Iacov 2

2 ¹Frații și surorile mele, voi, care credeți în Domnul nostru slăvit Isus Hristos, nu faceți părtinire. ²Să zicem că în adunarea voastră intră un om cu inel de aur și haine strălucite și intră și un sărac în haine ponosite. ³Dacă îl băgați în seamă pe cel bine îmbrăcat și îi spuneți: „Stai tu aici, pe locul acesta bun!”, dar îi ziceți săracului: „Tu stai acolo!” sau „Așază-te jos, lângă picioarele mele!”, ⁴oare nu ați făcut părtinire între voi și nu v-ați făcut judecători cu gânduri rele? ⁵Ascultați, frații și surorile mele preaiubiți: oare nu i-a ales Tatăl nostru pe cei săraci ai lumii ca să fie bogați în credință și moștenitori ai Împărăției pe care a promis-o celor ce îl iubesc? ⁶Dar voi l-ați disprețuit pe cel sărac. Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc în fața tribunalelor? ⁷Oare nu hulesc ei numele cel vrednic de cinste care este chemat peste voi?

⁸Dacă împliniți cu adevărat legea împărătească, după Scriptură: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți.

⁹Dar dacă faceți părtinire, păcătuiți și legea vă osândește ca pe niște călcători de lege. ¹⁰Oricine păzește toată legea, dar se poticnește într-un singur punct, s-a făcut vinovat de călcarea ei în întregime. ¹¹Căci Tatăl nostru, care a interzis adulterul, a interzis și uciderea. Așa că, dacă nu săvârșești adulter, dar săvârșești o ucidere, ești un călcător de lege. ¹²Să vorbiți și să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați după legea libertății. ¹³Judecata este fără milă pentru cel ce n-a arătat milă; mila biruiește judecata.

Credința care lucrează

¹⁴La ce folosește, frații și surorile mele, dacă cineva spune că are credință, dar nu are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? ¹⁵Dacă un frate sau o soră n-au cu ce se îmbrăca și duc lipsă de hrana de toate zilele, ¹⁶și unul dintre voi le spune: „Mergeți în pace, încălziți-vă și săturați-vă!”, dar nu le dă nimic din cele trebuincioase trupului—la ce folosește? ¹⁷Tot așa, și credința, dacă este singură și nu este însoțită de fapte, este moartă. ¹⁸Dar va zice cineva: „Tu ai credință, iar eu am fapte.” Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința mea din faptele mele. ¹⁹Tu crezi că Tatăl nostru este unul singur; bine faci. Și demonii cred lucrul acesta—și se cutremură. ²⁰Vrei să-ți arăt, omule nesăbuit, că credința fără fapte este nefolositoare? ²¹Oare nu prin fapte a fost socotit neprihănit Avraam, tatăl nostru, când l-a adus pe fiul său Isaac pe altar? ²²Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și, prin fapte, credința a ajuns desăvârșită. ²³Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut în Tatăl nostru, și acest lucru i s-a socotit ca neprihănire”—și a fost numit prietenul Tatălui nostru. ^a a v23 Avraam nu a fost doar unul care credea în Tatăl nostru — a fost numit prietenul lui. Acesta este miezul motivului pentru care Tatăl nostru ne caută: nu pentru slujitori care se tem de el, ci pentru prieteni care îl cunosc. ²⁴Vedeți dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, și nu numai prin credință. ²⁵Tot așa, oare nu a fost socotită neprihănită prin fapte și Rahav, prostituata, care i-a primit pe soli și i-a trimis afară pe un alt drum? ²⁶După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.