Isaia 5

5 ¹Să cânt acum pentru cel pe care îl iubesc un cântec al preaiubitului meu despre via lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o colină foarte roditoare. ²A săpat-o și a curățat-o de pietre și a sădit-o cu cele mai alese vițe. A zidit un turn de pază în mijlocul ei și a săpat în ea și un teasc. Apoi a așteptat să dea struguri buni, dar n-a dat decât struguri sălbatici.

³„Și acum, voi care locuiți în Ierusalim și voi, oameni ai lui Iuda, judecați între mine și via mea. ⁴Ce se mai putea face pentru via mea și n-am făcut în ea? De ce, când am așteptat să dea struguri buni, n-a dat decât struguri sălbatici? ⁵Și acum vă voi spune ce am să fac viei mele: îi voi lua gardul, și va fi păscută; îi voi dărâma zidul, și va fi călcată în picioare. ⁶O voi preface într-un pustiu; nu va fi tăiată, nici săpată, și mărăcini și spini vor crește peste ea. Și voi porunci norilor să nu mai plouă peste ea.”

⁷Căci via Tatălui oștirilor cerești este casa lui Israel, iar oamenii lui Iuda sunt sădirea lui dragă. El a căutat dreptate, dar n-a găsit decât vărsare de sânge; a căutat neprihănire, dar n-a auzit decât un strigăt de durere. ^a a v7 Pilda viei descoperă inima Tatălui nostru — Israel nu este un proiect al lui, ci sădirea lui preaiubită, iar durerea care umple acest capitol este durerea unui Tată a cărui dragoste a fost disprețuită.

Vai de cei lacomi de pământ

⁸Vai de cei care adaugă casă la casă și unesc ogor cu ogor, până nu mai rămâne loc și locuiți singuri în mijlocul țării.

⁹Cu urechile mele l-am auzit pe Tatăl oștirilor cerești jurând: „Negreșit, multe case vor ajunge pustii, cele mari și frumoase vor rămâne fără nimeni care să locuiască în ele.

¹⁰Căci zece pogoane de vie vor da doar vreo douăzeci de litri de vin, și zece coșuri de sămânță vor da doar un coș de grâu.”

¹¹Vai de cei care se scoală dis-de-dimineață să alerge după băutură tare, care zăbovesc până noaptea târziu până îi aprinde vinul. ¹²La ospețele lor sunt liră și harpă, tamburină și flaut și vin, dar nu iau seama la faptele Tatălui nostru și nu văd lucrarea mâinilor lui. ¹³De aceea poporul meu merge în robie din lipsă de cunoaștere; oamenii lui de vază mor de foame, iar mulțimea de rând este arsă de sete. ¹⁴De aceea mormântul și-a mărit pofta și și-a deschis larg gura, și acolo se coboară strălucirea și mulțimea ei, zarva ei și toți cei care se veselesc în ea. ¹⁵Astfel omul este smerit, și fiecare este coborât, iar ochii trufași ai celor îngâmfați sunt plecați. ¹⁶Dar Tatăl oștirilor cerești este înălțat prin dreptate, iar Tatăl nostru cel sfânt se arată sfânt prin neprihănire. ¹⁷Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor, iar străinii se vor hrăni printre ruinele celor bogați.

¹⁸Vai de cei care își trag răutatea cu funii de minciună, și păcatul ca și cu frânghii de car, ¹⁹care zic: „Să se grăbească; să-și zorească lucrarea, ca s-o vedem. Să se apropie și să vină planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaștem.” ^b b v19 Sfântul lui Israel este titlul caracteristic pe care Isaia îl dă Tatălui nostru — apărând de peste douăzeci și cinci de ori în toată această profeție. Chiar și pe buzele batjocoritorilor, titlul îl numește pe Cel care s-a legat de un popor pe care refuză să-l părăsească.

²⁰Vai de cei care numesc răul bine și binele rău, care fac din întuneric lumină și din lumină întuneric, care fac din amar dulce și din dulce amar. ²¹Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după părerea lor. ²²Vai de cei care sunt viteji la băut vin și campioni la amestecat băutură tare, ²³care îl achită pe cel vinovat pentru o mită și iau dreptul celor nevinovați.

²⁴De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriștea și iarba uscată se veștejește în flacără, tot așa li se va putrezi rădăcina și floarea li se va ridica asemenea prafului; căci au lepădat învățătura Tatălui oștirilor cerești și au disprețuit cuvântul Sfântului lui Israel. ²⁵De aceea s-a aprins mânia Tatălui nostru împotriva poporului său, și și-a întins mâna împotriva lui și l-a lovit. Munții s-au cutremurat, și trupurile lor moarte zăceau ca gunoiul pe străzi. Cu toate acestea, mânia lui nu s-a abătut, și mâna lui este încă întinsă.

²⁶El va ridica un steag pentru neamurile de departe și le va fluiera de la marginile pământului, și iată că vin iute, în grabă. ²⁷Niciunul dintre ei nu este ostenit, nici nu se poticnește, niciunul nu ațipește, nici nu doarme; nu i se dezleagă nimănui brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua sandalei. ²⁸Săgețile lor sunt ascuțite și toate arcurile lor sunt încordate; copitele cailor lor par ca cremenea, iar roțile lor ca vârtejul de vânt. ²⁹Răcnetul lor este ca al unui leu; răcnesc ca niște lei tineri. Mârâie și apucă prada și o duc departe, fără să fie cineva care să-i scape pe cei prinși. ³⁰În ziua aceea vor mârâi asupra ei ca mugetul mării. Și dacă cineva se uită peste țară, nu este decât întuneric și strâmtorare; chiar și lumina este întunecată de norii ei.