Cu sufletul amărât
Vorbindu-I direct lui Dumnezeu, Iov întreabă care este învinuirea. Mâinile care l-au turnat ca laptele și l-au îmbrăcat cu piele acum îl vânează ca un leu. Cere doar să fie lăsat o clipă în pace înainte de a pleca în țara întunericului.
10 1„Mi s-a urât de propria mea viață. Voi da frâu liber plângerii mele; voi vorbi din amărăciunea sufletului meu. 2Îi voi spune lui Dumnezeu: Nu mă osândi; fă-mă să știu de ce te cerți cu mine. 3Îți place să asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor tale, în timp ce zâmbești la uneltirile celor răi? 4Ai oare ochi de carne? Vezi tu așa cum vede un muritor? 5Sunt oare zilele tale ca zilele unui muritor, sau anii tăi ca anii unui om, 6de trebuie să-mi cercetezi vina și să-mi vânezi păcatul, 7deși știi că nu sunt vinovat și că nu este nimeni care să mă scape din mâna ta?
8„Mâinile tale m-au întocmit și m-au făcut, în toate părțile mele, iar acum te întorci și mă nimicești. 9Adu-ți aminte că m-ai modelat ca pe lut. Oare acum mă vei întoarce în țărână? 10Nu m-ai turnat oare ca laptele și nu m-ai închegat ca brânza, 11nu m-ai îmbrăcat cu piele și carne și nu m-ai țesut laolaltă cu oase și vine? 12Mi-ai dăruit viață și dragoste de legământ, iar purtarea ta de grijă mi-a vegheat duhul.
13„Totuși ai ascuns aceasta în inima ta și știu că acesta a fost planul tău: 14dacă păcătuiam, mă urmăreai cu privirea și nu mă iertai de vina mea. 15Dacă sunt vinovat, vai de mine! Și chiar dacă sunt nevinovat, nu-mi pot ridica fruntea—sunt atât de plin de rușine, înecat în suferința mea. 16Dacă îmi ridic fruntea sus, mă vânezi ca pe un leu și iarăși faci minuni împotriva mea. 17Aduci martori noi împotriva mea și-ți reverși tot mai mult mânia asupra mea; val după val de necaz se năpustește asupra mea.
18„De ce m-ai mai scos atunci din pântece? Mai bine aș fi murit înainte ca vreun ochi să mă vadă. 19Aș fi fost ca și cum nu aș fi existat niciodată, dus de-a dreptul din pântece în mormânt. 20Oare nu sunt puține zilele mele? Întoarce-te de la mine, lasă-mă în pace, ca să am o clipă de mângâiere, 21înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei adânci, 22în țara negurii, ca noaptea cea mai adâncă, a umbrei adânci și a neorânduielii, unde până și lumina este ca întunericul.”