Cu ochii ațintiți spre tine
Un psalm al lui David.
O rugăciune de seară înălțată ca tămâia. Ce îi cere Tatălui său să păzească este propria lui gură și propria poftă — să nu se alăture celor ce fac răul și să nu se bucure de mâncărurile lor alese — și primește mustrarea unui om drept ca pe untdelemnul turnat pe cap.
141 1Tatăl meu, te chem; vino degrabă la mine. Ascultă glasul meu când strig către tine.
2Să se înalțe rugăciunea mea înaintea ta ca tămâia, ridicarea mâinilor mele ca jertfa de seară.
3Pune, Tatăl meu, o strajă înaintea gurii mele; păzește ușa buzelor mele. 4Nu lăsa inima mea să se abată la vreun rău, ca să mă alătur în fapte nelegiuite celor ce fac răul; și nu mă lăsa să mă ospătez din bunătățile lor.
5Să mă lovească cel neprihănit— este o bunătate; să mă mustre—este untdelemn pe capul meu; capul meu nu-l va respinge. Dar rugăciunea mea este întotdeauna împotriva faptelor celor răi.
6Când căpeteniile lor vor fi aruncate de pe stânci, atunci poporul va asculta cuvintele mele, căci sunt plăcute. 7Cum ară cineva și spintecă pământul, așa ne sunt risipite oasele la gura mormântului.
8Dar ochii mei sunt ațintiți spre tine, Tatăl meu suveran; la tine caut adăpost—nu mă lăsa fără apărare. 9Păzește-mă de cursa pe care mi-au întins-o, de lațurile celor ce fac răul. 10Să cadă cei răi în propriile lor mreje, pe când eu singur trec în siguranță.
