Elifaz vorbește
Elifaz începe cu blândețe: Iov i-a întărit pe alții, așa că propria lui neprihănire ar trebui să-i fie nădejdea. Apoi vine argumentul, că nevinovații nu pier niciodată, și o vedenie de noapte care șoptește că niciun muritor nu este curat înaintea Făcătorului său. Este o mângâiere cu o acuzație înăuntru.
4 1Atunci a răspuns Elifaz din Teman: 2„Dacă cineva îndrăznește să-ți spună un cuvânt, te vei supăra? Totuși, cine se poate opri de la vorbit? 3Iată, pe mulți i-ai învățat și ai întărit mâini slabe. 4Cuvintele tale l-au ridicat pe cel ce se poticnea și ai întărit genunchii care se îndoiau. 5Dar acum vine peste tine, și ești obosit; te atinge, și ești înspăimântat. 6Nu este oare frica ta de Dumnezeu încrederea ta și integritatea căilor tale nădejdea ta? 7Adu-ți aminte acum: cine, fiind nevinovat, a pierit vreodată? Unde au fost nimiciți vreodată cei drepți? 8După cum am văzut, cei ce ară nelegiuirea și seamănă necazul tot asta seceră. 9Prin suflarea lui Dumnezeu pier și prin vântul mâniei lui sunt mistuiți. 10Răcnetul leului, glasul leului fioros, dinții leilor tineri — ei sunt zdrobiți. 11Leul puternic piere din lipsă de pradă și puii leoaicei sunt împrăștiați. 12Un cuvânt mi-a fost adus în taină; urechea mea i-a prins o șoaptă. 13În mijlocul gândurilor tulburătoare din vedeniile nopții, când un somn adânc cade peste oameni, 14m-a cuprins groaza și tremurul și mi-a făcut toate oasele să se cutremure. 15Un duh a lunecat prin fața mea; părul de pe trupul meu s-a zbârlit. 16S-a oprit, dar nu i-am putut desluși înfățișarea. O formă era înaintea ochilor mei; s-a făcut tăcere, apoi am auzit un glas: 17«Poate un muritor să fie neprihănit înaintea lui Dumnezeu? Poate un om să fie curat înaintea Făcătorului său? a a v17 Elifaz Îl înfățișează pe Dumnezeu ca pe un judecător îndepărtat înaintea căruia niciun muritor nu poate sta — registrul din care cei trei prieteni nu vor scăpa niciodată și perspectiva pe care capitolele de încheiere ale cărții o demască drept necunoaștere a Tatălui nostru. 18Iată, el nu se încrede în slujitorii săi și pune greșeală pe seama îngerilor săi; 19cu cât mai mult cei ce locuiesc în case de lut, a căror temelie este în țărână, care sunt zdrobiți ca o molie. 20Între dimineață și seară sunt sfărâmați; neobservați, pier pentru totdeauna. 21Nu li se smulge oare funia cortului dinăuntrul lor? Mor fără să fi dobândit vreodată înțelepciune.»” b b v21 Imaginea funiei cortului înfățișează viața ca pe un cort: când funia este smulsă, întreaga structură se prăbușește și dispare.
