Slava Sionului prefăcută în cenușă
Aurul s-a întunecat, prinții odinioară mai albi decât zăpada sunt acum de nerecunoscut pe străzi, mame flămânde își fierb propriii copii. Poetul îi învinuiește pe prooroci și pe preoții care au vărsat sânge nevinovat și spune că focul care a mistuit temeliile Sionului a fost mânia revărsată a Tatălui nostru.
4 1Cum s-a întunecat aurul, cum s-a schimbat aurul cel mai curat! Pietrele sfinte zac risipite la fiecare colț de stradă. 2Fiii prețioși ai Sionului, cândva prețuiți cât greutatea lor în aur curat, cum sunt acum socotiți ca niște vase de lut, lucrarea mâinilor unui olar! 3Chiar și șacalii își dau țâța și își alăptează puii, dar fiica poporului meu s-a făcut crudă, ca struții în pustie. a a v3 Struții erau cunoscuți în lumea antică pentru faptul că își părăseau ouăle și puii — o întruchipare a cruzimii față de urmași. 4Limba pruncului de la sân i se lipește de cerul gurii de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le dă o bucată. 5Cei ce odinioară se ospătau cu bucate alese zac acum pustiiți pe străzi; cei ce au crescut îmbrăcați în purpură aleasă se agață acum de grămezile de cenușă. 6Vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără ca vreo mână de om să se fi ridicat împotriva ei. 7Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele; trupurile lor, mai rumene decât mărgeanul, înfățișarea lor, ca safirul. 8Acum înfățișarea lor este mai neagră decât funinginea; nu mai sunt recunoscuți pe străzi. Pielea li s-a zbârcit pe oase; s-a uscat ca lemnul. 9Cei uciși de sabie au fost mai fericiți decât cei uciși de foame, care s-au prăpădit, străpunși de foame din lipsa roadelor câmpului. 10Mâinile unor femei miloase și-au fiert proprii copii; aceștia le-au fost hrană când a fost nimicită fiica poporului meu. 11Tatăl nostru și-a vărsat toată urgia; și-a revărsat mânia aprinsă și a aprins în Sion un foc care i-a mistuit temeliile. 12Împărații pământului nu credeau, nici vreunul dintre locuitorii lumii, că vreun vrăjmaș sau dușman va putea intra pe porțile Ierusalimului. 13Aceasta s-a întâmplat din pricina păcatelor prorocilor ei și a nelegiuirilor preoților ei, care au vărsat în mijlocul ei sângele celor neprihăniți. 14Rătăceau ca orbii pe străzi, pângăriți de sânge, așa că nimeni nu le putea atinge veșmintele. 15„Plecați! Necurat!” strigau oamenii spre ei. „Plecați! Plecați! Nu atingeți!” Așa că au fugit și au rătăcit, iar printre neamuri se spunea: „Nu mai pot locui aici.” 16Fața Tatălui nostru i-a împrăștiat; el nu-i va mai privi. Nicio cinste nu li s-a arătat preoților, nicio bunăvoință bătrânilor. 17Ni s-au topit ochii așteptând în zadar ajutor; din turnurile noastre de veghe pândeam după un neam care nu putea să ne mântuiască. 18Ne pândeau pașii, așa că nu puteam umbla pe străzile noastre. Ni se apropia sfârșitul, ni se împliniseră zilele, căci ne venise sfârșitul. 19Cei ce ne urmăreau erau mai iuți decât vulturii cerului; ne-au gonit peste munți și ne-au pândit în pustie. 20Suflarea vieții noastre, unsul Tatălui nostru, a fost prins în gropile lor—cel despre care spuneam: „La umbra lui vom trăi printre neamuri.” b b v20 „La umbra lui” este o imagine ebraică a adăpostului — a trăi la umbra regelui însemna a trăi sub ocrotirea lui. 21Bucură-te și veselește-te, fiică a Edomului, tu care locuiești în țara Uț; dar și la tine va ajunge paharul mâniei lui— te vei îmbăta și te vei dezgoli. 22Pedeapsa ta s-a sfârșit, fiică a Sionului; el nu-ți va mai prelungi surghiunul. Dar vina ta, fiică a Edomului, o va pedepsi; îți va da în vileag păcatele.
