Exodul 9

9 ¹Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Du-te și spune-i lui Faraon: «Așa vorbește Tatăl evreilor: „Lasă poporul meu să plece, ca să mi se închine. ²Căci, dacă nu vrei să-i lași să plece și-i mai ții, ³mâna Tatălui nostru va fi peste vitele tale de pe câmp: peste cai, măgari, cămile, cirezi și turme — o urgie foarte grea. ⁴Dar Tatăl nostru va face deosebire între vitele lui Israel și cele ale Egiptului, așa că niciuna din cele ale lui Israel nu va muri.”»” ⁵Și Tatăl nostru a hotărât o vreme, zicând: „Mâine voi face lucrul acesta în țară.”

⁶A doua zi, Tatăl nostru a făcut lucrul acesta: toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele lui Israel n-a murit niciuna. ⁷Faraon a trimis să cerceteze și iată că nu murise niciuna din vitele lui Israel. Totuși inima lui Faraon a rămas împietrită și n-a vrut să lase poporul să plece.

Bube pe fiecare egiptean

⁸Apoi Tatăl nostru le-a zis lui Moise și lui Aaron: „Luați mâini pline de cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer înaintea lui Faraon. ⁹Ea se va preface într-o pulbere fină peste toată țara Egiptului și va face să iasă bube pline de puroi pe oameni și pe animale în toată țara Egiptului.”

¹⁰Ei au luat cenușă din cuptor și au stat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer, și au ieșit bube pline de puroi pe oameni și pe animale. ¹¹Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ei și pe toți egiptenii. ¹²Dar Tatăl nostru a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, după cum Tatăl nostru îi spusese lui Moise.

Avertisment înaintea furtunii

¹³Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață, înfățișează-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Tatăl evreilor: „Lasă poporul meu să plece, ca să mi se închine. ¹⁴De data aceasta voi trimite toate urgiile mele împotriva ta, a slujitorilor tăi și a poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca mine pe tot pământul. ¹⁵Căci acum aș fi putut să-mi întind mâna și să te lovesc, pe tine și poporul tău, cu ciumă, și ai fi fost șters de pe pământ. ¹⁶Dar te-am ridicat tocmai ca să-ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit pe tot pământul. ^a a v16 Pavel citează versetul acesta în Romani 9:17 — chiar și împotrivirea lui Faraon a slujit planului Tatălui nostru de a face cunoscut numele său pe tot pământul. ¹⁷Tu tot te mai ridici împotriva poporului meu și nu vrei să-l lași să plece. ¹⁸Mâine, pe vremea aceasta, voi face să cadă o grindină atât de grea, cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui până acum. ¹⁹Acum trimite deci să-ți adăpostești vitele și tot ce ai pe câmp. Grindina va cădea peste toți oamenii și peste toate animalele care se vor afla pe câmp și nu vor fi aduse în casă, și vor muri.”»”

²⁰Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de cuvântul Tatălui nostru și-au adăpostit în case slujitorii și vitele, ²¹dar cine n-a luat în seamă cuvântul Tatălui nostru și-a lăsat slujitorii și vitele pe câmp.

²²Atunci Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și va cădea grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste toate ierburile câmpului din țara Egiptului.”

²³Moise și-a întins toiagul spre cer, și Tatăl nostru a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Tatăl nostru a făcut să cadă grindină peste țara Egiptului. ²⁴A căzut grindină, și focul se amesteca neîncetat cu grindina; grindina era atât de grea, cum nu mai fusese în toată țara Egiptului de când este ea un neam. ²⁵În toată țara Egiptului, grindina a lovit tot ce era pe câmp, de la oameni până la animale; grindina a lovit toate ierburile câmpului și a sfărâmat toți copacii câmpului. ²⁶Numai în ținutul Gosen, unde locuiau fiii lui Israel, n-a căzut grindină.

²⁷Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „De data aceasta am păcătuit. Dumnezeu are dreptate; eu și poporul meu suntem vinovați. ²⁸Rugați-vă Tatălui vostru — destul au fost tunetele lui Dumnezeu și grindina. Vă voi lăsa să plecați și nu veți mai rămâne.”

²⁹Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile spre Tatăl nostru. Tunetele vor înceta și grindina se va opri, ca să știi că pământul este al Tatălui nostru. ³⁰Dar, cât despre tine și despre slujitorii tăi, știu că tot nu vă temeți de Tatăl nostru.”

³¹(Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul dăduse în spic, iar inul era în floare. ³²Dar grâul și alacul nu se prăpădiseră, pentru că se coc mai târziu.) ³³Moise a plecat de la Faraon, a ieșit din cetate și și-a întins mâinile spre Tatăl nostru. Tunetele și grindina au încetat, și n-a mai turnat ploaia pe pământ. ³⁴Când a văzut Faraon că ploaia, grindina și tunetele încetaseră, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. ³⁵Așa s-a împietrit inima lui Faraon, și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese Tatăl nostru prin Moise.