Iov 30

30 ¹„Dar acum cei mai tineri decât mine râd de mine — oameni ai căror tați n-aș fi vrut să-i pun lângă câinii turmei mele. ²La ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor? Vigoarea lor se istovise. ³Costelivi de sărăcie și de foame, roadeau pământul uscat în negura pustiirii și a paraginii. ⁴Smulgeau ierburi sărate printre tufișuri, și rădăcinile tufei de bucsău le erau hrană. ^a a v4 Ierburile sărate și tufele de bucsău sunt plante pipernicite de pustiu — hrana de pe urmă a celor cu totul lipsiți. ⁵Erau izgoniți din mijlocul oamenilor; se striga după ei ca după un hoț. ⁶Erau nevoiți să trăiască în râpele albiilor seci, în gropile pământului și ale stâncilor. ⁷Printre tufișuri răgeau; sub urzici se îngrămădeau laolaltă. ⁸Neam fără minte și fără nume, erau alungați din țară.

⁹„Și acum am ajuns cântecul lor de batjocură; le sunt de râs. ¹⁰Mă dezgustă și stau departe de mine; nu se sfiesc să mă scuipe în față. ¹¹Fiindcă Dumnezeu mi-a slăbit coarda arcului și m-a smerit, și-au lepădat orice oprire înaintea mea. ¹²La dreapta mea se ridică gloata; îmi împing picioarele deoparte și înalță împotriva mea rampele lor de pierzare. ¹³Îmi surpă cărarea; trag folos din nenorocirea mea și nimeni nu-i oprește. ¹⁴Înaintează ca printr-o spărtură largă; prin prăbușire se năpustesc înăuntru. ¹⁵Spaime sunt dezlănțuite împotriva mea; cinstea mea este spulberată ca de vânt, și propășirea mea a trecut ca un nor.

¹⁶„Și acum mi se scurge viața înlăuntrul meu; m-au cuprins zile de suferință. ¹⁷Noaptea oasele mele sunt străpunse, și durerile care mă rod nu se opresc niciodată. ¹⁸Cu mare putere veșmântul meu se răsucește; mă strânge tare ca gulerul tunicii mele. ¹⁹Tatăl nostru m-a aruncat în noroi, și am ajuns ca țărâna și cenușa.

²⁰„Strig către tine după ajutor, dar tu nu-mi răspunzi; mă ridic în picioare, iar tu doar te uiți la mine. ²¹Te-ai făcut crud cu mine; cu tăria mâinii tale mă lovești. ²²Mă ridici în vânt și mă faci să călăresc pe el; mă arunci încoace și încolo în vuietul furtunii. ²³Căci știu că mă vei pogorî în moarte, în casa hotărâtă tuturor celor vii.

²⁴„Totuși, oare nu întinde nimeni mâna din dărâmături, nici nu strigă după ajutor în prăpădul său? ²⁵Oare n-am plâns pentru cel a cărui zi era grea? Nu s-a mâhnit sufletul meu pentru cel nevoiaș? ²⁶Dar când nădăjduiam binele, a venit răul; când așteptam lumina, a căzut întunericul. ²⁷Măruntaiele îmi fierb și nu-și găsesc liniștea; zile de suferință îmi stau în față. ²⁸Umblu înnegrit, dar nu de soare; mă ridic în adunare și strig după ajutor. ²⁹Am ajuns frate cu șacalii și tovarăș cu struții. ³⁰Pielea mea se înnegrește și se cojește de pe mine, și oasele îmi ard de fierbințeală. ³¹Harfa mea este acordată pentru jale, și fluierul meu pentru glasul plânsului.”