Iov 14

14 ¹„Omul, născut din femeie, are zile puține și este plin de necaz. ²Răsare ca o floare și se veștejește; fuge ca o umbră și nu ține. ³Asupra unuia ca acesta îți pironești ochii? Și mă aduci la judecată cu tine? ⁴Cine poate scoate un lucru curat dintr-unul necurat? Nimeni. ⁵Fiindcă zilele lui sunt hotărâte, numărul lunilor lui este la tine, și i-ai pus hotare pe care nu le poate trece, ⁶întoarce-ți privirea de la el, ca să se poată odihni, până își va fi împlinit ziua ca un simbriaș.

⁷„Căci pentru un copac este nădejde: dacă este tăiat, va odrăsli din nou, și lăstarii lui nu vor lipsi. ⁸Chiar dacă rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în țărână, ⁹la mirosul apei va înmuguri și va da ramuri ca o plantă tânără. ¹⁰Dar omul moare și zace doborât; omul își dă suflarea cea din urmă, și unde mai este? ¹¹Cum se duce apa dintr-un lac, și un râu scade și seacă, ¹²așa se culcă omul și nu se mai scoală; până nu vor mai fi cerurile, nu se va trezi, nici nu va fi deșteptat din somnul lui.

¹³„O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai acoperi până va trece mânia ta, de mi-ai hotărî o vreme și de ți-ai aduce aminte de mine! ¹⁴Dacă omul moare, va mai trăi iarăși? În toate zilele trudei mele grele aș aștepta, până ce înnoirea mea va veni. ¹⁵Tu ai chema, și eu ți-aș răspunde; ai tânji după lucrarea mâinilor tale. ¹⁶Căci atunci mi-ai număra pașii; n-ai mai sta de veghe asupra păcatului meu. ¹⁷Răzvrătirea mea ar fi pecetluită într-un sac, și mi-ai acoperi păcatul.

¹⁸„Dar cum un munte cade și se surpă, și o stâncă este mutată din locul ei, ¹⁹cum apa roade pietrele și șuvoaiele ei spală țărâna pământului, așa nimicești tu nădejdea omului. ²⁰Îl biruiești pentru totdeauna, și el trece mai departe; îi schimonosești fața și îl trimiți departe. ²¹Fiii lui ajung la cinste, și el nu știe nimic; sunt doborâți, și el nu bagă de seamă. ²²El simte doar durerea trupului său, și jelește numai pentru sine.”