Iov 7

7 ¹„Oare nu are omul parte de trudă grea pe pământ și nu sunt zilele lui ca ale unui zilier? ²Ca un rob care tânjește după umbră și ca un zilier care își așteaptă plata, ³așa mi s-au dat luni de deșertăciune și mi-au fost rânduite nopți de chin. ⁴Când mă culc, zic: «Când mă voi scula?» Dar noaptea se lungește și mă frământ fără odihnă până în zori. ⁵Trupul meu este îmbrăcat cu viermi și cu bulgări de țărână; pielea mi se întărește, apoi crapă din nou. ⁶Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și se sfârșesc fără nădejde. ⁷Adu-ți aminte că viața mea nu este decât o suflare; niciodată nu voi mai vedea nimic bun. ⁸Ochiul care mă vede acum nu mă va mai vedea; ochii tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi. ⁹Cum se risipește norul și piere, așa cel ce se coboară în mormânt nu se mai ridică; ¹⁰nu se mai întoarce la casa lui și locul lui nu-l mai cunoaște.

¹¹„De aceea nu-mi voi ține gura; voi vorbi în zbuciumul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu. ¹²Sunt eu oare marea sau un monstru al mării, de pui strajă asupra mea? ¹³Când zic: «Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plânsul», ¹⁴atunci mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești cu vedenii, ¹⁵așa că aș alege sugrumarea și moartea mai degrabă decât acest trup al meu. ¹⁶Mă sting; nu voi trăi în veci. Lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt o suflare.

¹⁷„Ce este omul, ca să faci atâta caz de el și ca să-ți îndrepți inima spre el, ¹⁸ca să-l cercetezi în fiecare dimineață și să-l pui la încercare în orice clipă? ¹⁹Până când nu-ți vei întoarce privirea de la mine și nu mă vei lăsa în pace măcar cât să-mi înghit scuipatul? ²⁰Dacă am păcătuit, ce ți-am făcut ție, păzitorule al oamenilor? De ce m-ai făcut ținta ta, așa că am ajuns o povară pentru mine însumi? ²¹De ce nu vrei să-mi ierți păcatul și să-mi ridici vina? Căci în curând mă voi culca în țărână; mă vei căuta, dar eu nu voi mai fi.”