Judecătorii 11

11 ¹Iefta, galaaditul, era un războinic viteaz, dar fiul unei prostituate. Tatăl lui era Galaad. ²Soția lui Galaad i-a născut și ea fii. Când au crescut, l-au izgonit pe Iefta, zicând: „Tu nu vei moșteni în casa tatălui nostru, căci ești fiul altei femei.” ³Iefta a fugit de frații săi și a locuit în țara Tob, unde niște oameni de nimic s-au strâns în jurul lui și ieșeau cu el.

⁴După câtva timp, amoniții au făcut război împotriva lui Israel. ⁵Când Amon s-a luptat cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să-l aducă pe Iefta din țara Tob. ⁶I-au zis lui Iefta: „Vino, fii căpetenia noastră, ca să ne luptăm împotriva amoniților.”

⁷Iefta le-a zis bătrânilor Galaadului: „Nu m-ați urât voi și nu m-ați izgonit din casa tatălui meu? De ce veniți la mine acum, când sunteți în necaz?”

⁸Bătrânii Galaadului i-au răspuns: „Tocmai de aceea ne-am întors acum la tine: vino să te lupți cu amoniții împreună cu noi și vei fi capul nostru peste toți cei ce locuiesc în Galaad.”

⁹Iefta le-a zis bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceți înapoi să mă lupt cu amoniții și Tatăl nostru mi-i dă în mână, voi fi capul vostru.”

¹⁰Bătrânii Galaadului i-au zis lui Iefta: „Tatăl nostru să fie martor între noi dacă nu vom face întocmai cum zici.”

¹¹Iefta a mers cu bătrânii Galaadului, iar poporul l-a pus cap și căpetenie peste el. Și a rostit toate cuvintele sale înaintea Tatălui nostru la Mițpa.

¹²Apoi Iefta a trimis soli la împăratul amoniților: „Ce este între mine și tine, de ai venit să te lupți împotriva țării mele?”

¹³Împăratul amoniților le-a zis solilor lui Iefta: „Fiindcă Israel mi-a luat țara, de la Arnon până la Iaboc și la Iordan, când a venit din Egipt, acum dă-mi-o înapoi în pace.”

¹⁴Iefta a trimis din nou soli la împăratul amoniților ¹⁵și i-a zis: „Iefta zice așa: Israel nu a luat nicio țară nici de la Moab, nici de la Amon. ¹⁶Când Israel a ieșit din Egipt, a străbătut pustiul până la Marea Roșie și a ajuns la Cades. ¹⁷Israel a trimis soli la împăratul Edomului: „Lasă-mă, te rog, să trec prin țara ta”, dar el n-a vrut să asculte. A trimis și la împăratul Moabului, dar nici acela n-a vrut. Așa că Israel a rămas la Cades. ¹⁸A mers prin pustiu, a ocolit țara Edomului și țara Moabului și a ajuns la răsărit de Moab. Și-a așezat tabăra dincolo de Arnon, fără să intre în ținutul Moabului, căci Arnonul era hotarul lui. ¹⁹Apoi Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, împăratul Hesbonului: „Lasă-ne să trecem prin țara ta până la locul nostru.” ²⁰Dar Sihon n-a avut încredere în Israel ca să-l lase să treacă prin ținutul lui, ci și-a strâns tot poporul, și-a așezat tabăra la Iahaț și s-a luptat împotriva lui Israel. ²¹Atunci Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, i-a dat în mâna lui Israel pe Sihon și tot poporul lui; i-au bătut și au luat toată țara amoriților care locuiau acolo. ²²Au luat toată țara amoriților, de la Arnon până la Iaboc și de la pustiu până la Iordan. ²³Acum, când Tatăl nostru, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe amoriți dinaintea poporului său Israel, tu să o stăpânești? ²⁴Oare nu stăpânești tu ce-ți dă Chemoș, dumnezeul tău? Tot așa, noi vom stăpâni tot ce a izgonit Tatăl nostru dinaintea noastră. ²⁵Ești tu mai bun decât Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului? S-a certat el vreodată cu Israel sau s-a luptat el cu ei? ²⁶Vreme de trei sute de ani a locuit Israel în Hesbon și în satele lui, în Aroer și în satele lui și în toate cetățile de pe malurile Arnonului. De ce nu le-ați luat înapoi în tot acest timp? ²⁷Eu nu ți-am făcut niciun rău, dar tu îmi faci rău, războindu-te cu mine. Tatăl nostru, Judecătorul, să judece astăzi între fiii lui Israel și fiii lui Amon.”

²⁸Dar împăratul amoniților n-a ascultat cuvintele pe care i le-a trimis Iefta.

Duhul Tatălui și un jurământ tragic

²⁹Atunci Duhul Tatălui nostru a venit peste Iefta. El a străbătut Galaadul și Manase, a trecut prin Mițpa Galaadului, și din Mițpa Galaadului a înaintat împotriva amoniților.

³⁰Și Iefta a făcut un jurământ Tatălui nostru: „Dacă îi dai pe amoniți în mâna mea, ³¹orice va ieși pe ușile casei mele în întâmpinarea mea, când mă voi întoarce în pace de la amoniți, va fi al Tatălui nostru și îl voi aduce ca ardere-de-tot.”

³²Iefta a trecut la amoniți ca să se lupte cu ei, și Tatăl nostru i-a dat în mâna lui. ³³I-a bătut de la Aroer până spre Minit — douăzeci de cetăți — și până la Abel-Cheramim; a fost o înfrângere foarte mare. Și Amon a fost smerit înaintea lui Israel.

³⁴Iefta s-a întors acasă, la Mițpa; și iată că fiica lui i-a ieșit în întâmpinare cu tamburine și jocuri. Ea era singurul lui copil; nu mai avea nici alt fiu, nici altă fiică. ³⁵Când a văzut-o, și-a sfâșiat hainele și a zis: „Vai, fata mea, adânc m-ai doborât — tu ai ajuns pricina necazului meu! Mi-am deschis gura față de Tatăl nostru și nu mai pot da înapoi.”

³⁶Ea i-a zis: „Tată, ai făcut un jurământ Tatălui nostru; fă-mi după cum ai făgăduit, fiindcă Tatăl nostru te-a răzbunat pe vrăjmașii tăi, amoniții.” ³⁷Și i-a zis tatălui ei: „Să mi se facă doar acest lucru: lasă-mă două luni, ca să mă duc să cobor pe munți și să-mi plâng fecioria, eu și însoțitoarele mele.”

³⁸„Du-te!”, i-a zis el și a lăsat-o să plece două luni. Ea a plecat cu însoțitoarele ei și și-a plâns fecioria pe munți. ³⁹După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, care a împlinit cu ea jurământul pe care îl făcuse. Ea nu cunoscuse bărbat. Și a ajuns un obicei în Israel, ⁴⁰ca în fiecare an fiicele lui Israel să meargă să prăznuiască pomenirea fiicei lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.