Numeri 14

14 ¹Atunci toată adunarea și-a ridicat glasul și a strigat, iar poporul a plâns în noaptea aceea. ²Toți israeliții au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron; toată adunarea le-a zis: „De am fi murit în țara Egiptului sau de am fi murit în pustia aceasta! ³Pentru ce ne duce Tatăl nostru în țara aceasta ca să cădem de sabie? Nevestele și copiii noștri vor ajunge pradă. Nu ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?” ⁴Și și-au zis unul altuia: „Să ne punem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt.”

⁵Atunci Moise și Aaron au căzut cu fața la pământ înaintea întregii adunări a lui Israel.

⁶Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, dintre cei ce iscodiseră țara, și-au sfâșiat hainele. ⁷Și au zis întregii adunări a israeliților: „Țara pe care am străbătut-o și am cercetat-o este nespus de bună. ⁸Dacă Tatăl nostru își găsește plăcerea în noi, ne va duce în țara aceasta și ne-o va da, o țară în care curge lapte și miere. ⁹Numai nu vă răzvrătiți împotriva Tatălui nostru și nu vă temeți de poporul țării, căci îi vom mânca. Ocrotirea lor s-a dus; Tatăl nostru este cu noi. Nu vă temeți de ei.”

¹⁰Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre pe Iosua și pe Caleb. Atunci slava Tatălui nostru s-a arătat la cortul întâlnirii înaintea întregului popor al lui Israel.

¹¹Și Tatăl nostru i-a zis lui Moise: „Până când mă va disprețui poporul acesta? Și până când nu va crede în mine, cu toate semnele pe care le-am făcut în mijlocul lui? ¹²Îl voi lovi cu ciumă și îl voi izgoni din moștenire, iar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.”

Moise mijlocește înaintea Tatălui

¹³Dar Moise i-a zis Tatălui nostru: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea ta l-ai scos pe poporul acesta din mijlocul lor, ¹⁴și vor spune locuitorilor acestei țări, care au auzit că tu, Tatăl nostru, ești în mijlocul poporului acestuia: că tu, Tatăl nostru, te arăți față în față, că norul tău stă deasupra lor și că tu mergi înaintea lor într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc noaptea. ¹⁵Dacă vei ucide poporul acesta ca pe un singur om, neamurile care au auzit de faima ta vor zice: ¹⁶«Fiindcă Dumnezeu nu a putut să ducă poporul acesta în țara pe care i-o jurase, l-a înjunghiat în pustie.» ¹⁷Și acum, te rog, să se arate mare puterea Tatălui Suveran, după cum ai spus, zicând: ¹⁸«Tatăl nostru este încet la mânie și plin de dragoste statornică, iartă vina și fărădelegea, dar nu socotește nicidecum nevinovat pe cel vinovat și pedepsește păcatul părinților în copii, până la al treilea și al patrulea neam.» ¹⁹Te rog, iartă fărădelegea poporului acestuia după mărimea dragostei tale statornice, așa cum l-ai iertat de la ieșirea din Egipt până acum.”

²⁰Atunci Tatăl nostru a zis: „Am iertat, după cuvântul tău.

²¹„Dar, cât este de adevărat că eu sunt viu și că tot pământul se va umple de slava mea, ²²cu adevărat, niciunul dintre oamenii care au văzut slava mea și semnele pe care le-am făcut în Egipt și în pustie, dar care m-au ispitit de zece ori și nu au ascultat glasul meu, ²³nu va vedea țara pe care am jurat-o părinților lor. Niciunul din cei ce m-au disprețuit nu o va vedea. ²⁴Dar robul meu Caleb, fiindcă a fost însuflețit de un alt duh și m-a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a intrat, iar urmașii lui o vor stăpâni. ²⁵Amaleciții și canaaniții locuiesc în vale. Mâine, întoarceți-vă și plecați în pustie, spre Marea Roșie.”

²⁶Apoi Tatăl nostru le-a vorbit lui Moise și lui Aaron, zicând:

²⁷„Până când va cârti împotriva mea adunarea aceasta rea? Am auzit cârtirile pe care le rostesc israeliții împotriva mea. ²⁸Spune-le: «Viu sunt eu, zice Tatăl nostru, că vă voi face întocmai cum ați vorbit în auzul meu:

²⁹«Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta — voi toți, cei ieșiți la numărătoare, după numărul vostru întreg, de la douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva mea. ³⁰Niciunul dintre voi nu va intra în țara pe care am jurat că vă voi face să locuiți în ea, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și de Iosua, fiul lui Nun. ³¹Dar pe copilașii voștri, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce înăuntru, și ei vor cunoaște țara pe care voi ați disprețuit-o. ³²Cât despre voi, veți cădea morți în pustia aceasta. ³³Copiii voștri vor fi păstori în pustie patruzeci de ani și vor purta pedeapsa necredincioșiei voastre, până ce trupurile voastre moarte vor cădea toate în pustie. ³⁴După numărul zilelor în care ați iscodit țara — patruzeci de zile — câte o zi pentru un an, vă veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre patruzeci de ani și veți cunoaște împotrivirea mea față de voi. ³⁵Eu, Tatăl vostru, am vorbit: cu adevărat așa voi face întregii adunări rele, care s-a strâns împotriva mea — se vor sfârși în pustia aceasta și acolo vor muri.»”

³⁶Oamenii pe care Moise îi trimisese să iscodească țara s-au întors și au făcut toată adunarea să cârtească împotriva lui Moise, răspândind zvonuri rele despre țară. ³⁷Oamenii care răspândiseră zvonuri rele despre țară au murit loviți de urgie înaintea Tatălui nostru. ³⁸Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre oamenii care se duseseră să cerceteze țara.

³⁹Când Moise a spus cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel, poporul s-a jelit amarnic.

⁴⁰S-au sculat dis-de-dimineață și s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! Ne vom sui la locul pe care l-a făgăduit Tatăl nostru, căci am păcătuit.”

⁴¹Dar Moise a zis: „Pentru ce călcați acum porunca Tatălui nostru? Lucrul acesta nu va izbuti. ⁴²Nu vă suiți, căci Tatăl nostru nu este în mijlocul vostru, ca să nu fiți bătuți înaintea vrăjmașilor voștri. ⁴³Căci amaleciții și canaaniții sunt acolo înaintea voastră și veți cădea de sabie. Fiindcă v-ați abătut de la Tatăl nostru, nu va mai fi cu voi.”

⁴⁴Dar ei au îndrăznit să se suie pe vârful muntelui, măcar că chivotul legământului Tatălui nostru și Moise nu au ieșit din tabără. ⁴⁵Atunci amaleciții și canaaniții care locuiau pe muntele acela s-au coborât, i-au bătut și i-au zdrobit până la Horma.