Isaia 51

51 ¹„Ascultați-mă, voi care urmăriți neprihănirea, voi care îl căutați pe Tatăl nostru: priviți la stânca din care ați fost tăiați și la cariera din care ați fost scoși. ²Priviți la Avraam, tatăl vostru, și la Sara, care v-a născut; căci, când era doar unul singur, l-am chemat, l-am binecuvântat și l-am înmulțit. ³Căci Tatăl nostru mângâie Sionul; mângâie toate ruinele lui. Face pustia lui ca Edenul, deșertul lui ca grădina Tatălui nostru. Bucuria și veselia se găsesc în el, mulțumirea și sunetul cântării.

⁴„Ascultați-mă, poporul meu; luați aminte la mine, neamul meu: căci o învățătură va ieși de la mine, și voi pune dreptatea mea ca o lumină pentru popoare. ⁵Neprihănirea mea este aproape, mântuirea mea a ieșit, și brațele mele vor aduce dreptate popoarelor; ostroavele mă așteaptă și își pun nădejdea în brațul meu. ⁶Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți la pământul de dedesubt: cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar cei ce locuiesc în el vor muri ca țânțarii; dar mântuirea mea va dăinui în veci, și neprihănirea mea nu va fi niciodată zdrobită. ⁷Ascultați-mă, voi care cunoașteți neprihănirea, popor care poartă învățătura mea în inimă: nu vă temeți de ocara oamenilor și nu vă lăsați zdrobiți de insultele lor. ⁸Căci molia îi va mânca precum o haină, și viermele îi va mânca precum lâna; dar neprihănirea mea va dăinui în veci, și mântuirea mea din neam în neam.”

⁹Trezește-te, trezește-te, îmbracă-te cu putere, brațul Tatălui nostru! Trezește-te ca în zilele de demult, ca în neamurile de odinioară. Oare nu tu ai tăiat în bucăți monstrul mării, pe Rahab, tu care ai străpuns balaurul? ^a a v9 În viziunea lui Isaia, brațul întins al Tatălui nostru este puterea lui mântuitoare de-a lungul istoriei — de la creație, la exod, până la răscumpărarea care încă va să vină. ¹⁰Oare nu tu ai secat marea, apele adâncului celui mare, tu care ai făcut din adâncurile mării un drum pe care să treacă cei răscumpărați? ¹¹Astfel, cei răscumpărați de Tatăl nostru se vor întoarce și vor veni în Sion cu cântări de bucurie; o bucurie veșnică le va încununa capetele. Veselia și bucuria îi vor copleși, iar întristarea și suspinul vor fugi.

¹²„Eu, Eu sunt cel ce te mângâie. Cine ești tu să te temi de niște muritori care mor, de oameni care trec ca iarba, ¹³și uiți de mine, Făcătorul tău, care am întins cerurile și am pus temeliile pământului? Trăiești într-o groază necurmată toată ziua, din cauza furiei asupritorului, care e gata să nimicească. Dar unde este furia asupritorului? ¹⁴Cel încovoiat în lanțuri va fi curând eliberat; nu va muri ca să coboare în groapă și nici nu va duce lipsă de pâine. ¹⁵Căci Eu sunt Tatăl tău, care stârnesc marea de îi urlă valurile — Tatăl oștirilor cerești este numele lui. ¹⁶Și am pus cuvintele mele în gura ta și te-am acoperit cu umbra mâinii mele, sădind cerurile și punând temeliile pământului și spunându-i Sionului: «Tu ești poporul meu.»”

¹⁷Trezește-te, trezește-te! Ridică-te, Ierusalime, tu care ai băut din mâna Tatălui nostru cupa mâniei lui, care ai sorbit până la drojdie potirul, cupa care te face să te clatini. ¹⁸Dintre toți copiii pe care i-a născut nu este niciunul care s-o călăuzească; dintre toți copiii pe care i-a crescut nu este niciunul care s-o ia de mână. ¹⁹Aceste două nenorociri au venit peste tine — cine te va jeli? — pustiirea și prăpădul, foametea și sabia. Cine te poate mângâia? ²⁰Copiii tăi au leșinat; zac la fiecare colț de uliță ca o antilopă prinsă în laț, plini de mânia Tatălui nostru, de mustrarea Tatălui tău.

²¹De aceea, ascultă aceasta, tu cea întristată, beată, dar nu de vin:

²²Așa vorbește Tatăl tău, Suveranul, care apără pricina poporului său: „Iată, am luat din mâna ta cupa care te face să te clatini, potirul mâniei mele; niciodată nu vei mai bea din el.” ²³O voi pune în mâna chinuitorilor tăi, care ți-au zis: „Pleacă-te, ca să trecem peste tine”, așa că ți-ai făcut spatele ca pământul, ca o uliță pe care să treacă.