Exodul 8

8 ¹Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Tatăl nostru: Lasă pe poporul meu să plece, ca să îmi slujească. ²Dar dacă nu vrei să îi lași să plece, voi lovi toată țara ta cu broaște. ³Nilul va mișuna de broaște, care se vor urca și vor intra în casa ta, în odaia ta de dormit și în patul tău, în casele slujitorilor tăi și ale poporului tău, în cuptoarele și în covețile tale. ⁴Broaștele se vor urca pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.»” ⁵Iar Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți mâna cu toiagul tău peste râuri, peste canale și peste iazuri și fă să se urce broaștele peste țara Egiptului.»”

⁶Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului, și broaștele s-au urcat și au acoperit țara Egiptului. ⁷Dar vrăjitorii au făcut și ei la fel cu vrăjitoriile lor și au făcut să se urce broaștele peste țara Egiptului.

⁸Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Rugați-vă lui Dumnezeu să îndepărteze broaștele de la mine și de la poporul meu, iar eu voi lăsa poporul să plece, ca să aducă jertfe lui Dumnezeu.”

⁹Moise i-a zis lui Faraon: „Cinstea este a ta — hotărăște tu însuți vremea: când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie stârpite de la tine și din casele tale și să rămână numai în Nil?”

¹⁰„Mâine”, a zis el. Moise a răspuns: „Fie cum spui, ca să știi că nimeni nu este ca Tatăl nostru.

¹¹Broaștele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău și vor rămâne numai în Nil.”

¹²Moise și Aaron au plecat de la Faraon, și Moise a strigat către Tatăl nostru din pricina broaștelor pe care Tatăl nostru le adusese peste Faraon. ¹³Și Tatăl nostru a făcut după cum a cerut Moise. Broaștele au murit în case, în curți și pe câmpuri. ¹⁴Le-au adunat grămezi peste grămezi, și țara s-a umplut de duhoare. ¹⁵Dar când a văzut Faraon că i s-a dat răgaz, și-a împietrit inima și nu i-a ascultat, după cum spusese Tatăl nostru.

Țânțari din țărână

¹⁶Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: Întinde-ți toiagul și lovește țărâna pământului, și ea se va preface în țânțari în toată țara Egiptului.”

¹⁷Așa au făcut. Aaron și-a întins mâna cu toiagul și a lovit țărâna pământului, și au venit țânțari peste oameni și peste animale. Toată țărâna pământului s-a prefăcut în țânțari în toată țara Egiptului. ¹⁸Vrăjitorii au încercat cu vrăjitoriile lor să facă țânțari, dar n-au putut. Țânțarii au năpădit oamenii și animalele. ¹⁹Vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu.” Dar inima lui Faraon a rămas împietrită; nu i-a ascultat, după cum spusese Tatăl nostru.

O linie trasă la Gosen

²⁰Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață și stai înaintea lui Faraon când va ieși la apă. Spune-i: «Așa vorbește Tatăl nostru: Lasă pe poporul meu să plece, ca să îmi slujească.

²¹Dacă nu vei lăsa pe poporul meu să plece, voi trimite roiuri de muște peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău și peste casele tale. Casele egiptenilor se vor umple de muște și chiar pământul pe care stau. ²²În ziua aceea voi deosebi ținutul Gosen, unde locuiește poporul meu, ca să nu fie acolo roiuri de muște, ca să știi că Eu, Tatăl tău, sunt în mijlocul țării. ²³Voi face deosebire între poporul meu și poporul tău. Mâine se va face semnul acesta.»”

²⁴Și Tatăl nostru a făcut așa. Roiuri dese de muște au umplut casa lui Faraon și casele slujitorilor lui; în toată țara Egiptului, țara era pustiită de roiurile de muște.

²⁵Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Duceți-vă și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară.”

²⁶Dar Moise a zis: „Nu s-ar cuveni să facem așa — ceea ce jertfim noi Tatălui nostru este o urâciune pentru egipteni. Dacă am aduce înaintea ochilor lor jertfe care sunt o urâciune pentru ei, oare nu ne vor ucide cu pietre? ²⁷Trebuie să mergem cale de trei zile în pustie și să aducem jertfe Tatălui nostru, așa cum ne poruncește.”

²⁸Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecați și să aduceți jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustie — numai să nu vă duceți prea departe. Rugați-vă pentru mine.”

²⁹Atunci Moise a zis: „De îndată ce voi pleca de la tine, mă voi ruga Tatălui nostru, și mâine roiurile de muște se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui. Numai să nu ne mai înșele Faraon, nelăsând poporul să plece ca să aducă jertfe Tatălui nostru.” ³⁰Și Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Tatălui nostru. ³¹La cererea lui Moise, Tatăl nostru a depărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii lui și de la poporul lui — n-a mai rămas niciuna. ³²Dar Faraon și-a împietrit inima și de data aceasta și n-a lăsat poporul să plece.