Ieremia 8

8 ¹„În vremea aceea”, zice Tatăl nostru, „vor scoate din mormintele lor oasele împăraților lui Iuda, ale dregătorilor, ale preoților, ale profeților și ale locuitorilor Ierusalimului. ²Vor fi întinse înaintea soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerului, pe care le-au iubit, cărora le-au slujit, după care s-au luat, pe care le-au întrebat și cărora li s-au închinat—neadunate, neîngropate, ca gunoiul pe fața pământului. ³Toată rămășița acestei familii rele, oriunde i-am alungat, va alege mai degrabă moartea decât viața”, zice Tatăl oștirilor cerești.

Un popor care nu vrea să se întoarcă

⁴„Spune-le: «Așa vorbește Tatăl nostru: Dacă oamenii cad, oare nu se mai ridică? Dacă cineva se abate, oare nu se mai întoarce? ⁵De ce atunci s-a abătut acest popor, Ierusalimul, într-o necurmată apostazie? Se țin strâns de înșelăciune; refuză să se întoarcă.» ⁶Am ascultat cu luare-aminte, dar ei nu vorbesc ce este drept. Nimeni nu se întoarce de la răutatea lui, întrebând: «Ce am făcut?» Fiecare aleargă pe drumul lui, ca un cal care se năpustește în luptă. ⁷Chiar și barza de pe cer își cunoaște anotimpurile hotărâte, iar turtureaua, rândunica și cocorul păzesc vremea venirii lor. Dar poporul meu nu cunoaște rânduielile drepte ale Tatălui lor. ⁸Cum puteți spune: «Suntem înțelepți, iar legea Tatălui nostru este cu noi», când, de fapt, pana mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună? ⁹Înțelepții vor fi dați de rușine; vor fi îngroziți și prinși în cursă. Iată, au respins cuvântul meu, așa că ce înțelepciune le-a mai rămas? ¹⁰De aceea le voi da nevestele altora și ogoarele unor noi stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toți sunt lacomi de câștig nedrept; de la profet până la preot, toți înșală. ¹¹Ei leagă rana fiicei poporului meu ca și cum n-ar fi nimic, zicând: «Pace, pace», când nu este pace. ¹²Le-a fost rușine de lucrurile scârboase pe care le-au făcut? Nu, nu le-a fost rușine deloc; nici măcar nu știau să roșească. De aceea vor cădea printre cei căzuți; când îi voi pedepsi, vor fi doborâți”, zice Tatăl nostru. ¹³„Îi voi aduna negreșit”, zice Tatăl nostru. „Nu vor fi struguri în vie, nici smochine în smochin, iar frunzele se vor veșteji; ce le-am dat va pieri de la ei.”

¹⁴„De ce stăm aici? Strângeți-vă laolaltă! Să fugim în cetățile întărite și să pierim acolo, căci Tatăl nostru ne-a osândit la pieire și ne-a dat să bem apă otrăvită, pentru că am păcătuit împotriva lui.”

¹⁵Am nădăjduit în pace, dar n-a venit niciun bine; într-o vreme de vindecare, dar, în schimb, numai groază. ¹⁶Sforăitul cailor vrăjmașului se aude dinspre Dan; la nechezatul armăsarilor lor se cutremură toată țara. Ei vin și înghit țara și tot ce este în ea, cetatea și pe toți cei ce locuiesc acolo.

¹⁷„Căci iată, trimit printre voi șerpi veninoși, vipere care nu pot fi descântate, și vă vor mușca”, zice Tatăl nostru.

Ieremia plânge pentru poporul său

¹⁸S-a dus bucuria mea, mă copleșește întristarea; inima îmi este bolnavă înăuntrul meu. ¹⁹Ascultă—strigătul fiicei poporului meu dintr-o țară îndepărtată: „Oare nu este Tatăl nostru în Sion? Oare nu mai este Împăratul ei în ea?” „De ce m-au provocat la mânie cu chipurile lor cioplite, cu idolii lor străini și deșerți? ²⁰Secerișul a trecut, vara s-a sfârșit, iar noi tot nu suntem mântuiți.” ²¹Din pricina rănii fiicei poporului meu sunt zdrobit; jelesc, și groaza mă cuprinde. ²²Nu este niciun balsam în Galaad? Nu este oare niciun doctor acolo? De ce atunci n-a venit vindecarea fiicei poporului meu?