Iov 10

10 ¹„Mi s-a urât de propria mea viață. Voi da frâu liber plângerii mele; voi vorbi din amărăciunea sufletului meu. ²Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă osândi; fă-mă să știu de ce te cerți cu mine. ³Îți place să asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale, în timp ce zâmbești la uneltirile celor răi? ⁴Ai oare ochi de carne? Vezi tu așa cum vede un muritor? ⁵Sunt oare zilele tale ca zilele unui muritor, sau anii tăi ca anii unui om, ⁶de trebuie să-mi cercetezi vina și să-mi vânezi păcatul, ⁷deși știi că nu sunt vinovat și că nu este nimeni care să mă scape din mâna ta?

⁸„Mâinile tale m-au întocmit și m-au făcut, în toate părțile mele, iar acum te întorci și mă nimicești. ⁹Adu-ți aminte că m-ai modelat ca pe lut. Oare acum mă vei întoarce în țărână? ¹⁰Nu m-ai turnat oare ca laptele și nu m-ai închegat ca brânza, ¹¹nu m-ai îmbrăcat cu piele și carne și nu m-ai țesut laolaltă cu oase și vine? ¹²Mi-ai dăruit viață și dragoste de legământ, iar purtarea ta de grijă mi-a vegheat duhul.

¹³„Totuși ai ascuns aceasta în inima ta și știu că acesta a fost planul tău: ¹⁴dacă păcătuiam, mă urmăreai cu privirea și nu mă iertai de vina mea. ¹⁵Dacă sunt vinovat, vai de mine! Și chiar dacă sunt nevinovat, nu-mi pot ridica fruntea—sunt atât de plin de rușine, înecat în suferința mea. ¹⁶Dacă îmi ridic fruntea sus, mă vânezi ca pe un leu și iarăși faci minuni împotriva mea. ¹⁷Aduci martori noi împotriva mea și-ți reverși tot mai mult mânia asupra mea; val după val de necaz se năpustește asupra mea.

¹⁸„De ce m-ai mai scos atunci din pântece? Mai bine aș fi murit înainte ca vreun ochi să mă vadă. ¹⁹Aș fi fost ca și cum nu aș fi existat niciodată, dus de-a dreptul din pântece în mormânt. ²⁰Oare nu sunt puține zilele mele? Întoarce-te de la mine, lasă-mă în pace, ca să am o clipă de mângâiere, ²¹înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei adânci, ²²în țara negurii, ca noaptea cea mai adâncă, a umbrei adânci și a neorânduielii, unde până și lumina este ca întunericul.”