Isaia 1

1 ¹Vedenia lui Isaia, fiul lui Amoț, despre Iuda și Ierusalim, în zilele lui Ozia, Iotam, Ahaz și Ezechia, împărați ai lui Iuda.

²Ascultați, ceruri, și ia aminte, pământule, căci Tatăl nostru cel ceresc a vorbit: „Am hrănit și am crescut niște copii, dar ei s-au răzvrătit împotriva mea.

Un popor care și-a uitat Tatăl

³„Boul își cunoaște stăpânul, și măgarul, ieslea stăpânului său, dar Israel nu cunoaște, poporul meu nu înțelege. ⁴Vai, neam păcătos, popor împovărat de vină, sămânță de făcători de rele, copii care trăiesc în stricăciune! L-au părăsit pe Tatăl nostru, l-au disprețuit pe Sfântul lui Israel — Tatăl nostru — au întors spatele și au plecat. ^a a v4 „Sfântul lui Israel” este titlul caracteristic pe care profetul Isaia îl folosește pentru Tatăl nostru. Va apărea de peste douăzeci de ori în cartea sa — numindu-l pe Tatăl drept cel sfânt care s-a legat prin legământ de un popor care adesea îl uită. ⁵De ce să mai fiți loviți? De ce stăruiți în răzvrătire? Tot capul este bolnav și toată inima suferă. ⁶Din talpa piciorului până în creștetul capului nimic nu este sănătos — numai răni, vânătăi și bube deschise, care n-au fost nici curățate, nici legate, nici alinate cu untdelemn. ⁷Țara voastră este pustiită, cetățile voastre sunt arse de foc; chiar în fața voastră, străinii vă mănâncă ogoarele — o pustiire, răsturnată de străini. ⁸Și fiica Sionului a rămas ca o colibă într-o vie, ca un adăpost într-un câmp de castraveți, ca o cetate împresurată. ^b b v8 Paznicii de la seceriș își înălțau colibe vremelnice pe câmp; după seceriș, acestea rămâneau goale — o imagine a părăsirii singuratice.

⁹Dacă Tatăl oștirilor cerești nu ne-ar fi lăsat câțiva supraviețuitori, am fi ajuns ca Sodoma, ne-am fi asemănat cu Gomora.

¹⁰Ascultați cuvântul Tatălui nostru, voi, cârmuitori ai Sodomei! Luați aminte la învățătura Tatălui nostru, voi, popor al Gomorei!

¹¹„Ce sunt jertfele voastre fără sfârșit pentru mine?” zice Tatăl nostru. „M-am săturat de arderile-de-tot de berbeci și de grăsimea vitelor îngrășate; nu-mi găsesc plăcerea în sângele taurilor, al mieilor și al țapilor. ¹²Când veniți să vă înfățișați înaintea mea, cine a cerut aceasta de la voi — acest călcat în picioare al curților mele? ¹³Nu mai aduceți daruri fără rost! Tămâia voastră este o urâciune pentru mine. Lunile noi, sabatele, chemarea la adunări — nu pot să sufăr nelegiuirea amestecată cu adunările voastre de sărbătoare. ^c c v13 Luna nouă era o sărbătoare lunară care marca începutul fiecărei luni cu jertfe și odihnă. ¹⁴Lunile voastre noi și sărbătorile voastre rânduite, sufletul meu le urăște; au ajuns o povară pentru mine, am obosit să le mai port. ¹⁵Când vă întindeți mâinile în rugăciune, îmi voi ascunde ochii de la voi; chiar dacă înmulțiți rugăciunile, nu voi asculta. Mâinile voastre sunt pline de sânge. ¹⁶Spălați-vă, curățiți-vă! Luați faptele voastre rele dinaintea ochilor mei; încetați să mai faceți răul. ¹⁷Învățați să faceți binele; căutați dreptatea, îndreptați-l pe asupritor. Apărați-l pe orfan, luați apărarea văduvei. ¹⁸„Veniți acum, să ne judecăm împreună”, zice Tatăl nostru. „Chiar dacă păcatele voastre sunt ca purpura, se vor face albe ca zăpada; chiar dacă sunt roșii ca stacojiul, se vor face ca lâna. ¹⁹Dacă veți vrea și veți asculta, veți mânca bunătățile țării; ²⁰dar dacă vă veți împotrivi și vă veți răzvrăti, veți fi mâncați de sabie. Căci gura Tatălui nostru a vorbit.”

Cetatea credincioasă

²¹Cum a ajuns o desfrânată cetatea cea credincioasă! Odinioară era plină de dreptate, neprihănirea locuia în ea — dar acum, ucigași. ²²Argintul tău s-a prefăcut în zgură fără preț, vinul tău ales este amestecat cu apă. ²³Cârmuitorii tăi sunt niște răzvrătiți, părtași cu hoții; toți iubesc mita și aleargă după daruri. Nu-l apără pe orfan, iar pricina văduvei nu ajunge înaintea lor.

²⁴De aceea, iată ce zice Tatăl cel Suveran, Tatăl oștirilor cerești, Puternicul lui Israel — Tatăl nostru: Vai, îmi voi găsi ușurare de la potrivnicii mei și voi face dreptate împotriva vrăjmașilor mei. ^d d v24 „Puternicul lui Israel” este încă unul dintre numele compuse pe care Isaia le folosește pentru Tatăl nostru — vestind puterea lui în folosul poporului său. Așezat aici alături de alte două titluri, versetul acesta îl numește pe Tatăl nostru în toată plinătatea lui, în clipa în care se ridică să lucreze. ²⁵Îmi voi întoarce mâna împotriva ta; îți voi topi zgura ca în leșie și voi îndepărta toate necurățiile tale. ²⁶Îți voi da iarăși judecători ca odinioară, sfetnici ca la început. După aceea, vei fi numită Cetatea Neprihănirii, Cetatea Credincioasă. ²⁷Sionul va fi răscumpărat prin dreptate, iar cei din el care se pocăiesc, prin neprihănire. ²⁸Dar răzvrătiții și păcătoșii vor fi zdrobiți împreună, iar cei ce-l părăsesc pe Tatăl nostru vor fi nimiciți. ²⁹Vă va fi rușine de stejarii sacri de care v-ați desfătat; veți roși din pricina grădinilor pe care le-ați ales. ³⁰Căci veți fi ca un stejar cu frunzele veștede, ca o grădină fără apă. ³¹Cel puternic va fi ca niște câlți, și lucrarea lui ca o scânteie; vor arde amândoi împreună și nu va fi nimeni să-i stingă.