Romani 4

4 ¹Ce vom spune atunci că a aflat Avraam, strămoșul nostru după trup? ²Căci dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea Tatălui nostru. ³Căci ce spune Scriptura? Avraam L-a crezut pe Tatăl nostru, și acest lucru i-a fost socotit ca neprihănire. ^a a v3 „Socotit” este un termen de contabilitate, dar Tatăl nostru nu este un contabil rece. Avraam pur și simplu s-a încrezut în el, iar Tatăl nostru a privit la mâinile lui goale și l-a declarat neprihănit. ⁴Celui ce lucrează, plata nu i se socotește ca un dar, ci ca ceva datorat. ⁵Dar celui ce nu lucrează, ci se încrede în Cel ce îl socotește neprihănit pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește ca neprihănire. ⁶Tot așa, și David vorbește despre fericirea omului căruia Tatăl nostru îi socotește neprihănirea fără fapte: ⁷„Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite; ⁸ferice de omul căruia Tatăl nostru nu-i va socoti niciodată păcatul!”

⁹Oare fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci spunem că lui Avraam credința i-a fost socotită ca neprihănire. ¹⁰Cum i-a fost socotită atunci? Pe când era tăiat împrejur sau pe când era netăiat împrejur? Nu pe când era tăiat împrejur, ci pe când era netăiat împrejur. ¹¹El a primit semnul tăierii împrejur, ca o pecete a neprihănirii pe care o căpătase prin credință pe când era încă netăiat împrejur, ca să fie tatăl tuturor celor ce cred, deși sunt netăiați împrejur, pentru ca și lor să le fie socotită neprihănirea, ¹²și tatăl celor tăiați împrejur, care nu numai că sunt tăiați împrejur, ci și calcă pe urmele credinței pe care o avea tatăl nostru Avraam pe când era netăiat împrejur.

¹³Căci făgăduința făcută lui Avraam și seminței lui, că va moșteni lumea, nu a venit prin Lege, ci prin neprihănirea care vine prin credință. ¹⁴Căci dacă moștenitori sunt cei ce trăiesc din Lege, atunci credința este golită de putere, iar făgăduința este desființată. ¹⁵Legea aduce mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.

¹⁶De aceea, făgăduința vine prin credință, ca să fie prin har, și astfel să fie sigură pentru toată sămânța—nu numai pentru cei legați de Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor,

¹⁷după cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri”—înaintea Tatălui nostru, în care a crezut, care învie morții și cheamă la ființă lucrurile care nu sunt. ¹⁸Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut în nădejde și a ajuns astfel tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.”

¹⁹Fără să slăbească în credință, a privit la trupul său ca fiind ca și mort—căci era cam de o sută de ani—și la pântecele fără viață al Sarei. ²⁰El nu s-a îndoit de făgăduința Tatălui nostru din necredință, ci s-a întărit în credință, dând slavă Tatălui nostru, ²¹deplin încredințat că ce făgăduise Tatăl nostru este în stare să și împlinească. ²²De aceea „i s-a socotit ca neprihănire.” ²³Dar cuvintele „i s-a socotit” nu au fost scrise numai pentru el, ²⁴ci și pentru noi, cărora ni se va socoti și nouă—cei ce ne încredem în Cel ce L-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus, ²⁵care a fost dat pentru păcatele noastre și a fost înviat ca să ne facă neprihăniți înaintea Tatălui nostru.