Exodul 10

10 ¹Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Du-te la faraon, căci i-am împietrit inima lui și inima slujitorilor săi, ca să pun semnele mele în mijlocul lor. ²Să-i povestești fiului tău și nepotului tău cum mi-am bătut joc de egipteni și cum am pus semnele mele în mijlocul lor, ca să știți că eu sunt Tatăl vostru.”

³Moise și Aaron s-au dus la faraon și i-au zis: „Așa vorbește Tatăl evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea mea? Lasă poporul meu să plece, ca să-mi slujească.» ⁴Căci dacă refuzi să lași poporul meu să plece, mâine voi aduce lăcuste pe teritoriul tău. ⁵Ele vor acoperi fața pământului, așa încât nu se va mai vedea solul, vor mânca ce ți-a lăsat grindina și vor mânca fiecare pom care crește pentru tine pe câmp. ⁶Îți vor umple casele tale, casele slujitorilor tăi și casele tuturor egiptenilor — cum n-au văzut nici părinții tăi, nici bunicii tăi, din ziua când au fost pe pământ până azi.” Apoi s-a întors și a plecat de la faraon.

⁷Slujitorii faraonului i-au zis: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă oamenii să plece, ca să slujească Dumnezeului lor. Încă nu-ți dai seama că Egiptul este ruinat?”

⁸Moise și Aaron au fost aduși înapoi la faraon. „Duceți-vă, slujiți lui Dumnezeu”, a zis el. „Dar cine va merge?”

⁹Moise a zis: „Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri; cu fiii, cu fiicele, cu turmele și cu cirezile noastre vom merge, căci avem o sărbătoare pentru Tatăl nostru.”

¹⁰El le-a zis: „Dumnezeu să fie cu voi — ca și cum v-aș lăsa să plecați pe voi și pe copiii voștri cei mici! Vedeți, aveți un gând rău. ¹¹Nu! Duceți-vă voi, bărbații, și slujiți lui Dumnezeu, fiindcă asta vreți.” Așa că faraonul i-a izgonit dinaintea sa.

¹²Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna peste Egipt, ca să vină lăcustele peste Egipt și să mănânce toată iarba țării, tot ce a lăsat grindina.”

¹³Moise și-a întins toiagul peste Egipt, și Tatăl nostru a făcut să sufle un vânt de răsărit peste țară toată ziua și toată noaptea; când s-a făcut dimineață, vântul de răsărit adusese lăcustele. ¹⁴Lăcustele s-au ridicat peste toată țara Egiptului și s-au așezat pe tot teritoriul lui — atât de multe, cum nu mai fuseseră niciodată înainte și nici nu vor mai fi vreodată. ¹⁵Au acoperit fața întregii țări, întunecând-o, și au mâncat toată iarba pământului și toate roadele pomilor pe care le cruțase grindina — n-a mai rămas nimic verde, nici pe pomi, nici pe iarba câmpului, în toată țara Egiptului. ¹⁶Atunci faraonul i-a chemat în grabă pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Am păcătuit împotriva Dumnezeului vostru și împotriva voastră. ¹⁷Vă rog, iertați-mi păcatul numai de data aceasta și rugați-vă Dumnezeului vostru să îndepărteze de la mine numai moartea aceasta.”

¹⁸Moise a ieșit de la faraon și s-a rugat Tatălui nostru. ¹⁹Apoi Tatăl nostru a schimbat vântul într-un vânt de apus foarte puternic, care a ridicat lăcustele și le-a aruncat în Marea Roșie; n-a mai rămas nicio lăcustă pe tot teritoriul Egiptului. ²⁰Dar Tatăl nostru a împietrit inima faraonului, și el n-a lăsat poporul lui Israel să plece.

Trei zile de întuneric

²¹Apoi Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, ca întunericul să acopere țara Egiptului — un întuneric atât de gros încât să poată fi pipăit.”

²²Moise și-a întins mâna spre cer, și un întuneric gros a acoperit toată țara Egiptului timp de trei zile. ²³Nimeni nu vedea pe altul și nimeni nu s-a ridicat din locul lui timp de trei zile, dar toți israeliții aveau lumină în locuințele lor.

²⁴Faraonul l-a chemat pe Moise și i-a zis: „Duceți-vă, slujiți Dumnezeului vostru. Pot merge chiar și copiii voștri — numai turmele și cirezile voastre să rămână.”

²⁵Moise a zis: „Trebuie să ne dai și jertfe, și arderi-de-tot, ca să le aducem Tatălui nostru. ²⁶Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi — nu va rămâne nicio copită. Vom lua din ele ca să-i slujim Tatălui nostru; nu vom ști cu ce anume îi vom sluji până nu vom ajunge acolo.”

²⁷Dar Tatăl nostru a împietrit inima faraonului, și el n-a vrut să-i lase să plece. ²⁸Faraonul i-a zis: „Pleacă de la mine! Ai grijă — să nu-mi mai vezi fața, căci în ziua când îmi vei vedea fața, vei muri.”

²⁹Moise a zis: „Bine ai zis. Nu-ți voi mai vedea fața niciodată.”