Habacuc 1

1 ¹Prorocia pe care a văzut-o prorocul Habacuc. ²Până când, Tată, voi striga după ajutor, iar Tu nu asculți? Strig către Tine: „Silnicie!”, dar Tu nu mântuiești.

Silnicie de fiecare parte

³De ce mă faci să privesc atâta nelegiuire și de ce stai și privești în timp ce se face răul? Pustiire și silnicie sunt înaintea mea; se stârnește cearta și bătaia se întinde de fiecare parte. ⁴De aceea legea este paralizată și dreptatea nu se face niciodată. Căci cei răi îl împresoară pe cel neprihănit; de aceea dreptatea iese strâmbă.

Priviți ce fac Eu

⁵„Uitați-vă printre neamuri, priviți și mirați-vă adânc! Căci în zilele voastre fac o lucrare pe care nu ați crede-o dacă vi s-ar spune. ⁶Căci iată, îi ridic pe babilonieni, neamul acela crud și năvalnic, care străbate întinderea pământului ca să pună stăpânire pe locuințe ce nu sunt ale lui. ⁷Sunt groaznici și înfricoșători; dreptul lor și măreția lor nu vin decât de la ei înșiși. ⁸Caii lor sunt mai iuți decât leoparzii, mai aprigi decât lupii în amurg. Călăreții lor se năpustesc înainte; călăreții lor vin de departe, zburând ca un vultur care se grăbește să sfâșie. ⁹Toți vin pentru silnicie, toate fețele îndreptate înainte; adună prinși de război ca nisipul. ¹⁰Își bat joc de împărați și cârmuitorii sunt o bătaie de joc pentru ei. Râd de orice cetățuie; ridică rampe de pământ și o cuceresc. ¹¹Apoi trec ca vântul și merg mai departe — oameni vinovați, a căror putere le este dumnezeu.”

Oare nu ești din veșnicie?

¹²Oare nu ești din veșnicie, Tată, Sfântul meu? Noi nu vom muri. Tată, Tu i-ai rânduit pentru judecată; Stânca mea, Tu i-ai așezat pentru mustrare. ^a a v12 Stânca este unul dintre cele mai vechi nume poetice din Vechiul Testament pentru Tatăl nostru — tare, neclintit, credincios în legământ. Habacuc se întoarce către Stâncă pentru încredințare chiar în timp ce cade judecata. ¹³Ochii Tăi sunt prea curați ca să privească răul și nu poți privi nelegiuirea. De ce atunci privești la cei vicleni și taci când cel rău îl înghite pe cel mai neprihănit decât el? ¹⁴Ai făcut pe oameni ca peștii mării, ca târâtoarele care n-au stăpân. ¹⁵Îi scoate pe toți cu undița; îi trage afară cu mreaja lui; îi adună în năvodul lui și de aceea se bucură și se veselește. ¹⁶De aceea aduce jertfe mrejei lui și arde tămâie năvodului lui; căci prin ele se îmbogățește și hrana lui este îmbelșugată. ¹⁷Va continua oare să-și golească mreaja, ucigând neamuri fără milă, necontenit?