Ieremia 2

2 ¹Cuvântul Tatălui nostru a venit la mine, zicând:

²Du-te și strigă în auzul Ierusalimului: așa vorbește Tatăl nostru: Îmi amintesc de devotamentul tinereții tale, de dragostea ta de mireasă, de cum M-ai urmat prin pustie, printr-o țară nesemănată. ^a a v2 Tatăl nostru își amintește cu duioșie de dragostea de la început a lui Israel, ca un mire care și-o amintește pe mireasa lui — aceeași duioșie a legământului pe care tânjește să o refacă. ³Israel era sfânt pentru Tatăl nostru, cel dintâi rod al secerișului Său. Toți cei care l-au devorat au fost ținuți vinovați; nenorocirea i-a ajuns, zice Tatăl nostru.

⁴Ascultați cuvântul Tatălui nostru, casă a lui Iacov, și toate familiile casei lui Israel.

⁵Așa vorbește Tatăl nostru: Ce nedreptate au găsit în Mine strămoșii voștri, de s-au depărtat de Mine, alergând după idoli deșerți și devenind ei înșiși deșerți?

⁶Ei nu au întrebat: „Unde este Tatăl nostru, care ne-a scos din țara Egiptului, care ne-a călăuzit prin pustie, printr-o țară de pustiuri și gropi, o țară de secetă și întuneric adânc, o țară pe care nimeni nu o străbate și unde nimeni nu locuiește?” ⁷Și v-am adus într-o țară roditoare, ca să-i mâncați rodul și bunătățile. Dar voi ați venit și ați pângărit țara Mea și ați făcut din moștenirea Mea o urâciune. ⁸Preoții nu au întrebat: „Unde este Tatăl nostru?” Cei care mânuiesc Legea nu M-au cunoscut; păstorii s-au răzvrătit împotriva Mea; profeții au profețit prin Baal și au umblat după lucruri deșarte. ⁹De aceea încă aduc plângerea Mea împotriva voastră, zice Tatăl nostru, și împotriva copiilor copiilor voștri o voi susține. ¹⁰Treceți pe țărmurile Ciprului și priviți; trimiteți la Chedar și cercetați cu luare-aminte; vedeți dacă s-a mai întâmplat vreodată așa ceva: ¹¹Și-a schimbat vreodată vreun neam dumnezeii, cu toate că aceștia nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat slava pe ceea ce nu folosește la nimic. ¹²Înspăimântați-vă de aceasta, ceruri; îngroziți-vă, cutremurați-vă de tot, zice Tatăl nostru. ¹³Căci poporul Meu a săvârșit două rele: M-au părăsit pe Mine, izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni — fântâni sparte, care nu pot ține apa. ^b b v13 Tatăl nostru Se numește pe Sine izvorul apelor vii; mai târziu, Isus a oferit aceeași apă vie tuturor celor care vin la El (Ioan 4:14; 7:38).

¹⁴Este Israel un rob? S-a născut el slugă? Atunci de ce a ajuns pradă? ¹⁵Puii de leu au răcnit împotriva lui; au mugit tare. I-au prefăcut țara într-o pustietate; cetățile lui sunt arse și fără locuitori. ¹⁶Mai mult, oamenii din Memfis și din Tahpanes ți-au ras creștetul capului. ^c c v16 A avea capul ras sau jefuit era, în lumea antică, un semn al înfrângerii și umilinței depline. ¹⁷Nu ți-ai adus tu singur aceasta asupra ta, părăsindu-L pe Tatăl tău, care te călăuzea pe cale? ¹⁸Și acum, de ce să mergi în Egipt ca să bei apele Nilului? De ce să mergi în Asiria ca să bei apele Eufratului? ¹⁹Răutatea ta te va pedepsi; necredincioșia ta te va mustra. Cunoaște deci și vezi cât de rău și de amar este să-L părăsești pe Tatăl tău; nu ai nicio teamă de Mine, zice Tatăl oștirilor cerești. ²⁰De demult ți-am sfărâmat jugul și ți-am rupt legăturile, dar tu ai zis: „Nu voi sluji.” Într-adevăr, pe orice deal înalt și sub orice copac stufos te-ai culcat ca o desfrânată. ²¹Eu te sădisem ca pe o vie aleasă, dintr-o sămânță cu totul vrednică de încredere. Cum atunci te-ai întors împotriva Mea, ajungând o viță stricată și sălbatică? ²²Chiar dacă te-ai spăla cu leșie și ai folosi mult săpun, pata vinovăției tale tot rămâne înaintea Mea, zice Tatăl Suveran.

²³Cum poți spune: „Nu sunt pângărită; nu am umblat după baali”? Privește-ți calea în vale; gândește-te la ce ai făcut — o cămilă tânără și neliniștită, alergând încoace și încolo, ²⁴o măgăriță sălbatică, deprinsă cu pustia, care adulmecă vântul în pofta ei — cine o poate opri când este în călduri? Cei care o doresc nu trebuie să se ostenească căutând-o; când vine vremea, o vor găsi. ²⁵Oprește-te înainte să-ți rămână picioarele desculțe și să ți se usuce gâtul. Dar tu ai zis: „Este în zadar! Nu, căci iubesc străinii și după ei voi merge.” ²⁶Cum este făcut de rușine un hoț când este prins, așa este făcută de rușine casa lui Israel — ei, împărații lor, căpeteniile lor, preoții lor și profeții lor, ²⁷care zic unui lemn: „Tu ești tatăl meu”, și unei pietre: „Tu m-ai născut.” Căci Mi-au întors spatele, nu fața, spre Mine. Dar în vremea necazului lor strigă: „Ridică-Te și scapă-ne!” ^d d v27 A numi un lemn cioplit „tatăl meu” este contrafacerea tragică a relației adevărate — întoarcerea de la adevăratul Tată care i-a făcut spre lucruri neînsuflețite, care nu pot face aceasta. ²⁸Dar unde sunt dumnezeii pe care ți i-ai făcut? Să se ridice ei, dacă te pot scăpa în vremea necazului tău; căci ai tot atâția dumnezei câte cetăți ai, Iuda. ²⁹De ce aduceți plângere împotriva Mea? Toți v-ați răzvrătit împotriva Mea, zice Tatăl nostru. ³⁰În zadar i-am lovit pe copiii voștri; nu au primit nicio mustrare. Sabia voastră v-a mâncat profeții ca un leu răpitor. ³¹Neam de oameni, luați aminte la cuvântul Tatălui nostru: Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o țară de întuneric adânc? De ce atunci zice poporul Meu: „Suntem liberi să rătăcim; nu vom mai veni la Tine”? ³²Poate o fată să-și uite podoabele sau o mireasă brâul de nuntă? Dar poporul Meu M-a uitat pe Mine de zile fără număr. ³³Cât de iscusit îți pui la cale să alergi după iubire! Ai învățat chiar și femeile rele căile tale. ³⁴Pe poalele tale se găsește sângele celor săraci și nevinovați — deși nu i-ai prins spărgând casa. Totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, ³⁵tu zici: „Sunt nevinovată; cu siguranță mânia Lui s-a întors de la mine.” Dar te voi aduce la judecată pentru că ai zis: „Nu am păcătuit.” ³⁶Cu câtă ușurătate tot schimbi calea! Vei fi făcută de rușine de Egipt, așa cum ai fost făcută de rușine de Asiria. ³⁷Și de acolo vei ieși cu mâinile pe cap, căci Tatăl nostru i-a lepădat pe cei în care te încrezi, și nu-ți vor fi de niciun folos.