1 Împărați 2

2 ¹Când s-a apropiat vremea să moară, David i-a dat poruncă lui Solomon, fiul său: ²„Sunt gata să merg pe calea pe care o apucă tot pământul. Fii tare și arată-te bărbat. ³Păzește porunca Tatălui tău: umblă în căile Lui și păzește rânduielile, poruncile, judecățile și mărturiile Lui, așa cum este scris în legea lui Moise, ca să propășești în tot ce faci, oriîncotro te vei întoarce, ⁴pentru ca Tatăl nostru să împlinească cuvântul pe care l-a rostit despre mine: «Dacă fiii tăi vor veghea asupra căii lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea din toată inima și din tot sufletul lor, nu vei duce niciodată lipsă de un urmaș pe tronul lui Israel.»

⁵Tu știi și ce mi-a făcut Ioab, fiul Țeruiei — ce le-a făcut celor doi căpetenii ale oștirii lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I-a ucis, vărsând pe timp de pace sânge de război, și a pus sângele de război pe cingătoarea de la mijlocul lui și pe sandalele din picioarele lui. ⁶Lucrează după înțelepciunea ta și nu lăsa ca al lui cap încărunțit să se coboare în pace în mormânt. ⁷Arată-le bunătate fiilor lui Barzilai Galaaditul; să fie printre cei ce mănâncă la masa ta, căci au stat lângă mine când fugeam de Absalom, fratele tău.

⁸Lângă tine este Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul din Bahurim, care m-a blestemat cumplit în ziua când mergeam la Mahanaim. Dar a coborât să mă întâmpine la Iordan și i-am jurat pe Tatăl nostru: «Nu te voi ucide cu sabia.» ⁹Așa că nu-l lăsa nepedepsit. Tu ești înțelept; vei ști ce să-i faci — coboară-i în sânge capul încărunțit în mormânt.”

¹⁰Apoi David s-a odihnit lângă părinții săi și a fost îngropat în cetatea lui David. ¹¹David a domnit peste Israel patruzeci de ani: la Hebron șapte ani, iar la Ierusalim treizeci și trei. ¹²Astfel, Solomon a șezut pe tronul lui David, tatăl său, și domnia lui s-a întărit tare.

Cererea fatală a lui Adonia

¹³Adonia, fiul Haghitei, a venit la Bat-Șeba, mama lui Solomon. „Vii cu gânduri de pace?”, l-a întrebat ea. „Cu pace”, i-a răspuns el.

¹⁴Apoi a zis: „Am ceva să-ți spun.” „Spune”, i-a răspuns ea.

¹⁵El a zis: „Tu știi că domnia era a mea și că tot Israelul se uita la mine ca să domnesc. Dar s-a întors și a ajuns a fratelui meu, căci de la Tatăl nostru era a lui. ¹⁶Acum am o singură cerere să-ți fac; nu mă refuza.” „Spune”, i-a zis ea.

¹⁷El a zis: „Te rog, spune-i regelui Solomon — pe tine nu te va refuza — să mi-o dea de soție pe Abișag Sunamita.”

¹⁸„Bine”, a zis Bat-Șeba, „voi vorbi regelui pentru tine.”

¹⁹Bat-Șeba s-a dus la regele Solomon ca să-i vorbească pentru Adonia. Regele s-a ridicat să o întâmpine, i s-a închinat și a șezut pe tronul său. A pus să se așeze un tron pentru mama regelui, și ea a șezut la dreapta lui. ²⁰Ea a zis: „Am o mică cerere; nu mă refuza.” Regele i-a zis: „Cere, mamă, căci nu te voi refuza.”

²¹Atunci ea a zis: „Să-i fie dată de soție Abișag Sunamita lui Adonia, fratele tău.”

²²Regele Solomon i-a răspuns mamei sale: „De ce o ceri pe Abișag Sunamita pentru Adonia? Cere-i și domnia — doar îmi este frate mai mare — pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei!” ²³Apoi regele Solomon a jurat pe Tatăl nostru: „Așa să-mi facă El și mai mult, dacă nu cumva Adonia a rostit acest cuvânt împotriva propriei sale vieți! ²⁴Acum dar, viu este Tatăl nostru — Cel ce m-a întărit, m-a așezat pe tronul lui David, tatăl meu, și mi-a făcut o casă, cum a făgăduit — Adonia va fi dat morții astăzi.”

²⁵Și regele Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, care l-a lovit pe Adonia, și acesta a murit. ²⁶Preotului Abiatar regele i-a zis: „Du-te la ogoarele tale, la Anatot. Ești vrednic de moarte, dar nu te voi ucide acum, pentru că ai purtat chivotul Tatălui Suveran înaintea tatălui meu, David, și ai împărtășit toate necazurile lui.” ²⁷Astfel, Solomon l-a îndepărtat pe Abiatar de la preoția Tatălui nostru, împlinind cuvântul Tatălui nostru rostit la Șilo despre casa lui Eli.

²⁸Vestea a ajuns la Ioab — care trecuse de partea lui Adonia, nu a lui Absalom — așa că a fugit la cortul Tatălui nostru și a apucat coarnele altarului. ²⁹Regelui Solomon i s-a spus că Ioab fugise la cortul Tatălui nostru și că era lângă altar. Atunci l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicând: „Du-te, lovește-l.”

³⁰Benaia a venit la cortul Tatălui nostru și i-a zis lui Ioab: „Regele spune: Ieși afară.” El a răspuns: „Nu, aici voi muri.” Benaia i-a dat de veste regelui: „Așa a vorbit Ioab și așa mi-a răspuns.”

³¹Regele a zis: „Fă cum a spus. Lovește-l și îngroapă-l și îndepărtează de la mine și de la casa tatălui meu sângele nevinovat pe care l-a vărsat Ioab. ³²Tatăl nostru va face ca vina sângelui să se întoarcă asupra capului lui, căci a lovit doi bărbați mai neprihăniți și mai buni decât el, ucigându-i cu sabia — pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oștirii lui Iuda — fără știrea tatălui meu, David. ³³Sângele lor se întoarce pe capul lui Ioab și pe capul urmașilor lui pe vecie; dar pentru David, pentru urmașii lui, pentru casa lui și pentru tronul lui va fi pace de la Tatăl nostru pe vecie.”

³⁴Așa că Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a suit, l-a lovit pe Ioab și l-a ucis, iar el a fost îngropat la casa lui, în pustie. ³⁵Regele l-a pus pe Benaia, fiul lui Iehoiada, peste oștire în locul lui Ioab, și pe preotul Țadoc în locul lui Abiatar.

³⁶Apoi regele l-a chemat pe Șimei și i-a zis: „Zidește-ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo; să nu pleci de acolo nicăieri altundeva. ³⁷Căci în ziua când vei ieși și vei trece valea Chedronului, să știi bine că vei muri negreșit; sângele tău va fi pe capul tău.”

³⁸Șimei i-a zis regelui: „Bun este cuvântul tău. Cum a spus domnul meu, regele, așa va face slujitorul tău.” Și Șimei a locuit multă vreme la Ierusalim.

³⁹După trei ani, doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. Lui Șimei i s-a spus: „Slujitorii tăi sunt la Gat.”

⁴⁰Atunci Șimei s-a sculat, a pus șaua pe măgarul său și s-a dus la Achiș, la Gat, ca să-și caute slujitorii; apoi s-a dus și i-a adus din Gat. ⁴¹Când i s-a spus lui Solomon că Șimei plecase din Ierusalim la Gat și se întorsese, ⁴²regele a trimis să-l cheme pe Șimei și i-a zis: „Nu te-am pus eu să juri pe Tatăl nostru și nu te-am prevenit, zicând: «În ziua când vei pleca și te vei duce undeva, să știi bine că vei muri»? Și tu mi-ai spus: «Bun este cuvântul; voi asculta.» ⁴³De ce atunci n-ai păzit jurământul făcut înaintea Tatălui nostru și porunca pe care ți-am dat-o?” ⁴⁴Regele i-a mai zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l-ai făcut lui David, tatăl meu. Acum Tatăl nostru va întoarce răutatea ta asupra capului tău. ⁴⁵Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi întărit înaintea Tatălui nostru pe vecie.” ⁴⁶Regele i-a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, care a ieșit și l-a lovit pe Șimei, și acesta a murit. Astfel, domnia s-a întărit în mâinile lui Solomon.