Luca 9

Capitolul 9.

9 ¹Isus i-a chemat laolaltă pe cei doisprezece și le-a dat putere și autoritate peste toți demonii și să vindece bolile. ²Apoi i-a trimis să vestească Împărăția Tatălui nostru și să-i vindece pe cei bolnavi.

³Le-a zis: „Să nu luați nimic pentru drum: nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani și să nu luați câte două tunici. ⁴Oricare ar fi casa în care intrați, rămâneți acolo și de acolo plecați. ⁵Oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când plecați din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor.”

⁶Astfel, au pornit și au mers din sat în sat, vestind vestea bună și vindecând pretutindeni.

⁷Irod, tetrarhul, a auzit tot ce se întâmpla și era nedumerit, pentru că unii spuneau că Ioan fusese înviat din morți, ⁸alții că se arătase Ilie, iar alții că înviase unul dintre prorocii din vechime. ⁹Irod a zis: „Pe Ioan l-am decapitat — așadar cine este Acesta despre care aud asemenea lucruri?” Și căuta să-L vadă.

Cinci pâini satură cinci mii

¹⁰Când s-au întors apostolii, I-au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a retras deoparte spre o cetate numită Betsaida. ¹¹Dar mulțimile au aflat și L-au urmat. El le-a primit, le-a vorbit despre Împărăția Tatălui nostru și i-a vindecat pe cei ce aveau nevoie. ¹²Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece au venit și I-au zis: „Dă drumul mulțimii, ca să-și găsească găzduire și mâncare în satele și în ținuturile din jurul nostru, căci aici suntem într-un loc pustiu.”

¹³El le-a zis: „Dați-le voi să mănânce.” Ei au zis: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești — doar dacă nu mergem noi să cumpărăm mâncare pentru toată mulțimea aceasta.”

¹⁴Căci erau acolo aproape cinci mii de bărbați. El le-a zis ucenicilor Săi: „Așezați-i în grupuri de câte aproape cincizeci.”

¹⁵Ei au făcut așa și i-au pus pe toți să se așeze. ¹⁶El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat privirea spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt, apoi le dădea ucenicilor ca să le împartă mulțimii. ¹⁷Toți au mâncat și s-au săturat; iar din bucățile rămase s-au umplut douăsprezece coșuri.

Cine spuneți voi că sunt Eu?

¹⁸Odată, pe când Se ruga singur, iar ucenicii Săi erau în apropiere, Isus i-a întrebat: „Cine spun mulțimile că sunt Eu?”

¹⁹Ei au răspuns: „Ioan Botezătorul. Alții spun Ilie. Iar alții, că a înviat un proroc din vechime.”

²⁰„Dar voi cine spuneți că sunt Eu?” a întrebat El. Petru a răspuns: „Hristosul Tatălui nostru.” ^a a v20 Când Petru Îl numește pe Isus „Hristosul Tatălui nostru”, Îl mărturisește pe Isus ca Unsul trimis de Tatăl — Fiul deosebit de Tatăl care L-a trimis.

Fiul Omului trebuie să sufere

²¹Isus i-a avertizat cu asprime, poruncindu-le să nu spună nimănui lucrul acesta,

²²zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât și a treia zi să fie înviat.”

²³Apoi le-a zis tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. ²⁴Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar oricine își pierde viața din pricina Mea o va salva. ²⁵Căci ce i-ar folosi cuiva să câștige toată lumea, dacă s-ar pierde sau s-ar prăpădi pe sine însuși? ²⁶De oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, de acela Se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Sa și în slava Tatălui și a sfinților îngeri. ²⁷Dar adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția Tatălui nostru.”

Tatăl Îl slăvește pe Fiul Său

²⁸Cam la opt zile după aceste cuvinte, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacov și S-a urcat pe munte ca să Se roage. ²⁹Pe când Se ruga, înfățișarea feței Lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, strălucitoare. ³⁰Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El — Moise și Ilie, ³¹care s-au arătat în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, pe care avea s-o împlinească la Ierusalim.

³²Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn; dar, când s-au trezit pe deplin, au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau cu El. ³³Pe când se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine că suntem aici. Să facem trei colibe — una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie.” Nu știa ce spune.

³⁴Pe când vorbea el, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; și s-au înspăimântat când au intrat în nor.

³⁵Și din nor a ieșit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, Cel ales — de El să ascultați!” ^b b v35 La schimbarea la față, însuși glasul Tatălui Îl numește pe Isus „Fiul Meu, Cel ales” — același Fiu în care Tatăl Își găsește plăcerea, acum descoperit în slavă.

³⁶Când a încetat glasul, Isus a fost găsit singur. Ei au tăcut și n-au spus nimănui, în zilele acelea, nimic din ce văzuseră.

Fiul unui tată, izbăvit din întuneric

³⁷A doua zi, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L-a întâmpinat. ³⁸Și un om din mulțime a strigat: „Învățătorule, Te rog, uită-Te la fiul meu, căci este singurul meu copil. ³⁹Un duh îl apucă și deodată strigă; îl zguduie până face spume și cu greu se depărtează de el, zdrobindu-l. ⁴⁰I-am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar n-au putut.”

⁴¹Isus a răspuns: „O, neam necredincios și stricat, până când voi mai sta cu voi și vă voi mai răbda? Adu-l aici pe fiul tău.”

⁴²Pe când venea băiatul, demonul l-a trântit la pământ și l-a zguduit. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat și l-a dat înapoi tatălui său.

Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor

⁴³Și toți au rămas uimiți de măreția Tatălui nostru. Pe când toți se minunau de tot ce făcea Isus, El le-a zis ucenicilor Săi:

⁴⁴„Băgați-vă bine în urechi cuvintele acestea: Fiul Omului va fi dat în curând în mâinile oamenilor.”

⁴⁵Dar ei nu înțelegeau cuvântul acesta — era ascuns de ei, ca să nu-l priceapă — și se temeau să-L întrebe despre el.

⁴⁶Apoi s-a iscat între ei o ceartă: care dintre ei ar fi cel mai mare. ⁴⁷Dar Isus, cunoscând gândurile inimii lor, a luat un copil și l-a pus lângă Sine,

⁴⁸și le-a zis: „Oricine primește acest copil în Numele Meu pe Mine Mă primește, și oricine Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel ce M-a trimis. Căci cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare.”

⁴⁹Ioan a zis: „Învățătorule, am văzut pe cineva scoțând demoni în Numele Tău și am încercat să-l oprim, pentru că nu Te urmează împreună cu noi.”

⁵⁰„Nu-l opriți”, i-a zis Isus, „căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.”

Isus Își îndreaptă fața spre Ierusalim

⁵¹Când s-au apropiat zilele în care avea să fie luat la cer, Isus Și-a îndreptat cu hotărâre fața ca să meargă la Ierusalim. ⁵²A trimis înaintea Lui niște soli. Aceștia au plecat și au intrat într-un sat al samaritenilor ca să-I pregătească totul, ⁵³dar oamenii de acolo nu L-au primit, pentru că Se îndrepta spre Ierusalim. ⁵⁴Văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer ca să-i mistuie?”

⁵⁵Dar El S-a întors și i-a mustrat. ⁵⁶Și s-au dus în alt sat.

Prețul urmării lui Isus

⁵⁷Pe când mergeau pe drum, cineva I-a zis: „Te voi urma oriunde vei merge.”

⁵⁸Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde să-Și plece capul.”

⁵⁹Altuia i-a zis: „Urmează-Mă.” Dar el a răspuns: „Doamne, lasă-mă mai întâi să mă duc să-l îngrop pe tatăl meu.”

⁶⁰Dar Isus i-a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu du-te și vestește Împărăția Tatălui nostru.”

⁶¹Un altul a zis și el: „Te voi urma, Doamne, dar lasă-mă mai întâi să-mi iau rămas-bun de la cei din casa mea.”

⁶²Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția Tatălui nostru.”