi îmbelșugate, ploaia de toamnă și ploaia de primăvară, ca mai înainte. ²⁴Ariile se vor umple de grâu; linurile vor da pe dinafară de vin nou și untdelemn.

²⁵Vă voi răsplăti pentru anii pe care i-au mâncat lăcustele — lăcusta roitoare, lăcusta tânără, lăcusta pustiitoare și lăcusta mâncătoare — oștirea mea cea mare pe care am trimis-o în mijlocul vostru. ²⁶Veți mânca pe săturate și vă veți îndestula, și veți lăuda numele Tatălui vostru, care s-a purtat minunat cu voi; și niciodată nu va mai fi dat de rușine poporul meu. ^d d v26 În glasul Tatălui nostru, poporul lui este numit copiii lui — numele de familie pe care inima lui l-a purtat dintotdeauna. ²⁷Atunci veți ști că eu sunt în mijlocul lui Israel și că eu sunt Tatăl vostru și nu este altul; și niciodată nu va mai fi dat de rușine poporul meu.

Tatăl își revarsă Duhul

²⁸„După aceea, voi turna Duhul meu peste orice făptură. Fiii voștri și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa vise, tinerii voștri vor avea vedenii. ^e e v28 Tatăl nostru își revarsă Duhul — Duhul Sfânt — peste fiii și fiicele lui; Tatăl, Duhul și copiii sunt o familie. ²⁹Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea.

³⁰Voi face semne minunate în ceruri și pe pământ — sânge, foc și stâlpi de fum. ³¹Soarele se va preface în întuneric și luna, în sânge, înainte să vină ziua cea mare și înfricoșătoare a Tatălui nostru.”

³²Și așa va fi: oricine va chema numele Domnului nostru Isus va fi mântuit; căci pe muntele Sion și în Ierusalim va fi izbăvire, cum a spus Tatăl nostru, între cei rămași pe care îi cheamă Tatăl nostru. ^f f v32 Pavel aplică acest verset direct lui Isus — „oricine va chema numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10:13). Numele pe care îl chemăm spre izbăvire este Isus, chemarea deschisă a Tatălui nostru spre casă.