Plângerile lui Ieremia 5

5 ¹Adu-ți aminte, Tată, ce ni s-a întâmplat; privește și vezi rușinea noastră. ²Moștenirea noastră a trecut la niște străini, casele noastre, la cei de alt neam. ³Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sunt ca niște văduve. ⁴Ne plătim apa pe care o bem; până și lemnele de foc ne costă bani. ⁵Prigonitorii noștri ne stau pe grumaz; suntem istoviți și nu ni se dă odihnă. ⁶Ne-am supus Egiptului și Asiriei doar ca să avem pâine destulă. ⁷Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt; iar noi le purtăm pedeapsa. ⁸Niște robi stăpânesc peste noi; nu este nimeni care să ne scape din mâna lor. ⁹Ne punem viața în primejdie ca să ne aducem pâinea, din pricina sabiei din pustie. ¹⁰Pielea ni s-a înfierbântat ca un cuptor, arsă de văpaia fierbinte a foametei. ¹¹Femeile sunt necinstite în Sion, fecioarele în cetățile lui Iuda. ¹²Căpeteniile au fost atârnate de mâini; bătrânii n-au parte de nicio cinste. ¹³Tinerii trudesc la râșniță; băieții se clatină sub poverile de lemne. ¹⁴Bătrânii au părăsit poarta cetății, tinerii, cântările lor. ¹⁵Bucuria inimii noastre a încetat; jocul nostru s-a prefăcut în jale. ¹⁶Ne-a căzut cununa de pe cap. Vai de noi, căci am păcătuit! ¹⁷Din pricina aceasta ni s-a topit inima; din pricina acestor lucruri ni s-au întunecat ochii. ¹⁸Căci muntele Sionului zace pustiit; șacalii dau târcoale pe el.

¹⁹Tu, Tată, tronezi în veci; scaunul tău de domnie dăinuie din neam în neam. ²⁰Pentru ce ne uiți pe vecie, ne părăsești pentru atâtea zile? ²¹Întoarce-ne la tine, Tată, și ne vom întoarce; înnoiește-ne zilele cum erau odinioară, ^a a v21 După fiecare strigăt de prăpăd, Plângerile se încheie întinzându-se către singurul lucru care poate aduce vindecare — întoarcerea la Tatăl. Toată cartea se apleacă spre aceasta: vino acasă. ²²afară numai dacă nu ne-ai lepădat cu totul pe noi și nu ești mânios pe noi peste măsură.