Marcu 12

12 ¹A început să le vorbească în pilde: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc, a zidit un turn, a arendat-o unor vieri și a plecat. ²La vremea culesului a trimis la vieri un slujitor, ca să ia de la ei din rodul viei. ³Dar ei l-au prins, l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. ⁴A trimis din nou la ei un alt slujitor; pe acela l-au lovit în cap și l-au batjocorit. ⁵A mai trimis unul, și pe acela l-au ucis; apoi mulți alții, pe unii bătându-i, pe alții ucigându-i.”

⁶Mai avea pe unul, un fiu preaiubit; la urmă l-a trimis la ei, zicând: „Pe fiul meu îl vor respecta.” ^a a v6 Faptul că stăpânul viei își trimite singurul fiu preaiubit înseamnă că Tatăl nostru Îl trimite pe Isus — același cuvânt pe care Tatăl l-a rostit asupra Lui la botezul Lui: „Fiul meu preaiubit.”

⁷„Dar vierii au zis unii către alții: «Acesta este moștenitorul. Haideți să-l ucidem, iar moștenirea va fi a noastră.» ⁸Așa că l-au luat, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie. ⁹Ce va face atunci stăpânul viei? Va veni, îi va nimici pe vieri și va da via altora. ¹⁰Oare n-ați citit Scriptura aceasta: «Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns piatra din capul unghiului; ¹¹aceasta este lucrarea Tatălui nostru și este minunată în ochii noștri»?”

¹²Ei căutau să-L prindă, dar se temeau de mulțime, fiindcă știau că împotriva lor spusese pilda. Așa că L-au lăsat și au plecat.

Dați-i Cezarului, dați-i Tatălui

¹³Au trimis la El pe câțiva dintre farisei și irodieni, ca să-L prindă în cuvânt. ¹⁴Au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că ești adevărat și nu-Ți pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor, ci înveți cu adevărat calea Tatălui nostru. Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim ori să nu plătim?”

¹⁵Dar El, cunoscându-le fățărnicia, le-a zis: „De ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un dinar să-l văd.” ¹⁶I-au adus unul, iar El i-a întrebat: „Al cui este chipul acesta și inscripția aceasta?” Ei I-au răspuns: „Ale Cezarului.”

¹⁷Isus le-a zis: „Dați-i Cezarului ce este al Cezarului, și Tatălui nostru ce este al Tatălui nostru.” Și se mirau de El.

Tatăl celor vii

¹⁸Apoi au venit la El saducheii, care zic că nu există înviere. Și L-au întrebat, zicând:

¹⁹„Învățătorule, Moise ne-a scris că, dacă fratele cuiva moare și lasă o soție, dar fără copil, fratele lui trebuie să o ia de soție și să-i ridice urmași fratelui său. ²⁰Erau șapte frați; cel dintâi s-a însurat și, când a murit, n-a lăsat copii. ²¹Al doilea a luat-o de soție și a murit fără să lase copii. Tot așa și al treilea. ²²Și niciunul dintre cei șapte n-a lăsat copii. La urmă de tot a murit și femeia. ²³La înviere, când vor învia, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți cei șapte au avut-o de soție.”

²⁴Isus le-a zis: „Oare nu de aceea vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea Tatălui nostru? ²⁵Căci, când vor învia din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri. ²⁶Cât despre învierea morților, oare n-ați citit în cartea lui Moise, în locul despre rug, cum i-a spus Tatăl nostru: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? ²⁷El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Rău vă mai rătăciți!”

Iubește-l pe Tatăl cu tot ce ai

²⁸Unul dintre cărturari s-a apropiat, i-a auzit cum se întrebau și, văzând că Isus le răspunsese bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

²⁹Isus a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: «Ascultă, Israele: Tatăl nostru este unul singur.» ³⁰Să-l iubești pe Tatăl tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta.”

³¹„A doua este aceasta: «Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.» Nicio poruncă nu este mai mare decât acestea.”

³²Cărturarul I-a zis: „Bine ai zis, Învățătorule. Ai spus adevărul că el este unul singur și că nu este altul în afară de el. ³³Și a-l iubi cu toată inima, cu toată priceperea și cu toată puterea și a-l iubi pe aproapele ca pe sine însuși este mai mult decât toate arderile-de-tot și decât toate jertfele.”

³⁴Văzând că răspunsese cu înțelepciune, Isus i-a zis: „Nu ești departe de Împărăția Tatălui nostru.” Și, după aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să-L întrebe nimic.

Al cui Fiu este Mesia?

³⁵Pe când învăța în Templu, Isus a întrebat: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

³⁶Însuși David a zis, prin Duhul Sfânt: «Tatăl nostru a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.”»

³⁷„Însuși David Îl numește pe Hristos Domn. Cum poate fi Hristosul fiul lui David?” Și mulțimea cea mare Îl asculta cu plăcere.

Feriți-vă de religia goală

³⁸În învățătura Lui, El zicea: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi și să fie salutați prin piețe, ³⁹să aibă scaunele dintâi în sinagogi și locurile de cinste la ospețe, ⁴⁰ei, care mănâncă casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o osândă mai mare.”

Darul văduvei

⁴¹Isus S-a așezat în fața vistieriei și Se uita cum arunca mulțimea bani în vistierie; mulți bogați aruncau sume mari. ⁴²A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan. ^b b v42 Cei doi bănuți (lepta) erau cele mai mărunte monede aflate în folosință — împreună valorau doar câteva minute de muncă, cel mai puțin pe care cineva îl putea da.

⁴³El i-a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți cei care au aruncat în vistierie. ⁴⁴Căci toți au dat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea, tot ce avea ca să trăiască.”