Eclesiastul 7

7 ¹Un nume bun este mai de preț decât parfumul scump, iar ziua morții decât ziua nașterii. ²Mai bine să mergi în casa de jale decât să mergi în casa de petrecere, căci acela este sfârșitul oricărui om, iar cel viu să ia aminte la aceasta. ³Întristarea este mai bună decât râsul, căci o față tristă face bine inimii. ⁴Inima înțelepților este în casa de jale, dar inima nebunilor este în casa plăcerii. ⁵Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți cântecul nebunilor. ⁶Căci, cum trosnesc spinii sub o oală, așa este râsul nebunului. Și aceasta este trecătoare. ⁷Cu adevărat, asuprirea îl preface pe înțelept în nebun, iar mita strică inima. ⁸Sfârșitul unui lucru este mai bun decât începutul lui, iar un duh răbdător este mai bun decât un duh trufaș. ⁹Nu te grăbi în duhul tău să te mânii, căci mânia se cuibărește în sânul nebunilor. ¹⁰Nu zice: „De ce au fost zilele de altădată mai bune decât acestea?” Căci nu din înțelepciune întrebi aceasta. ¹¹Înțelepciunea este bună împreună cu o moștenire, un folos pentru cei ce văd soarele. ^a a v11 „Cei ce văd soarele” este o expresie ebraică pentru cei vii — cei care încă trăiesc. ¹²Căci înțelepciunea este un adăpost, așa cum este și banul, dar folosul cunoașterii este acesta: înțelepciunea păstrează viața celui ce o are. ¹³Privește lucrarea lui Dumnezeu: cine poate îndrepta ce a strâmbat el? ¹⁴În ziua propășirii fii bucuros, iar în ziua necazului gândește-te: Dumnezeu a făcut și una, și cealaltă, așa încât nimeni să nu poată afla nimic din ce va veni după el.

¹⁵În zilele mele trecătoare am văzut de toate: un om neprihănit pierind în neprihănirea lui și un om nelegiuit trăind mult în răutatea lui. ¹⁶Nu fi peste măsură de neprihănit și nu te face peste măsură de înțelept; de ce să te nimicești pe tine însuți? ¹⁷Nu fi prea nelegiuit și nu fi nebun — de ce să mori înainte de vremea ta? ¹⁸Bine este să apuci una și să nu dai drumul nici celeilalte, căci cine se teme de Dumnezeu iese cu bine din amândouă. ¹⁹Înțelepciunea îl face pe cel înțelept mai puternic decât zece stăpânitori care sunt într-o cetate. ²⁰Cu adevărat, nu este pe pământ niciun om neprihănit care să facă binele și să nu păcătuiască niciodată. ²¹De asemenea, nu lua la inimă tot ce spun oamenii, ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te, ²²căci inima ta știe că de multe ori chiar tu i-ai blestemat pe alții. ²³Toate acestea le-am cercetat prin înțelepciune. Am zis: „Vreau să fiu înțelept” — dar aceasta era departe de mine. ²⁴Tot ce există este departe și adânc, foarte adânc — cine îl poate descoperi? ²⁵Mi-am îndreptat inima ca să cunosc, să cercetez și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor și ca să cunosc răutatea prostiei și nebunia care este sminteală. ²⁶Găsesc că femeia este mai amară decât moartea: inima ei este curse și mreje, iar mâinile ei, lanțuri. Cel bun înaintea lui Dumnezeu scapă de ea, dar păcătosul este prins de ea.

²⁷„Iată, aceasta am aflat”, zice Învățătorul, „adunând una cu alta ca să găsesc socoteala, ²⁸pe care sufletul meu a tot căutat-o, dar n-a găsit-o. Un om dintr-o mie am găsit, dar o femeie între toți aceștia n-am găsit. ²⁹Iată, numai aceasta am găsit: Dumnezeu l-a făcut pe om drept, dar ei au umblat după multe uneltiri.”