Romani 9

9 ¹Spun adevărul în Hristos, nu mint — conștiința mea îmi este martoră prin Duhul Sfânt — ²că am o mare întristare și o durere neîncetată în inima mea. ³Aș fi dorit să fiu eu însumi blestemat, despărțit de Hristos, pentru frații și surorile mele, pentru cei din poporul meu după trup. ⁴Ei sunt israeliți: ale lor sunt înfierea deplină, slava, legămintele, darea Legii, închinarea, făgăduințele. ⁵Ai lor sunt strămoșii și din ei, după trup, se trage Hristos, care este Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci. Amin. ^a a v5 Pavel Îl numește pe Hristos „Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci” — una dintre cele mai limpezi afirmații din Noul Testament că Isus este pe deplin divin.

⁶Aceasta nu înseamnă că a căzut Cuvântul Tatălui nostru, căci nu toți cei ce se trag din Israel sunt Israel.

⁷Nici toți cei ce se trag din Avraam sunt copiii lui, ci: „Prin Isaac se va numi sămânța ta.”

⁸Adică nu copiii trupului sunt copiii Tatălui nostru, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.

⁹Căci cuvântul făgăduinței este acesta: „La anul, pe vremea aceasta, voi veni și Sara va avea un fiu.”

¹⁰Și nu numai atât, ci și Rebeca a zămislit de la un singur om, de la Isaac, tatăl nostru, ¹¹căci, deși copiii nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău — pentru ca planul Tatălui nostru după alegere să rămână în picioare,

¹²nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă — i s-a spus: „Cel mai mare va sluji celui mai mic.” ¹³După cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.” ^b b v13 „Am urât” este o expresie ebraică pentru a alege pe unul în locul altuia — alegerea liberă a lui Iacov de către Tatăl nostru, nu dușmănie față de Esau.

¹⁴Ce vom spune atunci? Este nedreptate la Tatăl nostru? Nicidecum!

¹⁵Căci îi spune lui Moise: „Voi avea milă de cine voi avea milă și mă voi îndura de cine mă voi îndura.”

¹⁶Așadar, aceasta nu depinde nici de voința, nici de alergarea omului, ci de Tatăl nostru, care are milă.

¹⁷Căci Scriptura îi spune lui Faraon: „Tocmai pentru aceasta te-am ridicat, ca să-mi arăt în tine puterea și ca Numele meu să fie vestit pe tot pământul.”

¹⁸Așadar, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea.

¹⁹Îmi vei spune deci: „De ce mai găsește vină? Căci cine poate sta împotriva voinței lui?” ²⁰Dar cine ești tu, omule, ca să te cerți cu Tatăl nostru? Oare lucrul plăsmuit îi spune celui ce l-a plăsmuit: „De ce m-ai făcut așa?” ²¹Nu are olarul putere asupra lutului, ca din aceeași frământătură să facă un vas pentru cinste și altul pentru necinste? ²²Și ce putem spune dacă Tatăl nostru, vrând să-și arate mânia și să-și facă cunoscută puterea, a îndurat cu multă răbdare niște vase ale mâniei, pregatite pentru nimicire, ²³ca să-și descopere bogăția slavei sale față de niște vase ale milei, pe care le pregătise mai dinainte pentru slavă? ²⁴Și anume pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri.

²⁵După cum spune în Osea: „Voi numi «poporul meu» pe cei ce nu erau poporul meu și «iubită» pe cea care nu era iubită.”

²⁶„Și acolo unde li se spusese: «Voi nu sunteți poporul meu», chiar acolo vor fi numiți «copii ai Tatălui celui viu».”

²⁷Isaia strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă fiii lui Israel ar fi la număr ca nisipul mării, numai o rămășiță va fi mântuită, ²⁸căci Tatăl nostru își va duce la îndeplinire hotărârea asupra pământului, pe deplin și fără întârziere.”

²⁹Și, după cum a prezis Isaia: „Dacă Tatăl oștirilor cerești nu ne-ar fi lăsat o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.”

Israel s-a poticnit de piatră

³⁰Ce vom spune atunci? Neamurile, care nu urmăreau neprihănirea, au dobândit neprihănirea, și anume neprihănirea care vine prin credință, ³¹dar Israel, care urmărea o lege a neprihănirii, n-a ajuns la acea lege. ³²Pentru ce? Pentru că o urmărea nu prin credință, ci ca și cum ar fi venit prin fapte. S-au poticnit de piatra de poticnire,

³³după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; și cine se încrede în El nu va fi dat de rușine.”