Matei 18

18 ¹În vremea aceea, ucenicii au venit la Isus și L-au întrebat: „Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Tatălui nostru?”

²El a chemat la Sine un copilaș, l-a pus în mijlocul lor

³și a zis: „Adevărat vă spun: dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca niște copilași, nicidecum nu veți intra în Împărăția Tatălui nostru. ⁴De aceea, oricine se smerește ca acest copilaș este cel mai mare în Împărăția Tatălui nostru. ⁵Și oricine primește un astfel de copilaș în Numele Meu pe Mine Mă primește.”

Poticnirea celor mici

⁶„Dar pe oricine îl face să se poticnească pe unul dintre acești micuți care cred în Mine, mai bine i s-ar atârna de gât o piatră grea de moară și ar fi înecat în adâncul mării.”

⁷„Nenorocire pentru lume din pricina prilejurilor de poticnire! Ele trebuie să vină, dar nenorocire pentru cel prin care vin. ⁸Dacă mâna ta sau piciorul tău te face să te poticnești, taie-l și aruncă-l de la tine. Mai bine să intri în viață ciung sau șchiop decât să ai amândouă mâinile sau amândouă picioarele și să fii aruncat în focul cel veșnic.” ⁹Dacă ochiul tău te face să te poticnești, scoate-l și aruncă-l de la tine. Mai bine să intri în viață cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii și să fii aruncat în focul iadului.

Tatăl caută oaia cea pierdută

¹⁰„Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți. Vă spun că îngerii lor în ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu care este în ceruri.” ^a a v10 Cele mai vechi manuscrise nu au aici un verset 11; copiile de mai târziu adaugă: „Căci Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.”

¹²„Ce credeți? Dacă un om are o sută de oi și una dintre ele se rătăcește, nu le va lăsa pe cele nouăzeci și nouă pe dealuri și nu se va duce să o caute pe cea rătăcită? ¹³Și dacă o găsește, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de cele nouăzeci și nouă care nu s-au rătăcit niciodată. ¹⁴Tot așa, nu este voia Tatălui vostru care este în ceruri ca unul dintre acești micuți să piară.’

Când un frate păcătuiește împotriva ta

¹⁵„Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du-te și arată-i greșeala lui, numai tu și el singuri. Dacă te ascultă, l-ai câștigat pe fratele tău. ¹⁶Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. ¹⁷Dacă nu vrea să-i asculte, spune-l bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un străin sau ca un vameș. ¹⁸Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. ¹⁹Din nou, adevărat vă spun: dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ cu privire la orice lucru pe care îl cer, Tatăl Meu care este în ceruri îl va face pentru ei. ²⁰Căci acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.”

Iertarea Tatălui și iertarea noastră

²¹Atunci Petru a venit la Isus și I-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care păcătuiește împotriva mea? Până la șapte ori?”

²²Isus i-a răspuns: „Îți spun: nu de șapte ori, ci de șaptezeci și șapte de ori. ²³De aceea, Împărăția Tatălui nostru se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu slujitorii săi. ²⁴Când a început să facă socotelile, i-a fost adus unul care îi datora o avere uriașă. ²⁵Fiindcă nu avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să fie vândut el, împreună cu soția lui, cu copiii și cu tot ce avea, și datoria să fie plătită.”

²⁶Atunci slujitorul a căzut în genunchi înaintea lui și l-a rugat: „Ai răbdare cu mine și îți voi plăti tot. ²⁷Stăpânului acelui slujitor i s-a făcut milă de el, l-a lăsat să plece și i-a iertat datoria.”

²⁸„Dar slujitorul acela, când a ieșit, a găsit pe unul dintre tovarășii lui de slujbă care îi datora plata pe o sută de zile; l-a apucat și a început să-l sugrume, zicând: «Plătește-mi ce îmi datorezi!»”

²⁹Atunci tovarășul lui de slujbă a căzut în genunchi și l-a rugat: „Ai răbdare cu mine și îți voi plăti. ³⁰Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniță până va plăti datoria. ³¹Când au văzut tovarășii lui de slujbă ce se întâmplase, s-au întristat foarte tare, s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.”

³²Atunci stăpânul l-a chemat la sine. „Slujitor rău”, a zis el, „ți-am iertat toată datoria aceea fiindcă m-ai rugat. ³³Nu se cuvenea oare să ai și tu milă de tovarășul tău de slujbă, cum am avut și eu milă de tine?” ³⁴Și, mâniat, stăpânul lui l-a dat pe mâna călăilor, până va plăti toată datoria. ³⁵„Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă nu iertați fiecare pe fratele său din toată inima.”