Iacov 1

1 ¹Iacov, rob al Tatălui nostru și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții împrăștiate printre neamuri: salutare. ^a a v1 Cele douăsprezece seminții se referă la credincioșii evrei împrăștiați în comunități din toată lumea neevreiască.

²Să socotiți o mare bucurie, frații și surorile mele, când treceți prin felurite încercări, ³căci știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea. ⁴Lăsați răbdarea să-și ducă lucrarea până la capăt, ca să fiți maturi și întregi, fără să vă lipsească nimic.

⁵Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Tatăl nostru, care dă tuturor cu dărnicie, fără să mustre, și i se va da. ⁶Să ceară cu credință, fără să se îndoiască, căci cine se îndoiește seamănă cu valul mării, mânat și aruncat de vânt. ⁷Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Tatăl nostru. ⁸El este un om nehotărât, nestatornic în toate căile lui.

⁹Fratele dintr-o stare smerită să se laude cu înălțarea lui, ¹⁰iar cel bogat să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea de pe câmp. ¹¹Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba; floarea ei cade și frumusețea ei piere. Așa se veștejește și cel bogat în alergările lui.

¹²Ferice de omul care rabdă încercarea, căci, după ce va fi fost încercat, va primi cununa vieții pe care Tatăl nostru a promis-o celor ce-l iubesc.

¹³Când este ispitit, nimeni să nu zică: „Tatăl nostru mă ispitește.” Căci Tatăl nostru nu poate fi ispitit de rău și el nu ispitește pe nimeni. ^b b v13 Iacov apără caracterul Tatălui nostru împotriva unei minciuni vechi cât grădina — aceea că el ar fi ispititorul. Tatăl nostru dă orice dar bun; el nu întinde niciodată o cursă copiilor lui. ¹⁴Ci fiecare este ispitit atunci când este târât și momit de propria lui poftă rea. ¹⁵Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, iar păcatul, când este deplin crescut, naște moartea. ¹⁶Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați și surori. ¹⁷Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, care nu se schimbă niciodată și nici nu aruncă vreo umbră schimbătoare. ^c c v17 Iacov îi dă Tatălui nostru un titlu aparte — Tatăl luminilor, izvorul oricărui dar bun, care nu se schimbă niciodată, ca soarele și stelele pe care le-a făcut. ¹⁸După voia lui, el ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor lui. ^d d v18 Pârga era partea întâi și cea mai aleasă a recoltei, adusă ca jertfă lui Dumnezeu; aici credincioșii sunt cei dintâi și cei mai aleși dintre toate făpturile pe care le-a creat.

Ascultă-l, apoi trăiește-l

¹⁹Să știți aceasta, preaiubiții mei frați și surori: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, încet la mânie, ²⁰căci mânia omului nu lucrează neprihănirea Tatălui nostru. ²¹De aceea, lepădați orice necurăție și orice prisos de răutate și primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să vă mântuiască sufletele.

²²Nu fiți doar ascultători ai cuvântului, înșelându-vă astfel pe voi înșivă. Faceți ce spune el. ²³Cine ascultă cuvântul, dar nu-l împlinește, seamănă cu un om care își privește în oglindă fața lui firească ²⁴și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum arată. ²⁵Dar cine privește cu luare-aminte în legea desăvârșită a libertății și stăruie în ea—nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor care lucrează—acela va fi fericit în ceea ce face.

²⁶Dacă cineva se crede religios, dar nu-și ține în frâu limba, își înșală singur inima—religia lui este deșartă. ²⁷Religia curată și neîntinată înaintea Tatălui nostru este aceasta: să cercetezi pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păzești neîntinat de lume.