1 Împărați 3

3 ¹Solomon s-a încuscrit cu Faraon, împăratul Egiptului. A luat-o pe fiica lui Faraon și a adus-o în Cetatea lui David, până a terminat de zidit palatul său, casa Tatălui nostru și zidul Ierusalimului. ²Dar poporul încă aducea jertfe pe înălțimi, fiindcă în acele zile nu se zidise încă nicio casă pentru Numele Tatălui nostru. ^a a v2 Înălțimile erau altare locale de pe vârfurile dealurilor, unde oamenii aduceau jertfe înainte ca templul să dea închinării un singur loc. ³Solomon îl iubea pe Tatăl nostru și trăia după rânduielile tatălui său David; doar că aducea jertfe și ardea tămâie pe înălțimi. ⁴Împăratul s-a dus la Gabaon ca să aducă jertfe, căci acolo era înălțimea cea mare; Solomon a adus o mie de arderi-de-tot pe acel altar.

⁵La Gabaon, Tatăl nostru i s-a arătat lui Solomon într-un vis, noaptea, și i-a zis: „Cere ce să-ți dau.”

⁶Solomon a răspuns: „Tu ai arătat robului tău David, tatăl meu, o mare dragoste a legământului, căci el a umblat înaintea ta cu credincioșie, cu neprihănire și cu inima curată față de tine. Tu i-ai păstrat această mare dragoste a legământului și i-ai dat un fiu care să stea pe tronul lui astăzi. ⁷Acum, Tată, Tu l-ai făcut pe robul tău împărat în locul lui David, tatăl meu, măcar că eu sunt doar un copil tânăr și nu știu cum să ies sau să intru. ⁸Robul tău se află în mijlocul poporului tău, poporul pe care l-ai ales — atât de mult că nu poate fi numărat, nici socotit. ⁹Dă-i deci robului tău o inimă pricepută ca să judece poporul tău și să deosebească binele de rău. Căci cine ar putea să judece acest mare popor al tău?”

¹⁰I-a plăcut Stăpânului Tată că Solomon ceruse lucrul acesta.

¹¹Tatăl nostru i-a zis: „Fiindcă ai cerut lucrul acesta și nu ai cerut nici viață lungă, nici bogății, nici viața vrăjmașilor tăi, ci pricepere ca să înțelegi dreptatea, ¹²iată, fac după cuvântul tău: îți dau o inimă înțeleaptă și pricepută, așa încât nimeni dinaintea ta n-a fost ca tine și nici nu se va ridica după tine cineva ca tine. ¹³Îți dau și ceea ce nu ai cerut: bogății și slavă, așa încât în toate zilele tale niciun împărat nu se va putea asemăna cu tine. ¹⁴Și dacă vei umbla pe căile mele, păzind rânduielile și poruncile mele, cum a făcut tatăl tău David, îți voi lungi zilele.”

¹⁵Solomon s-a trezit și și-a dat seama că fusese un vis. S-a dus la Ierusalim, s-a înfățișat înaintea chivotului legământului Stăpânului Tată, a adus arderi-de-tot și jertfe de mulțumire și a dat un ospăț pentru toți slujitorii săi.

Înțelepciunea Tatălui descoperă adevărata mamă

¹⁶Atunci au venit la împărat două femei care erau desfrânate și au stat înaintea lui. ¹⁷Una dintre femei a zis: „Te rog, domnul meu, eu și femeia aceasta locuim în aceeași casă și am născut lângă ea, în casă. ¹⁸A treia zi după ce am născut eu, a născut și femeia aceasta. Eram singure; niciun străin nu era cu noi în casă, doar noi două. ¹⁹În timpul nopții, fiul acestei femei a murit, pentru că se culcase peste el. ²⁰Ea s-a sculat la miezul nopții, l-a luat pe fiul meu de lângă mine, în timp ce roaba ta dormea, l-a culcat la pieptul ei și l-a pus pe fiul ei mort la pieptul meu. ²¹Când m-am sculat dimineața ca să-mi alăptez fiul, era mort. Dar, când m-am uitat bine la el în lumina dimineții, am văzut că nu era fiul pe care îl născusem.”

²²Cealaltă femeie a zis: „Nu! Fiul meu este cel viu, iar al tău este cel mort.” Dar cea dintâi a răspuns: „Nu! Fiul tău este cel mort, iar al meu este cel viu.” Așa se certau ele înaintea împăratului.

²³Împăratul a zis: „Aceasta zice: «Fiul meu este viu, iar fiul tău este mort», și cealaltă zice: «Nu, fiul tău este mort, iar fiul meu este viu».”

²⁴Apoi împăratul a zis: „Aduceți-mi o sabie.” Și au adus o sabie înaintea împăratului. ²⁵Împăratul a zis: „Tăiați în două copilul cel viu și dați o jumătate uneia și o jumătate celeilalte.”

²⁶Atunci mama fiului celui viu i-a vorbit împăratului, căci i se rupea inima după copilul ei, și a zis: „Te rog, domnul meu, dă-i ei copilul cel viu! Nicidecum să nu-l omori!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al tău — tăiați-l în două!”

²⁷Atunci împăratul a zis: „Dați-i copilul cel viu celei dintâi femei; nicidecum să nu-l omorâți. Ea este mama lui.”

²⁸Tot Israelul a auzit judecata pe care o dăduse împăratul și s-a temut de el, pentru că a văzut că înțelepciunea Tatălui nostru era în el ca să facă dreptate.